Vremea se schimbă radical

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de ploi puternice asociate cu intensificări ale vântului, începând de marţi, de la ora 22.00, până miercuri la aceeaşi oră, când vremea va fi răcoroasă pentru această dată.

Astfel, în acest interval, în regiunile sudice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

În Oltenia, mare parte din Muntenia şi sudul Transilvaniei vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Viteza vântului va depăşi 60…65 km/h, mai ales în Oltenia, iar la munte va sufla tare, cu peste 70…80 km/h.

De asemenea, meteorologii atrag atenţia că joi şi vineri dimineaţă se va produce brumă, local, în depresiunile intracarpatice şi Subcarpaţii Getici şi izolat în restul ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.