„Vrem integritate, nu imunitate!”

Cazul Şova a scos în stradă sute de români. Vineri seara, în mai multe oraşe ale ţării, oamenii au protestat faţă de votul din Parlament, care l-a scăpat de arest pe senator, potrivit Digi24.

La Cluj-Napoca, aproape 200 de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii şi au pornit în marş prin oraş, cu mesajul: imunitatea nu trebuie să apere corupţia.

„Vrem integritate, nu imunitate!” au strigat manifestanții. „Mă deranjează imunitatea parlamentară, consider că niciun politician nu ar trebui să aibă așa ceva, pentru că dacă ești un om corect, ar trebui să nu te bazezi pe imunitatea parlamentară”, a explicat un protestatar.

În pofida vremii reci și ploioase, sibienii s-au adunat şi ei să protesteze. Cei 200 de oameni au promis că se vor întoarce în stradă, dacă legea privind imunitatea parlamentarilor nu va fi modificată.

„Eu sunt unul care am ieşit la Revoluţie, în ’89, aici, în Piaţă. Mi-am pus pieptul la bătaie în faţa gloanţelor. Nu pentru aşa ceva! Nu pentru aşa ceva!”, afirmă indignat unul dintre manifestanți. „Am ajuns la capătul răbdării cu ce se întâmplă în Parlamentul nostru”, a spus un alt protestatar.

„Fără şovă-ială/Vrem dreptate-n ţară!”, au strigat ei.

La Iaşi, oamenii au ieşit într-un număr mai mic în stradă, însă protestatarii au fost la fel de vehemenţi. 60 de oameni au ieşit în stradă cu pancarte, steaguri şi portavoce.

„Senatorul Dan Şova a fost protejat de colegii lui senatori pentru a nu da piept cu justiţia. Păi, dacă eşti nevinovat, de ce nu te duci în justiţie, domnule Şova? Să îţi dovedeşti nevinovăţia”, spune unul dintre nemulțumiți.

La Braşov, 30 de oameni s-au solidarizat cu protestatarrii din ţară, însă nefiind autorizată oamenii s-au retras.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.