Prin ordinul Resortului de Culte al Consiliului Dirigent nr. 7569 din 5 iulie 1919, se autoriza înființarea liceului din Orăștie.
Înființarea Liceului „Aurel Vlaicu” a constituit una dintre cele mai importante realizări ale orăştienilor in domeniul învățământului. O instituție școlară de nivel mediu se impunea a fi înființată la Orăștie mai ales că nici conducerea Colegiului Kun nu reușea să înțeleagă noile realități sociale, politice și naționale create după Unirea din 1918.
Directorul de la cea vreme a colegiului (Kun) se opune introducerii limbii române în cadrul obiectelor de învățământ. Această realitate este ilustrată de incidentul dintre protopopul Ioan lenea și directorul colegiului din primăvara lui 1919. Protopopul Ioan Ienea, care preda limba română, după încheierea situației elevilor cere directorului înscrierea notelor în testimoniile școlare ale elevilor. Directorul refuză cu încăpățânare afirmând că atâta timp cât el conduce școala așa ceva nu se va întâmpla.
Nici apelul la primarul orașului, R. Boca, nu aplanează conflictul, în această situație protopopul se vede nevoit să se adreseze ministrului de resort din Consiliul Diligent pentru a-l determina pe director să accepte înscrierea limbii române în certificatele școlare ale elevilor.
Atitudinea arogantă a directorului Colegiului Kun va îndepărta elevii români de această instituție școlară. În același timp va grăbi demersurile intelectualilor români din Orăștie pentru înființarea liceului românesc. De altfel, chiar la începutul anului 1919 o delegație a orașului Orăștie s-a deplasat la Sibiu solicitând Consiliului Dirigent să aprobe înființarea unei scoli medii în limba română. La solicitarea orăştienilor răspunde Valeriu Braniște, spunând că „Orăștia își va avea negreșit liceul său românesc”.
Deși se preconiza să aibă doar cinci clase, datorită sprijinului acordat de către Aurel Vlad, ministrul de finanțe și prefectura județului Hunedoara, a eforturilor depuse de primăria orașului și de cetățenii săi, liceul va avea încă de la începutul existenței sale opt clase. Prin ordinul Resortului de Culte al Consiliului Dirigent nr. 7569 din 5 iulie 1919, se autoriza înființarea liceului din Orăștie, astfel atestarea documentară a Liceului fiind această la dată. Pregătirile pentru deschiderea liceului chiar din toamna anului 1919 se accelerează.
Director al noii instituții școlare este numit Ioan Cheri, profesor al Gimnaziului din Brad, care sosește la Orăștie la 15 iulie 1919, preluând conducerea acțiunilor de înființare a liceului, 15 iulie fiind data de la care Liceul de Stat „Aurel Vlaicu” își începe menirea educațională propriu zisă. Noul director formează un comitet al intelectualilor din oraș care stabilește localul în care va funcționa liceul și se iau o serie de măsuri pentru asigurarea dotărilor strict necesare și a internatului pentru elevi.
Liceul mare de opt clase ridică și problema asigurării numărului de elevi necesari pentru a putea fi înființate toate clasele. Toți elevii români de la Colegiul Kun se înscriu la noua școală. Lor li se mai adaugă elevii de la alte licee originari din zona Orăștiei, care se vor transfera aici, precum și cei nou înscriși pentru clasa I de liceu, înscrierile au început cu data de 1 august 1919. Se înregistrează o afluență atât de mare a elevilor pentru clasa I, încât ea trebuie divizată în două clase paralele.
Prin grija conducerii orașului, a primarului Romulus Boca, se asigură funcționarea liceului în clădirea școlii civile de fete, de unde s-a împrumutat și mobilierul necesar, iar internatul elevilor s-a asigurat în trei case din oraș. Pentru asigurarea cadrelor didactice necesare au fost aduși profesori de la alte licee, între care Ioan Cheri de la Brad și Aron Demian de la Brașov. Colectivul didactic din anul școlar 1919/1920 cuprindea pe Ioan Cheri, director, Dionisie Albu, Samoilă Ciumaşiu, Victor Iacob, Teodor Corvin Pop, Zaharia Stanciu și Ioan lenea.
La sfârșitul lui septembrie 1919 directorul Ioan Cheri anunța principalele notabilități ale orașului despre deschiderea festivă a liceului care urma să aibă loc în data de 6 octombrie. Printr-o adresă trimisă protopopului greco-catolic Ioan lenea, acesta este rugat să participe la festivitățile organizate „când liceul va fi deschis solemn în 6 octombrie”.
Deschiderea Liceului „Aurel Vlaicu” a constituit un mare eveniment pentru întregul oraș. Desfășurarea festivităților a fost coordonată de către un comitet alcătuit ad-hoc, format din „muncitorii cei noi pe tărâmul școlii”. O formație corală a intonat cântecul „Pe-al nostru steag e scris unire”.
În anul școlar 1920/1921 numărul elevilor ajunge la 427. în această situație, localul școlii civile de fete devine neîncăpător. Se obține clădirea vechiului edificiu al Colegiului Kun, dar nici acest spațiu nu corespundea cerințelor unui învățământ modem, deși dispunea de multe săli dar de mici dimensiuni.
începând din anul școlar 1921/1922 director al liceului va deveni profesorul Aron Demian, considerat adevăratul ctitor al liceului. Se depun eforturi susținute pentru realizarea dotărilor necesare – bibliotecă, muzeu, material didactic de primă necesitate, laboratoare pentru activitățile practice. Prin donații bănești și în obiecte, la care se adaugă colectele publice, an de an dotările liceului se îmbogățesc iar colecțiile se diversifică. Printre cei mai importanți donatori amintim banca „Ardeleana” și pe cunoscuții oameni politici Ioan Mihu, Aurel Vlad, Petru Groza.
După ce a funcționat în localul școlii civile de stat pentru fete, (actuala clădire, ce se degradează, a Liceului Nicolaus Olahus) timp de doi ani, începând cu al treilea an de învățământ, 1921-1922, liceul activează în edificiul vechi reformat din centrul orașului, (azi clădirea retrocedată Primăriei din unitatea de jandarmeriei), edificiu construit în 1847 „pe spesele comitatului huniad”, cum rezultă dintr-o inscripție de pe frontul clădirii.
Din lipsă de elevi maghiari în anul școlar 1924-1925, Colegiul Kun și-a închis porțile. Prefectul de Hunedoara a rechiziționat clădirea și a pus-o la dispoziția Liceului „Aurel Vlaicu”, care din luna octombrie 1925 a funcționat aici.
Conducerea liceului, în frunte cu directorul Aron Demian, se gândește tot mai mult la preluarea clădirii liceului maghiar, care din lipsă de elevi își închide porțile în anul școlar 1924/1925. Primele încercări de preluare a clădirii trebuie abandonate în urma protestelor vehemente ale guvernului maghiar în cadrul Ligii Națiunilor. Jandarmeria Română, de astă dată, fiind aceea ce evacuează obligatoriu clădirea cedând-o proprietarului de drept.
În anul 1928 statul român răscumpără clădirea cu suma de 8 milioane lei. Pe tumul clădirii este pusă inscripția cuprinzând numele instituției “Liceul de stat Aurel Vlaicu”, iar deasupra ușii de la intrare este așezat medalionul lui Aurel Vlaicu, Vulturul Carpaților, basorelief din bronz donat de către poetul Octavian Goga.
În primii ani procesul de învățământ se desfășoară conform „Programei analitice pentru şcoalele secundare de băieți din Ardeal, Banat și Pârțile Ungurene pe timpul de tranziție”. Ca în anii următori Ministerul Instrucțiunii Publice din România să depună o activitate intensă pentru unificarea învățământului de pe întreg teritoriul țării.
Materiile predate în cadrul Liceului “Aurel Vlaicu” sunt: româna, latina, franceza, germana, istoria, geografia, matematica, fizica, chimia, științele naturii, desenul, muzica și religia. Corpul profesoral, între care amintim numele lui Aron Demian, Ioan Cheri, Atanasie Bologa, Dionisie Albu, Samoilă Ciumaşiu, Victor Iacob, Teodor Corvin Pop, George Tamaş, Valeriu Bora, Iosif Lepși etc. a desfășurat o activitate tenace pentru ridicarea calitativă a procesului instructiv-educativ. O parte dintre foștii profesori ai liceului au devenit cadre universitare sau cercetători de elită, între care îi amintim pe Iosif Lepși, Iulian Helgiu, Cornel Simoiu etc. Din mâinile harnicului și valorosului corp didactic ce a activat aici în perioada interbelică, vor ieși zeci de generații de absolvenți. Dintre foștii elevi ai liceului din această perioadă se vor ridica numeroase personalități ale științei și culturii românești. Ioan Breaz, Ștefan Pașca, David Prodan, Nicolae Neaga, Cornel Cărpinișan, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Herlea, Emil Roșu, Aron Popa, Ioan Albu, Ioan Baciu și mulți alții și-au adus o contribuție meritorie la dezvoltarea științei și culturii românești și universale. Elevii liceului, organizați în diverse reuniuni științifice și culturale, și-au adus, la rândul lor, o contribuție importantă la promovarea cercetării științifice și de creație, de propagare a muzicii, cântecului și dansului popular, a muzicii culte, teatrului etc.
Dar nici renumele câștigat de tânărul liceu din Orăștie, nici tradiția școlii din acest oraș, n-au fost argumente convingătoare în fața autorităților regimului comunist, care a desființat instituția după o activitate de trei decenii, prin reforma învățământului din august 1948. Dar despre asta întru-n viitor articol.
Referință:
Dr. Achim Lazăr în capitolul „Orăștie vatră cultural-științifică și spirituală” din „Orăștie 775” autorii; dr. Anton E. Domer, dr. Vasile Ionaş, dr. Ioachim Lazăr, Mihai Căstăian. – ed. Omnia, Deva 1999.
Și deși cladirea liceului Aurel Vlaicu din Orăștie a fost cumparată în anul 1928 de Statul Român oentru suma de 8 milioane de lei, probabil ea a fost revendicată de UDMR sau FDGR și cadorisită acestora printr-o hotărâre judecâtorească a anui complet de români de preferință femei, iar în prezent liceul este marinimos “tolerat” în cladirea pentru care ministerul învâtământului platește lunar o consistentă chirie uneiia cele două uniuni pe criterii etnice de participare politică. Că așa suntem noi românii pitivit reclamei în străinătate și țară ce ne-o fac cei ce ne batjocoresc, xenofobi.
Dar nu se pune problema ce valoare aveau cele 8 milioane? Că doar de construit de ce să construiească dacă se poate ”face rost”. Și apoi tot ”se spune că, s-a auzit” că au plătit în aur. În loc să construiească școli au făcut catedrale ortodoxe, iar restul erau mai ușor să confiște cu tot felul de șmecherii.