Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale lucrează la elaborarea legislației privind identificarea electronică și serviciile pentru tranzacțiile electronice, pentru a respecta prevederile Uniunii Europene, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituție. „MCSI elaborează un proiect de lege pentru armonizarea legislației naționale cu prevederile Regulamentului UE 910/2014 pentru a crea cadrul legal îndeplinirii obligației ce revine României […]

România participă pentru prima dată la Bienala de Creație Tânără Contemporană de la Montrouge, Franța. Astăzi este programat vernisajul, de la ora 18.00, în Sala Nicole Ginoux. Veniţi din Franţa, Danemarca, Letonia, România, Italia, Spania și Portugalia, 56 de tineri artiști europeni sunt reuniţi într-o bienală de artă contemporană, nomadă și internaţională! Pentru această ediţie, […]

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shahaideh, s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la audieri ajungând şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, Adrian Gâdea. Vicepremierul Sevil Shhaideh a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În urmă cu mai puţin de o lună, Sevil Shhaideh a […]

Premierul Mihai Tudose a precizat, miercuri, referindu-se la miniştrii Shhaideh şi Plumb, vizate de remaniere, că există o problemă de „percepţie” la Bruxelles.

La doar o zi după Adunarea Parlamentară NATO, care s-a ținut la Palatul Parlamentului, România a semnat un contract important de fabricare în țară a unor autovehicule blindate în parteneriat cu General Dynamics. Documentul se înscrie în planul de înzestrare a Armatei și în continuarea negocierilor cu partenerul american. Inițial, anunțul a fost făcut de […]

Camera Deputaților a respins miercuri moţiunea simplă a opoziției intitulată împotriva ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, intitulată „PSD dăunează grav sănătăţii”. Moţiunea a înregistrat 149 „împotrivă” și 94 de voturi „pentru”. La ieşirea din sala de plen, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că din greşeală a votat pentru moţiune. Semnatarii îi solicitau premierului Mihai […]

Jumătate din persoanele apte de muncă lucrează în sistemul de stat. Fostul premier Dacian Cioloș avertiza că economia României nu se poate dezvolta în aceste condiții. Bunăstarea nu poate să vină prin crearea de locuri de muncă la stat, ar trebui create locuri de muncă în economie. – Ce părere aveți despre aceste declarații? – […]

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat patru cetățeni din Afganistan și unul din Pakistan, solicitanți de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia au fost depistați pe raza localității de frontieră Cenad, județul Timiș. „În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de […]

Inflația anuală a urcat, în septembrie, la 1,8%, de la 1,2% în august, potrivit Institutului Național de Statistică. Față de luna august a acestui an prețurile au urcat cu 0,5%, în septembrie. „Prețurile de consum în luna septembrie 2017 comparativ cu luna septembrie 2016 au crescut cu 1,8%. Rata medie a prețurilor de consum în […]

Irina Begu (57 WTA) a fost eliminată de jucătoarea rusă Maria Șarapova (86 WTA) în turul întâi al turneului WTA de la Tianjin, dotat cu premii totale de 500.000 de dolari. Șarapova, beneficiară a unui wild-card, s-a impus în fața sportivei românce în două seturi, scor 6-4, 6-2. Meciul a durat o oră și 22 […]

Selecționata Argentinei, vicecampioana lumii, a obținut calificarea la Cupa Mondială de fotbal 2018 grație unei prestații de excepție a starului său Lionel Messi, care a marcat de trei ori în partida câștigată în deplasare, cu scorul de 3-1, în fața reprezentativei Ecuadorului, marți seara, în ultima etapă a preliminariilor zonei America de Sud, transmite Agerpres. […]

Pompierii constănțeni au izolat, miercuri, zona gării din comuna Saligny, județul Constanța, după ce au fost semnalate scurgeri de gaze la un tren staționat, care are în componență 40 de vagoane pline cu GPL, transmite corespondentul Mediafax. Trenul are în componență 40 de vagoane pline cu gaz petrolier lichefiat, iar pompierii militari au fost solicitați […]

Sindicaliştii Federaţiei Naţionale “Ambulanţa” din România pichetează, miercuri, între orele 10.30-11.30, sediul ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi, între 11.30-12.30, sediul ministerului Sănătăţii.Aceștia cer, printre altele, stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 01 ianuarie 2018, în urma aplicării regulamentului de sporuri, potrivit proiectului elaborat de […]

Cel puțin 13 persoane au murit și alte 25 au fost rănite, dintre care opt grav, în urma unor violențe într-o închisoare din nordul Mexicului, au anunțat marți autoritățile. Violențele ar fi izbucnit între membri din cadrul a două bande rivale din interiorul închisorii Cadereyta din statul Nuevo Leon, după ce aproximativ 40 de deținuți […]

Circulația rutieră pe Transalpina, DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului, a fost reluată miercuri dimineață, de la ora 08:00, în urma recepției efectuate la fața locului de către reprezentanții CNAIR și cei ai Poliției Rutiere, anunță compania de drumuri. „Reamintim că pe acest sector de drum circulația este interzisă pe timpul nopții pentru toate […]