Victoria Nuland: La Kiev, clădiri oficiale sunt ocupate de militanți cu permisiunea parlamentului

Secretarul adjunct american pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, a declarat, într-un interviu acordat CNN, că protestatarii care au ocupat clădiri administrative la Kiev „dispun de toate autorizațiile necesare”, în special din partea autorităților, transmite agenția de presă ITAR-TASS, citată de Agerpres.

„Nu se poate compara situația din Kiev, unde în continuare sunt ocupate clădiri de către protestatari, cu autorizații corespunzătoare și permisiunea guvernului sau cu acordul Radei (Supreme — parlamentul unicameral) ori acceptul proprietarilor, cu ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei”, a afirmat Nuland.

Ea a adăugat că autoritățile de la Kiev au luat deja o serie de măsuri pentru transpunerea în practică a acordurilor de la Geneva, printre care a menționat „trimiterea în parlament a unei legi privind amnistia’ și ‘deplasarea în est a unor oficiali care să activeze împreună cu misiune OSCE”.

„În plus, la Kiev au fost deja demontate câteva baricade în Maidan” (Piața Independenței din centrul capitalei ucrainene), a spus Victoria Nuland.

Întrebată dacă este adevărat că SUA au cheltuit 5 miliarde de dolari pentru dezvoltarea democrației în Ucraina, Victoria Nuland a răspuns: „SUA au investit 5 miliarde de dolari începând cu anul 1991, de când Ucraina a devenit stat independent”. „Acești bani au fost cheltuiți pentru a sprijini aspirațiile poporului ucrainean, care vrea să aibă un guvern puternic, democratic, care reprezintă interesele sale”, a afirmat oficialul american. Nuland a ținut să sublinieze că Washingtonul nu a finanțat ‘Maidanul’, mișcarea de contestare care a condus la înlăturarea regimului prorus al președintelui Viktor Ianukovici, relatează ITAR-TASS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.