Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat la Digi24 că este greu să se realizeze fuziunea PNL – PDL.
Lună: iulie 2014
Worth1000.com a avut ideea de a combina, în format digital, celebrități holywoodiene din perioade diferite.
Simona Halep a câştigat cu 6-3, 6-0 meciul din optimile de finală de la Wimbledon, jucat cu Zarina Diyas, din Kazahstan, numărul 72 mondial.
Iohannis, invitat să se retragă din cursa pentru CotroceniDeputatul PNL Radu Zlati îi cere să se retragă din cursa pentru Preşedinţie.
Data limită pentru înscrieri la cea de-a noua ediţie a atelierului de film documentar „Aristoteles Workshop” 2014 va fi 10 iulie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, va participa la cea de-a 25-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad
Astăzi, la ora 18.00, va avea loc, la Hanul Gabroveni, deschiderea oficială a unuia dintre cele mai aşteptate evenimente de jazz ale anului – “Bucharest Jazz Festival”.
Martin Schulz a fost ales, marți, în funcția de președinte al Parlamentului European.
Reluarea operaţiunilor militare a fost decisă în ciuda apelului făcut nu numai de Vladimir Putin, ci şi de cancelarul Angela Merkel şi de preşedintele Franţei Francois Hollande, ca Poroşenko să prelungească încetarea unilaterală a focului
Acuzat de luare de mită, edilul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost, marţi, arestat preventiv.
O expoziţie cu 43 de opere, multe venite din instituţii culturale internaţionale prestigioase, dar şi din colecţii particulare, este deschisă până la 20 iulie la proprietatea Caillebotte.
Mihai Stănișoară și-a anunțat marți demisia din PNL
Actor francez şi regizor pe val, Guillaume Canet şi-a realizat în 2013 visul de a face un film american.
Cătălin Ivan a anunțat, marți, că delegația PSD nu o va vota pe Adina Vălean
Premiera mondială a avut loc la New York Pe 25 iunie a avut loc la Brooklyn Academy of Music, în clădirea cea nouă, cunoscută sub numele de „Fishman Space”, premiera mondială a monodramei în două acte, intitulată “On the Threshold of Winter”/ “ În pragul iernii”, o operă modernă, scrisă de compozitorul american Michael Hersch […]
Procuratura Generală de la Chişinău a dispus iniţierea urmăririi penale în cazul başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal şi episcopului Marchel. Dosarul penal a fost iniţiat pentru declaraţii şi acţiuni care sfidează regimul constituţional. În acelaşi dosar sunt cercetaţi deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ilia Uzun şi Mihail Garbuz, liderul partidului „Patrioţii Moldovei”, partid care cerea “anularea […]
Cel puțin 2.417 de irakieni au fost uciși și 2.287 au fost răniți în acte de violență și terorism în luna iunie în Irak, cel mai mare număr de victime în rândul civililor de anul acesta, potrivit datelor ONU, citate de agențiile de presă internaționale. „Numărul mare de victime în rândul civililor într-o lună subliniază […]
Procesul în care Dan Voiculescu a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare are un nou termen marți la…
Simona Halep, locul 3 WTA, joacă, marţi, începând cu ora 13.30, în optimile de finală la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, cu Zarina Dias (Kazahstan), locul 72 în ierarhia mondială. Dacă o va învinge pe jucătoarea din Kazahstan, Simona va juca în sferturi cu învingătoarea partidei dintre jucătoarea germană Sabine Lisicki, locul 19 […]
Cel mai recent scandal, acela în care este implicat fratele președintelui țării, a scos din nou în evidență cancerul care macină o societate bolnavă și anume creșterea fără precedent a puterii și influenței organizațiilor infracționale din România.
Procurorii arădeni vor audia mai mulţi profesori, dar şi elevi de la patru licee din municipiul Arad, ale căror nume apar în discuţii înregistrate în cazul traficului de influenţă de la bacalaureat, conform unor surse apropiate anchetei, citate de corespondentul Mediafax. Sursele citate au declarat că în cazul privind tentativa de fraudare a examenului de […]
Andrei Muraru a fost președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) în perioada 2012-2014. În prezent, este…
Salariul minim a crescut de marți, la fel și amenzile. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a crescut, de marţi 1 iulie, de la 850 la 900 de lei, pentru un program complet de lucru de…
Numărul 2 mondial, sârbul Novak Djokovic, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Wimbledon, după ce l-a învins cu 6-3, 6-4, 7-6 (7/5) pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, luni, în optimile de finală. În sferturi, Djokovic îl va întâlni pe croatul Marin Cilic (N.26).
Meteorologii au emis o avertizare de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină pentru…
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa. Sarkozy este audiat într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.