Sute de kilograme de carne, confiscată

Polițiștii au indisponibilizat în vederea confiscării peste 400 kg de carne, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, în cadrul unei acțiuni desfășurate joi în mai multe piețe din Capitală.

„Au fost verificate persoane fizice şi juridice ce comercializează produse specifice perioadei, atât pentru identificarea celor care încalcă legea, dar îndeosebi pentru siguranţa că produsele puse în vânzare sunt conforme şi nu sunt de natură a prejudicia consumatorii. Astfel, au fost întocmite două dosare penale la regimul infracţiunilor de natură economică şi au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.000 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 400 kg de carne, în valoare de aproximativ 10.000 de lei”, se arată într-un comunicat transmis de Direcția Generală a Poliției Municipiului București (DGPMB).

La controale au participat și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.