USL n-a preluat puterea, România stă tot la cheremul lui Băsescu

Rămâne o enigmă implicarea directă, agresivă, fără menajamente, în politica internă de la noi a SUA și a Uniunii Europene, personal mă simt umilit. După 22 de ani de democrație și economie de piață, constatăm că nu suntem numai o colonie a fostului imperiu habsburgic (el a cumpărat Petrom, găina de aur a bugetului de stat al Românei, și băncile comerciale-cheie, îmbogățite de români, să mă refer doar la ele). Și că interesele SUA în România sunt nu numai economice și financiare totalmente dezavantajoase pentru noi, ci și militare (cred că venirea trimisului lui Hillary Clinton acum în România are legătură și cu bazele militare din România, care pot fi pistă de decolare pentru aviația americano-israeliană către Iran, războiul ar putea deveni inevitabil din toamnă, făcând din România o țintă pentru Iran). Regimul Băsescu a reușit performanța să vândă viitorul României, vom afla vreodată adevărul din spatele ușilor închise?

Susținerea lui Băsescu din exteriorul țării a devenit aberantă după ce au votat 7,4 milioane de români (e o cifră care acoperă populația mai multor țări din interiorul UE!) pentru demiterea lui pe 29 iulie, la referendum. Democrația ar trebui să aibă aceleași reguli peste tot, votul liber al populației nu poate fi împiedicat de nici o mare putere influentă și de el ar trebui să se țină în primul rând cont. În ultimele zile a fost trecută în plan secund tocmai această putere a votului majoritar din 29 iulie, pentru demiterea lui Băsescu, insistându-se pe asigurarea cvorumului de 50 plus 1 (inventat de Curtea Constituțională de la noi și impus de Comisia Europeană și de SUA, mai nou; mai mult, diaspora intră pe listele permanente, astfel că e imposibil de atins acest cvorum) dintr-o cifră de români cu drept de vot neactualizată, ireală. De câteva luni România se străduiește să intre într-o normalitate neconflictuală și străinătatea nu ne lasă, din contră, ne ațâță. E o situație intolerabilă, care a îmbolnăvit românii de nervi. Nu mai avem alte treburi decât să urmărim ce mai spune SUA sau Comisia Europeană și CCR, sau ce ordin mai dă Băsescu „în fața gardului” și pe cine mai cercetează procuratura și-l acuză fiindcă a votat pe „Da” la referendumul din 29 iulie, procuratură aflată la ordinul lui Băsescu.

E bătător la ochi, România e prizoniera sistemului ticăloșit condus de „președintele ales” Băsescu (deși e suspendat din funcție), totul îi stă la dispoziție, de la Curtea Constituțională la serviciile secrete. Trăim cu senzația că USL, în frunte cu Antonescu și Ponta, e o victimă a lui Băsescu, care trage, intangibil, toate sforile, ajutat de SUA și UE. În numele lui Băsescu, CSM a ajuns să cerceteze până și liderii care au rezerve față de independența justiției!

E atât de nefiresc totul, am întrebat astrologi – am fost asigurat că în septembrie se va tranșa lupta oarbă pentru putere. Cum e posibil să depindă viitorul României de decizia unei Curți Constituționale a României-CCR, formată din nouă judecători numiți politic? Aud că, de fapt, CCR ar putea să nu ajungă la scorul de 6 la 3, să poată lua o decizie și că ar putea să paseze Parlamentului decizia demiterii lui Băsescu. Dar tot CCR va viza hotărârea Parlamentului, mai exact CCR va trage de timp până se termină mandatul de președinte interimar al lui Antonescu – după care Băsescu va reveni automat la Palatul Cotroceni. E o nebunie.

Pe acest fundal, al tragerii tacite de timp (cu CCR, cu PDL-Băsescu, în bună înțelegere cu SUA și UE), pentru a reveni Băsescu președinte de țară, Ponta (tot mai intimidat la guvernare, ezitant, dispus să îngenuncheze nedemn în fața SUA și UE) și PSD vor face jocul CCR, și USL se va rupe înaintea alegerilor parlamentare. O asemenea mișcare, de eliminare a PNL din joc, ar îngropa PSD (e inconștient dacă-și imaginează că electoratul USL va trece de parte PSD; din contră, electoratul ar penaliza drastic PSD, l-ar acuza de metode electorale comuniste) și ar scoate în prim plan PDL și PPDD, aliate la guvernarea de după alegerile parlamentare. Regimul Băsescu a reușit să infesteze tot, să compromită societatea civilă și sindicatele (care ar fi trebuit să penalizeze critic acțiunea politică anacronică pro-Băsescu). Mă uit la scriitori, la spiritele revoluționare din 1989, la disidenți și opozanți anticeaușiști (de la Dinescu la Stelian Tănase sau Liviu Antonesei) – azi sunt opozanți anti-Băsescu, intuițiile lor morale publice funcționează ireproșabil. De partea cealaltă, o armată de profitori ai regimului Băsescu, de la GDS la mercenarii de tip Patapievici-Cărtărescu, niciunul opozant al fostului regim Ceaușescu (vreau să spun că intelectualii lui Băsescu au în sânge oportunismului infect, perpetuat la nesfârșit).

E extrem de grav că la serviciile secrete există o „celulă de criză” (cum atrage atenția Cornel Nistorescu), care-i stă la dispoziție acum lui Băsescu, nu lui Antonescu. E clar că USL n-a preluat puterea în România (lasă senzația că e în opoziție, deși e la guvernare; degeaba are, interimar, președinte la Palatul Cotroceni, e total izolat). Guvernul USL-Ponta nu e lăsat să lucreze (anume, să piardă electorat la parlamentare), Băsescu și PDL subminează statul român (tocmai ei, care au falimentat totul). E îngrozitor pentru economia și finanțele României (și pentru soarta românilor, care și așa au un nivel de trai mizerabil), USL trage deja numai ponoasele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.