Români din diaspora, „Moș Nicolae” pentru copii din România

Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE), care s-a bătut în campania pentru prezidențiale pentru suplimentarea secțiilor de votare din diaspora, a împărțit de Sfântul Nicolae ajutoare constând în mănuși și fulare copiilor de la școlile I-VIII din orașul Însurăței, județul Brăila, potrivit unui comunicat transmis de federație sâmbătă.

Ajutoarele au fost strânse în această vară de către FADERE pentru a fi împărțite în zonele sărace ale României și au fost donate de români rezidenți în Spania, precizează Federația. Federația asociațiilor de români din Europa susține un proiect care se numește „Iubesc România”.

Sub același nume (Iubesc România) FADERE a organizat în această vară un proiect umanitar în aceeași localitate, se mai arată în comunicatul citat. Proiectul a fost realizat de un grup de studenți români din Spania și fost destinat familiilor sărace din zona Brăila. Studenții au zugrăvit, au reparat și au făcut curățenie în casele câtorva familii sărace, iar în final le-au împărțit ajutoare strânse în Spania, precizează federația.

„Românii din diaspora au demonstrat mereu că au „inima mare” și că își iubesc țara. Ei au răspuns favorabil ori de câte ori FADERE a făcut un apel pentru sprijinirea românilor din țara”, a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE, citat în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.