UE adoptă noi sancţiuni împotriva unor oameni de afaceri apropiaţi de Vladimir Putin

Uniunea Europeană a decis luni să îngheţe activele unui om de afaceri rus, acuzat că a beneficiat de pe urma anexării Crimeei, şi vrea să sancţioneze în acelaşi mod alţi trei oligarhi apropiaţi de preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat o sursă diplomatică, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Decizia a fost luată în cursul unei reuniuni a ambasadorilor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ea urmând să fie confirmată marţi în urma unor consultări.

Uniunea Europeană va sancţiona, de asemenea, trei entităţi economice active din Crimeea şi lideri ai mişcărilor separatiste din estul Ucrainei, a precizat sursa citată.

Identităţile persoanelor şi entităţilor vizate de sancţiuni vor fi publicate miercuri, în Jurnalul Oficial al UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.