Rețineri în cazul furtului masiv de cărbune

Opt persoane, între care patru poliţişti, au fost reţinute după percheziţiile care au avut loc joi în oraşele Turceni şi Rovinari, vizând furturi masive de cărbune din instalaţiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia, sub protecţia agenţilor de Poliţie.

Alte 14 persoane, între care şi opt poliţişti, sunt cercetate sub control judiciar, iar un alt poliţist este urmărit penal fără a se fi luat vreo măsură preventivă împotriva sa, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Cei opt suspecţi reţinuţi vor fi prezentanţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Poliţişti din Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) au făcut joi 23 de percheziţii în oraşele Turceni şi Rovinari, la persoane suspectate de furtul unor cantităţi mari de cărbune din Complexul Energetic Oltenia, precum şi la poliţişti care ar fi primit mită pentru a permite transportul cărbunelui sustras.

„În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate mai multe persoane care aveau ca preocupare constantă sustragerea unor cantități însemnate de cărbune din instalațiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, acest cărbune era transportat și comercializat pe raza județelor Dolj, Gorj și Mehedinți. Activitatea de transport a cărbunelui sustras era desfășurată sub protecția unor agenți de poliție din cadrul IPJ Gorj — Poliția Orașului Turceni, Poliția Orașului Rovinari și posturile de poliție arondate, care pretindeau și primeau sume de bani pentru a permite tranzitarea zonei de competență a autoutilitarelor folosite în acest scop”, se menționa într-un comunicat transmis joi.

Poliţiştii ar fi luat între 50 şi 200 de lei pentru fiecare transport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.