Zgonea: Biroul Permanent al Camerei Deputaților se reunește joi

Biroul Permanent al Camerei Deputaților se va reuni joi pentru a lua act de scrisoarea trimisă de preşedintele Klaus Iohannis privind demisia directorului SRI George Maior, document care ve fi trimis ulterior către Birourile Permanente reunite, a anunțat președintele Camerei, Valeriu Zgonea.

„Este o procedură parlamentară stabilită. Biroul Permanent al Camerei este convocat, citesc acest document, stabilim că nu este de competenţa noastră şi îl trimit către Birourile Permanente reunite, aşa încât suntem obligaţi să facem un Birou Permanent reunit de îndată ca să luăm act şi să stabilim procedurile pe care le vom face în această chestiune”, a spus Zgonea.

„Noi nu avem competenţă, dacă nu avem o nominalizare din partea preşedintelui statului, dar va trebui să informăm comisia de specialitate, astfel încât să fie pregătită în perioada următoare. Sunt vacantate ambele posturi şi cel de director general al SRI, cât şi al SIE. Locţiitorii sunt profesionişti, sunt ofiţeri activi recunoscuţi şi acceptaţi de toată lumea şi apreciaţi pentru activitate, dar revine Parlamentului acest atribut, împreună cu preşedintele statului, conform legislaţiei în vigoare. Noi luăm act de o scrisoare pe care am primit-o din partea preşedintelui Klaus Iohannis”, a precizat Zgonea.

George Maior şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, potrivit unui anunț al Administraţiei Prezidenţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.