De la 78% la 56% a scăzut încrederea românilor în Klaus Iohannis după instalarea sa ca preşedinte şi până acum! Nu ştiu cum ar reacţiona, sau dacă ar reacţiona, aflând că, până la el, în toată perioada postdecembristă, niciun preşedinte al ţării nu a avut o atât de spectaculoasă scădere în sondaje şi într-un interval atât de scurt, aşa cum i s-a întâmplat lui. Firesc, dacă ar avea o minimă şi firească dorinţă de a ţine seama de un atare barometru, actualul preşedinte al României ar trebui să analizeze temeinic un atare fenomen şi să constate că, nu doar pentru el, faptul este foarte îngrijorător şi cu multiple implicaţii.
Dar, înainte de orice comentariu, să subliniem că este vorba despre o diferenţă de 22%, procent cu adevărat istoric, ce poate fi înscris într-o sui generis Carte a recordurilor politice româneşti, care nu poate fi ignorat într-o analiză lucidă şi responsabilă. Pe preşedinte nu ar trebui să-l intereseze deloc că o curbă descendentă au mai înregistrat Victor Ponta şi Sorin Oprescu, dat fiind că ambii sunt pe alte paliere, mai curând el trebuie să găsească un răspuns adevărat şi bine articulat la căderea sa greu de prevăzut, dar nu şi de explicat.
Cum s-a putut produce, totuşi, acest lucru, aproape incredibil? Deşi primul care ar trebui să-şi pună o atare întrebare este chiar el, nu ştiu ce mă face să cred că nu-l interesează acest lucru şi merge în continuare asemenea unei jucării de tip relativ recent, al cărei arc este învârtit cu cheiţa, iar asta spune multe, dacă nu totul, despre personalitatea lui.
Adus pe cai mari la Palatul Cotroceni, ca un produs prefabricat, Klaus Iohannis s-a socotit deasupra tuturor concetăţenilor şi a crezut că, singur, acest amănunt îl scuteşte de o prestaţie pe măsura responsabilităţilor şi rigorilor funcţiei de preşedinte de ţară şi a început să-şi dea cu stângul în dreptul. A debutat prost cu alegerea unor principali colaboratori – purtătorul de cuvânt şi, respectiv, consilierul pentru probleme de securitate naţională – despre care se poate spune cu mare indulgenţă că erau nepotriviţi din mai toate punctele de vedere. Dar să trecem mai departe, dat fiind că poate acest lucru nu are o priză deosebită la alegătorii care l-au votat „entuziasmaţi”, deşi oamenii reacţionează uneori ciudat, chiar se interesează de atare amănunte, aparent nesemnificative.
În schimb, pot garanta că printre românii din Transilvania, provincie în care el a fost votat covârşitor, a avut un ecou profund negativ, şocant chiar!, modul necuvenit în care preşedintele ţării a tratat memoria lui Avram Iancu şi locul de cinste al acestuia în istoria neamului. Nu este vorba aici de un naţionalism îngust, exacerbat sau inadecvat, ci de necunoaşterea şi nerespectarea unor sensibilităţi şi valori ale românilor transilvăneni. Sfătuit prost de nişte pseudo consilieri, aleşi clar pe criterii extraprofesionale şi nu datorită competenţei, Klaus Iohannis a aruncat în deriziune o figură de prim-plan a provinciei din care a ajuns în fruntea statului, dând naştere la trimiteri referitoare la originea lui săsească şi la faptul că, de fapt, a fost adus în capul statului. Profesorul şcolit la Cluj-Napoca îşi închipuie că, în Franţa, omologul lui ar fi procedat la fel în cazul unui document legislativ referitor la Ioana d’Arc? Nu, nici prin gând nu i-ar trece! Nu vede cum îşi venerează vecinii unguri eroii? Din aceeaşi perspectivă trebuie adus în discuţie şi gestul prin care, de Ziua Victoriei, în mod intolerabil, uriaşele jertfe ale românilor, atât pe frontul din Est, cât şi ulterior, alături de aliaţi. Să te duci în Polonia, ca preşedinte al României, şi să participi la omagierea de către ţara gazdă a jertfei sale de sânge din Al Doilea Război Mondial, iar la Bucureşti, Oarba de Mureş ori Carei să nu depui o coroană de flori în memoria sutelor de mii de români pieriţi în aceeaşi conflagraţie mondială şi nici să nu dai un mesaj de recunoştinţă? Pentru aşa ceva, personal, Klaus Iohannis nu mă mai reprezintă ca preşedinte!
La astea se adăugă „lucrările” lui pentru a aduce la Palatul Victoria „un guvern al meu”, călcând astfel apăsat pe urmele predecesorului său Traian Băsescu, care, totuşi, l-a taxat mereu public şi cum ştie el s-o facă, adică foarte contondent verbal, pentru fiecare derapaj ce se tot adună. Ca urmare, Iohannis a apărut din ce în ce mai mult în ochii opiniei publice ca un preşedinte care nu desprinde ţara şi poporul de sub regimul Băsescu, ci-l continuă şi desăvârşeşte, dovedind pe zi ce trece că, de fapt, vioara întâi în aşa-zisul nou PNL este PDL, şcolit, instruit şi condus de fostul preşedinte. Se zice că românii uită repede, însă, cel puţin în acest caz, eu nu cred în respectivele vorbe. Dovada? Păi exact sondajul de opinie de la care am pornit – o oglindă fidelă a non prestaţiei sale ce a dus la decăderea rapidă a popularităţii, întrucât este ştiut că erodarea se face în timp, or, aici, este vorba de un interval extrem de mic, cu acest scor catastrofal: 56% -78%!
Un alt element care a concurat la fenomenul respectiv îl reprezintă prezenţa soţiei sale, fapt foarte sensibil într-o ţară care nu a uitat, totuşi, locul Elenei Ceauşescu în societatea românească de acum două decenii şi ceva, mai exact implicarea ei nefastă şi nocivă. Din păcate, până acum, profesoara cu studii superioare Carmen Iohannis a dovedit că nu vrea să se deosebească de acad. dr. ing. cu patru clase, despre care am amintit şi la care, vrea nu vrea ea, românii se raportează. Ca să nu mai amintesc că, după 1989, tocmai de aceea, soţiile preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au preferat să stea în umbră, ştiind de ce.
Odiseea vilei de protocol prezidenţiale nu se mai termină, ba am asistat la penibilele scene băsesciene, ba, acum, presa vorbeşte despre pretenţiile supra dimensionate ale noii Prime Doamne, care, cum zic voci autorizate, costă peste un milion de euro, trimiţând automat la tovarăşa Elena. Că şi-a însoţit anapoda soţul de summitul informal al UE, mai treacă meargă, e mai curând vina consilierilor pe probleme de protocol şi, respectiv, externe. Pe de altă parte, cum am mai spus-o, preşedintele Iohannis declară obsesiv că are o mare datorie faţă de diasporă, şi e normal să-i aducă mulţumiri pentru susţinere, deplasându-se chiar la faţa locului, dar nu poţi ţine seama doar de anumiţi români, recte cei din Occident, în timp ce pe cei din Ucraina, deşi eşti în vizită oficială la Kiev, îi ignori, iar asta într-un moment delicat pentru ei. Gestul este unul reprobabil şi arată o duplicitate impardonabilă!
În fine, deşi unii nu cred, eu susţin că şi prestaţia sa pe plan extern este mediocră. Vizitele de stat în Franţa, Germania, Polonia, Ucraina, Spania sau Austria nu au dus la nimic în domeniul bilateral şi nici la deblocarea intrării noastre în spaţiul Schengen. Pe scurt, regimul Iohannis nu s-a confruntat cu implicaţiile crizei economico-financiare mondiale, preşedintele ieşind public să anunţe tăieri de salarii şi pensii, şi nici cu o criză politică pe care s-o tranşeze cu orice preţ în favoarea sa. Cu toate astea, ca şi marile lui speranţe Alina Gorghiu, Vasile Blaga ori Cătălin Predoiu (ajunşi la 17%), el e în cădere liberă de la cea mai înaltă trambulină.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.