SIPA? Staţi să vedeţi, acum e atunci!

În ultima vreme tot mai mulţi se întreabă cu mare îndreptăţire: oare toţi ziariştii sunt drogaţi? Ca de obicei, generalizările sunt contraproductive, chiar dacă judecata publică tinde întotdeauna să producă culpabilizări în masă. Cum s-a ajuns la aşa ceva, cum un mic grup de destabilizare reuşeşte să capteze aproape în totalitate atenţia generală a presei spre subiecte-bombă care, în realitate, nici nu există? Ultimul pe listă, „Arhiva SIPA“, a îngălbenit ecranele televizoarelor mai ceva decât un icter agresiv şi a măcinat ficaţii ziariştilor, politicienilor, judecătorilor şi securiştilor mai ceva decât infama hepatită C.

Diverse personaje lansează petarde şi pocnitori, iar presa bine dirijată intră imediat în fibrilaţie, cu dorinţa de a amplifica efectul acestor capse la nivelul unor devastatoare explozii atomice. Artificierul-şef este omul cu fitiluri, neobositul Traian Băsescu, iar ucenicii lui, încă bine plasaţi în presă, partide, servicii secrete şi alte instituţii de forţă, se joacă de-a manipularea cu uriașa masă de manevră reprezentată de consumatorii dependenţi de informaţie senzaţională trucată. Masă formată din cei care îşi transferă frustrările propriei neputinţe în viață asupra unor false ţinte indicate de o falsă presă.

De fapt, scandalul SIPA nu a început acum, ci pe vremea celebrei ministrese Rodica Stănoiu, acuzată de presa cu adevărat independentă în acele vremuri că fabrică dosare politice şi forţează arestări cu ajutorul nemijlocit al infamului serviciu secret pe care îl avea la degetul mic. E foarte interesant cum, deodată, toţii ziariştii mai vechi, adică cei care pe vremea aceea erau în presă (că aceia mai noi şi mai deştepţi de acum pe atunci se luptau să termine gimnaziul), par că suferă cu toţii de amnezie în această privinţă, susţinând că abuzurile infamului serviciu secret s-ar fi petrecut numai după desfiinţarea lui, lucru care sfidează grav atât bunul-simț, cât și adevărul.

De ce acum s-a relansat pocnitoarea SIPA? E simplu. Un sistem criminal a început să fie demascat atât de către justiţie, cât şi de către cei care i-au fost profitori şi acum fug de răspunderea penală. Sistemul a avut un singur şef. Nu Codlea. Nu Codruţa. Nici măcar marea Udrea. Şeful cel mare şi principalul profitor politic a fost Băsescu. El i-a numit pe cei menţionaţi şi pe mulţi alţii în funcţii-cheie, iar ei i-au fost recunoscători, aşa cum au putut. Adevărul nu mai poate fi ţinut sub preş. Zilnic apar noi mărturii despre abuzurile inimaginabile ale sistemului şi acesta este doar începutul. Bulgărele de zăpadă abia a început să se rostogolească.

Pocnitoarea SIPA nu va acoperi adevărul care este simplu. Şeful sistemului, care acum, cu laşitate, se dezice de el, a fost principalul beneficiar. Uşor, uşor, acoliții, familia şi apoi el, personal, vor răspunde pentru toate relele pe care le-au cauzat poporului român. Acum este începutul. Acum e atunci, momentul când Băsescu şi acoliţii încep să plătească pentru toate faptele lor comise în fruntea sistemului. Acum e atunci, când din ce în ce mai mulţi oameni capătă curaj să dezvăluie abuzurile la care au fost supuşi. Acum e atunci, când rudele celor morţi încep să ceară dreptate. Şi toți aceștia nu sunt deloc puţini.

Vișinescu și Ficior au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii. Acest fel de crime nu se prescriu niciodată. Dacă cei abuzați și torturați, dacă rudele celor morţi din cauza acţiunilor feroce ale guvernării Băsescu – Udrea – Boc împotriva propriului popor s-ar uni şi ar forma o asociaţie, chiar un institut, care să adune şi să documenteze toate nenorocirile cauzate în mod direct de măsurile criminale ale regimului, s-ar ajunge sigur la o singură concluzie: crime împotriva umanităţii. Şi nici o pocnitoare lansată şi exploatată profesionist nu ar mai putea să acopere adevărul. Am ratat momentul procesului comunismului, să nu ratăm momentul procesului băsismului. Acum e atunci, când nu mai trebuie să ne lăsăm aiuriți. Acum e atunci, când trebuie să ne recăpătăm demnitatea. Vă băgați?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.