„Un reporter român a reușit ceea ce liderii NATO nu au fost în stare”

Asumarea explicită a angajamentul SUA față de Articolul 5 al Tratatului Trump este meritul ziaristei Ramona Avramescu, de la TVR, care, printr-o întrebare bine aleasă, l-a constrâs pe preşedintele american la un răspuns fără echivoc.

Momentul nu a trecut, de altfel, neobservat, presa internaţională titrând „Acest reporter a reușit ceea ce liderii NATO nu au fost în stare” şi făcând publică totodată imaginea jurnalistei.

„Președintele Donald Trump s-a alăturat, în sfârșit, apărării colective a alianței, datorită unei singure întrebări bine plasate”, a comentat John Hudson, reporter de știri al site-ului BuzzFeed.

„Sub un minut, un reporter modest din România a reușit ceea ce liderii celor 27 de state și nici propria echipă a președintelui nu au reușit: să-l facă pe Donald Trump să se angajeze principiului apărării colective a NATO”, a mai spus reporterul.

Astfel, vineri seară, în conferința de presă comună cu Iohannis, după ce Trump a făcut o serie de remarci favorabile la adresa României, între care exemplul oferit celorlalți membri NATO prin alocarea a „peste 2% din PIB” pentru apărare, Ramona Avramescu l-a întrebat tranşant despre protecția statelor membre şi angajamentele generate de articolul 5.

De precizat, acest lucru fusese solicitat şi de membrii delegațiilor alianței la recentul summit de la Bruxelles, însă Trump a evitat un răspuns clar.

„Multe din țările de pe flancul estic văd Rusia ca pe o amenințare pentru pace și securitate în regiune. Împărtășiți această viziune și credeți că SUA ar trebui să activeze articolul 5 din tratatul NATO dacă vreuna din aceste țări ar fi sub o agresiune militară?”, l-a întrebat Ramona Avramescu pe preşedintele Trump.

Iată ce a răspuns preşedintele american: „Suntem angajați să respectăm Articolul 5 (din Tratatul NATO, n.r) și cu siguranță suntem acolo să apărăm, de aceea vreau să fiu sigur că avem o forță puternică și banii necesari pentru o astfel de forță. Da, absolut, aș angaja articolul 5”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.