Urmează Gareth Bale versus Cristiano Ronaldo

Singura echipă britanică rămasă în competiţie, cea a Ţării Galilor, este o debutantă la turneul final Euro 2016. A ajuns în sferturi cu un noroc chior, dacă se are în vedere că i-a învins în optimi pe colegii lor din echipa Irlandei de Nord printr-un autogol.

Până la acel autogol, nord-irlandezii dominaseră copios. S-a folosit expresia „colegii lor”, întrrucât jucătorii ambelor echipe sunt fotbalişti din Premier League, ceea ce spune mult despre calitatea celor care ieri noapte a învins Belgia cu 3-1.Surpriză colosală. Numai un năuc, care nu are ce face cu banii, ar fi mizat pe Ţara Galilor. Cine a făcut-o, totuşi, s-a umplut de bani.

Partida a început, conform aşteptărilor, printr-un joc dezinvolt al belgienilor. Au şi înscris, relativ repede, în min. 13, printr-un şut aproape de vinclu, expediat de Nainggolan. Până la gol este de consemnat faza din min.7, cu trei ocazii în doar 10 secunde, când belgienii şi-au demonstrat din plin superioritate.

Şi scorul putea lua proporţii, dacă Romelu Lukaku, servit când de pe stânga, de Eden Hazard, când de pe dreapta, de De Bruyne, n-ar fi fost oprit în ultimă instanţă de bravii apărători galezi, în frunte cu Ashley Williams. Jocul se echilibrează, oarecum, dar nimeni nu se aştepta ca acelaşi Williams, căpitanul echipei, să trimită în gol un corner executat de un alt apărător, Chester. 1-1 în min. 31 şi impotriva cursului jocului. De subliniat numărul cam mare de cartonaşe
galbene acordate galezilor de arbitrul ceh Damir Skomina. Asta nu înseamnă că a fost părtinitor, ci doar grijuliu pentru picioarele, inclusiv cariera unor fotbalişti ca Eden Hazard, De Bruyne, Gareth Bale şi alţii.
Repriza a doua începe cu dominarea totală a belgienilor.

Dar galezii se apără cu multă determinare şi chiar dacă nu prea trec de mijlocul terenului reuşesc, pe contraatac, o fază de zile mari: Bale îl lansează pe dreapta pe Ramsey, centrarea acestuia cade în careu, la Robson Kanu şi, cu o fentă care-i lasă mască pe trei fundaşi belgieni, trimte imparabil, din 5 metri, în plasa unuia din cei mai buni potari ai turneului, Thibault Curtois. 2-1 pentru Ţara Galilor, în min.53.

Dracii roşii, îmbrăcaţi de astă dată în alb, văd roşu în faţa ochilor. Joacă frumos, pasează exact, presează, dar ocaziile de gol se risipesc din varii motive în numeroase cornere. Se fac schimbări în ambele echipe, cea mai importantă fiind a galezilor, care-l scot pe Robson Kanu şi-l introduc pe Sam Vokes, cel care, în plină dominare a adversarului, este servit în careu cu o centrare semnată de Chester şi înscrie cu capul, pe colţul lung, fără nicio speranţă pentru Curtois. 3-1 pentru Ţara Galilor în min. 86 şi meciul este jucat. Victorie fabuloasă, eliminare surpinzătoare. Urmează, în semifinală, Portugalia. Gareth Bale versus Cristian Ronaldo!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.