„Un show misogin, unde se exploatau femeile”

Serialul de televiziune „Married with children/Familia Bundy“ a împlinit recent 30 de ani de la difuzarea primului episod pe canalul american Fox, notează USMagazine.com.

Katey Sagal, actrița care a interpretat-o pe Peggy Bundy, a mărturisit recent într-un interviu că nu este de acord cu modul în care au fost portretizate personajele feminine în serial. „A fost un show foarte misogin. Atunci a fost pentru prima dată când am realizat că în meseria mea de actor trebuie să accept ce scrie în scenariu. Era împotriva sistemului meu de convingeri, însă aceasta nu are nimic de-a face cu meseria. Știu, am fost plătită să joc un rol! Personajele feminine au fost extrem de exploatate în serial. Lui Al Bundy îi plăceau femeile frumoase, iar ele trebuiau să fie prezente în permanență în jurul lui“, povestește actrița în vârstă de 63 de ani. „Oamenii mă întrebau lucruri de genul: «Asta e chiar ceea ce crezi? Cum poți lua parte la un proiect pe care îl consideri nepotrivit și misogin?». Eu nu am crezut niciodată în cenzură și am considerat că este datoria mea să joc după scenariu, și nu prin prisma convingerilor mele. Dacă mă întrebați dacă sunt de acord ca personajele feminine să fie portretizate într-un mod misogin și să fie exploatate, bineînțeles că nu sunt de acord. Faptul că am interpretat-o pe Peg Bundy nu a avut nimic de-a face cu principiile mele de viață. Era doar jobul meu.“

Katey Sagal a mai spus că ea a considerat serialul „Familia Bundy“ ca fiind o satiră, însă mulți dintre telespectatori nu credeau acest lucru: „Dintr-o dată, am realizat că unii dintre telespectatori ne considerau modele demne de urmat, dar nu toate întâmplările prezentate erau pozitive. Acest show trebuia să fie unul de comedie, produs cu scopul de a amuza privitorii, însă mulți l-au luat prea în serios“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.