Repertoriul abordat o recomandă pe Olga Peretyatko între soprană de coloratură şi soprană lirică. La începutul carierei a cântat Konstanze din Die Entführung aus dem Serail de Mozart. Foarte repede i s-au încredinţat însă roluri în registrul lejer, cum ar fi Blonde din Răpirea din Serai, sau în travesti, ca Oscar din Un ballo in maschera. Dar a renunţat la ele. Şi-a început studiile ca mezzo-soprană, vocalizele ei acoperind însă trei octave. „În 2006, când am fost la «Accademia Rossiniana» din Pesaro, maestrul Zedda mi-a încredinţat întâi Folleville, apoi mi-a spus: Dar cred că aud în vocea ta şi o Corinna. A trebuit să învăţ rolul în trei zile şi am alternat rolurile. Este neobişnuit. În mod normal, alternanţa se face mai curând între Madama Cortese şi Folleville. Imaginaţi-vă că aveam 26 de ani şi nu ştiam un cuvânt italienesc… Cred că în anul acela n-am văzut marea. Mi-am descoperit chiar patru fire albe!”
Cu John Osborne în Otello de Rossini
Din repertoriul rusesc, Olga Peretyatko a abordat Le Rosignol şi The Rake’s Progress… Recent, pentru debutul său la „Scala” din Milano, a cântat rolul Marfa din La fiancée du tsar de Rimski-Korsakov, operă în care apăruse şi în perioda de mezzo-soprană, interpretând însă personajul Lioubacha, un fel de Don Jose feminin care ucide din dragoste. În opera rusă, consideră ea, sopranele sunt destul de drăguţe, mai curând pasive victime care mor în final. Oarecum ca Lucia de Lammermoor, dar fără extraordinara scenă de nebunie din aceasta din urmă.
Dragostea Olgăi Peretyatko pentru repertoriul de soprană de coloratură a început cu Joan Sutherland, pe care o asculta într-o înregistrare cu Tornami a vagheggiar din Alcina, şi cărei voce cristalină o consideră supraomenească. Asculta, de asemenea, Maria Callas, la care admira simţul culorii, modul de a folosi cuvintele. Apoi, în timpul studiilor la Berlin, a făcut o adevărată pasiune pentru Edita Gruberova, mai ales pentru Zerbietta, rolurile din operele lui Mozart. Îi plăceau, de asemenea, vocile italiene, cum ar fi Renata Tebaldi şi Renata Scotto sau Mirella Freni. Idolul ei a devenit însă Mariella Devia, pentru stupefiantul control al respiraţiei şi pentru tehnica impecabilă.
Fiorilla din Il Turco in Italia
Cu personajul Fiorilla din Il Turco in Italia, pe care l-a încarnat în vara aceasta la Festivalul de la Aix-en-Provence, în noua producţie a regizorului Christopher Alden, soprana de origine rusă a reîntâlnit muzica unui compozitor pe care îl iubeşte foarte mult. Rossini a fost într-adevăr firul roşu al carierei sale de la debutul la Festivalul de la Pesaro, în 2006, când a cântat în alternanţă Contessa di Folville şi Corinna, din Il Viaggio a Reims, urmate de roluri dificile ca Desdemona, din Otello în 2007, Giulia din La scala di seta, în 2009, Aldmira din Sigismondo în 2010 şi Matilde di Shabran, din opera omonimă, în 2012.
„Numai rarităţi”, explică artista, adăugând, într-un interviu acordat lui Alfred Caron în revista „Opera”: „Probabil că acesta este destinul meu, să cânt ceea ce alţii nu pot sau nu vor”.
La Aix-en-Provence, soprana a cântat pentru prima dată în 2003, faimosul an al grevelor intermitenţilor, în La Traviata, apoi, în 2010 în La Rossignol de Stravinsky, la „Grand Théâtre de Provence”. Dar anul acesta a experimentat pentru prima dată acustica din „Théâtre de l’Archevêché”.
Olga Peretyatko şi Juan Diego Flores în Matilde Shabran
Evoluţia în aer liber nu este neobişnuită pentru Olga Peretyatko, care a mai evoluat şi la „Arena din Verona” şi la Festivalul din Avenches. „Este mai curând o problemă de nervi. Nu trebuie să-ţi pierzi calmul sau să te laşi impresionat de dimensiunile locului, ci să cânţi natural, fără să forţezi”, mărturiseşte ea.
Il Turco in Italia este o operă stranie, punctată de amărăciune. În primul moment pare o operă buffa, dar există în ea o mare seriozitate. „Rossini a avut enorma şansă de a lucra cu Felice Romani ca libretist, aşa cum Mozart a avut cu Da Ponte… Este o operă genială pentru un regizor inteligent, pentru că dă o mare libertate imaginaţiei. Poate fi transpusă, ca la Aix, în anii ’50 sau lăsată în epoca sa, cu dimensiune sociologică. Fiorilla este un rol foarte lung şi dificil, mai ales aria serio dinainte de deznodământ. Dar cum întotdeauna am iubit dificultăţile, m-am hotărât, de acord cu Mark Minkowski, să cânt o versiune alternativă, cu variaţii de mare virtuozitate. De fapt, ador acest personaj. Din punct de vedere vocal este tot ce poţi visa! Cred că de la reprezentaţiile de la Amsterdam din 2012 l-am aprofundat. Trebuie să revii asupra operelor pentru a ţi le apropria. Aşa mi s-a întâmplat cu Gilda, vara trecută la Verona. Leo Nucci, care în urmă cu patru ani fusese primul meu Rigoletto, mi-a pus că am intat cu adevărat în rol. Este drept însă că între timp susţinusem 70 de reprezentaţii cu acest rol”, mărturiseşte soprana.
În Puritanii pe scena de la Metropolitan Opera
În ultima vreme, Olga Peretyatko pare să se orienteze către roluri mai dramatice. Vocea sa, de mare întindere, de la registrul grav la contre-mi bemol, îi permite abordarea unor roluri diverse: „De fapt, aş fi putut aborda rolul Violetta (pe care îl va şi cânta în 2015 la Opera din Lausanne) înaintea Gildei, pentru că am avut întotdeauna mijloacele vocale necesare. Am cântat, de altfel, marile arii în concert. Pur şi simplu aveam nevoie de maturitatea necesară stăpânirii în totalitate a personajului. Pentru o soprană lirică, acest rol trebuie abordat cu prudenţă pentru că primul act este foarte dificil… Acum m-am maturizat mental şi mă simt pregătită pentru el”.
Potrivit criticilor şi propriilor declaraţii, vocea Olgăi Peretyatko a evoluat în mod natural. Soprana este foarte exigentă în ceea ce priveşte tehnica. „Ea ne salvează şi ne permite să fim siguri când nu mai suntem foarte tineri. La 34 de ani, trebuie să mă gândesc la momentele în care, prin forţa lucrurilor, nu mă voi simţi foarte bine. Am şansa unei profesoare de excepţie, Mariella Devia, care m-a învăţat multe lucruri şi, mai ales, m-a ajutat foarte mult. Tehnica ei este incredibilă”.
Cu Marianne Crebassa în opera Lucio Silla de Mozart
În anii următorii, Olga Peretyatko îşi doreşte să se îndrepte cu precădere spre opera franceză. I-ar plăcea să cânte şi Alcina de Haendel, în care a evoluat deja la Lausanne, dar şi Giulio Cesare. Şi, desigur, va explora în continuare rolurile rossiniene, mai cele cele compuse pentru Isabella Colbran. Oricum, anul acesta, în septembrie, ca cânta Amenaide din Tancredi, sub bagheta maestrului Zedda.
Întrebată ce producţii apreciază mai mult, cele tradiţionale sau cele experimentale, soprana a răspuns: „Sunt deschisă pentru orice atâta timp cât propunerile au sens, regizorul îşi explică alegerea şi reuşeşte să mă convingă. Trebuie să existe o necesitate organică în ceea ce îmi cere să fac. Nu am încredere în cei care nu cunosc în profunzime opera, pentru că, la urma urmei, noi cântăreţii trebuie să ne asumăm producţia în faţa publicului şi tot noi suntem criticaţi dacă acceptăm orice. La Aix, de exemplu, încă de la începutul repetiţiilor am lucrat intens şi am format o echipă sudată. Christopher Alden ne-a explicat demersul său, mai curând psihologic, într-un decor destul de abstract semnat de Andre Lieberman, în care realitatea şi ficţiunea se împletesc uneori”.
În La Rossignol în timpul turneului în China
De doi ani, Olga Peretyatko este căsătorită cu dirijorul Michele Mariotti, cu care însă a lucrat foarte puţin după 2010, la Pesaro, când s-au întâlnit în spectacolul Sigismondo. Au urmat Matilde di Shabran, tot în festival, şi anul acesta I puritani la „Metropolitan Opera”. Contractul cu „Metropolitan” fusese semnat de fiecare dintre ei încă înainte de a se cunoaşte.
„Îmi aminesc foarte bine de prima noastră întâlnire. Când Michele a sosit pentru repetiţia cu orchestra, mi-am spus: Bun, este fiul preşedintelui festivalului, vom vedea… Dar când a început să dirijeze am fost surprinsă de simţul muzical, de sensibilitatea şi de profunzimea lui. Avea 31 de ani, iar eu 30. Era încă un bébé chef. Cred că mai întâi m-am îndrăgostit de el ca artist, pentru că la acea vreme eram căsătorită în Rusia. Apoi ne-am reîntâlnit la Florenţa, la Veneţia. Şi aşa a început povestea noastră pentru că între timp învăţasem italiana şi am putut comunica”, îşi aminteşte cu umor soprana.
În Alcina, împreună cu Florin Cezar Ouatu
În timpul liber, Olga Peretyatko este o cititoare pasionată şi o iubitoare a fotografiei. Unele dintre clişeele cu portrete ale prietenilor şi colegilor de scenă sunt destinate site-ului ei. Este, de asemena, în pregătire o carte despre ea, intitulată Olga in Wonderland?, cuprinzând fotografii rare sau mai puţin obişnuite, cum ar fi una în rolul Adinei din L’elisir d’amore, cântat când avea o temperatură de 40 de grade.
După spectacolul cu Tancredi, programat în 12 septembrie la Moscova, Olga Peretyatko va evolua la Washington, în 28 septembrie. Agenda ei cuprinde în această stagiune concerte cu Orchestra Simfonică din Montreal la Beijing, Shanghai şi Canton, în octombrie, I Turco in Italia, la „Bayerische Staatsoper” din München, un concert cu Dmitry Korchak şi Orchestra de Cameră din Paris la „Théâtre des Champs Elysées” şi L’elisir d’amore la „Deutsche Oper” din Berlin în decembrie. Vor urma La Traviata, la Opera din Lausanne, în februarie 2015, I Puritani la „Staatsoper Wien” în martie, din nou La Traviata, la „Festspielhaus” din Baden-Baden în mai şi Otello de Rossini la „Scala” din Milano în luna iulie.
Într-un concert cu Filarmonica din Essen
Nu poate fi omisă nici discografia cântăreţei, care cuprinde operele Semiramida de Meyerbeer şi La donna del lago de Rossini, Die Entfuhrung aus dem Serail de Mozart,Matilde di Shabran, La scala di seta şi Sigismondo de Rossini (ultimele patru pe DVD), dar şi recitalurile La Belezza del canto, cu o selecţie de arii din cele mai cunoscute roluri ale sale.
Una dintre destăinuirile sale poate fi considerată o adevărată profesiune de credinţă: „Dacă nu-ţi place ceea ce faci, de ce s-o faci? Am mult noroc: încerc să profit de fiecare clipă şi să fac din ea cel mai bun moment din viaţa mea”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.