Toader, despre teza de doctorat a lui Kovesi

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, merită titlul de doctor în Drept, deoarece teza acesteia este una consistentă, iar el are „cugetul împăcat” cu faptul că a făcut parte din comisia care a conferit acel titlu.

Prezent la Antena 3, Toader a fost întrebat dacă Laura Kovesi merită titlul de doctor în Drept, în condițiile în care s-a dovedit că 4% din teza de doctorat reprezintă plagiat.

„Vă voi dezamăgi spunându-vă: da, merită. Sunt programele astea antiplagiat sau de descoperire a plagiatului. Acolo și dacă pui în domeniul juridic denumirea marginală a unui text, îți spune că este copiat. Dacă pui un text de incriminare, un alineat, zice: ai copiat. Sigur că l-ai copiat, că doar nu înlocuiești tu textul de lege. Eu îmi aduc foarte bine momentul acela și vă asigur că vorbesc cu detașare și obiectivitate. Era o temă despre specificul criminalității organizate în România. Doamna Kovesi își încetase mandatul de șef la DIICOT Sibiu. Ce procuror din țara asta de la DIICOT cunoaște mai bine specificul criminalității organizate? Dacă eu ca profesor de la catedră mă refer la o teorie a crimei organizate și spun acolo: criminalitatea gulerelor albe, criminalitatea organizată pătrunde în sferele de decizie, politică, economică a statului și influențează decizia în acord cu interesele ei, este un enunț frumos pe care poate l-am intuit, poate l-am preluat de la alții și așa mai departe. Dar când un procuror care a lucrat cu dosare grele de criminalitate organizată îți scrie același enunț, este cu totul altceva”, a spus Toader.

Ministrul Justiției a adăugat că teza de doctorat întocmită de Kovesi era una „consistentă”, iar el are cugetul împăcat cu faptul că a făcut parte din comisia care a acordat titlul de doctor.

„Vreau să vă spun că am teza de doctorat în formatul acela de atunci. Este o teză consistentă, este o teză cu multe enunțuri la nivel de principiu, prin care se subliniază exact aceste particularități, aceste specific al criminalității organizate. Am cugetul pe deplin împăcat că am votat și am contribuit la conferirea titlului de doctor. Luați dumneavoastră teze de doctorat. Vedeți dacă 4% nu-i de multe ori depășit”, a adăugat Tudor Toader.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.