Peste 600.000 de români suferă de boli reumatismale, din care aproximativ 7.000 au fost diagnosticați sau monitorizați doar în anul 2017
Lună: aprilie 2018
Situaţie incredibilă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti. Un medic a avut o reacţie surprinzătoare în cazul unei bătrâne care a aşteptat ore în şir.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, că a solicitat RA-APPS să desecretizeze lista pentru toate…
Dincolo de toată tevatura, viața politică românească merită privită cu lupa.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, la Parlament, că salariile bugetarilor vor fi…
Cel puţin 35 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, în urma accidentului.
Tânărul era student la Facultatea de inginerie şi agronomie Brăila. A plecat cu prietenii la o discotecă
Curtea Constituţională (CCR) a admis, marţi, sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă
Daniel Morar a mai precizat că evaluarea sa de la acel moment a fost că unele dintre prevederile protocolului „adaugă și chiar încalcă dispoziții ale Codului de procedură penală”.
tolo.ro continuă seria dezvăluirilor în cazul chinezului Wang Yang și a contractului semnat de firma reprezentată de el și Cupru Min.
Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susține că întâlnirea de marţi convocată de preşedintele Klaus Iohannis pe tema Legii salarizării…
Premierul Viorica Dăncilă a mers marți după-amiază la Camera Deputaților, unde a susținut un discurs,după ce anterior a fost…
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) solicită, prin intermediul…
Rata medie efectivă a redevențelor și a altor impozite similare din România în sectorul upstream de petrol și gaze naturale a crescut în 2016
Un bărbat a murit în Franța după ce o femeie de 27 de ani și fiica sa, de doar 2 ani, au căzut peste el.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a opinat, marți, că referindu-se la protocolul SRI- Parchet, care a creat scandal…
Instanța supremă a decis rejudecarea dosarului în care primarul din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost condamnat la…
Legea salarizării încalcă „principiile egalității”. Este mesajul transmis astăzi de președintele Klaus Iohannis, la întâlnirea avută la Cotroceni cu premierul și ministrul Muncii.
Martorii la acest incident au alertat imediat autoritățile, care s-au deplasat imediat la fața locului.
CCR a admis, marţi, sesizările PNL şi USR referitoare la înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului SPP.
În cariera sa, Dan Petrescu a mai condus FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni…
Președintele Klaus Iohannis a transmis, la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, un…
Funcția de director general al D.G.A. a rămas vacantă după ce chestorul principal de poliţie Alexandru Cătălin Ioniță a fost împuternicit ca…
Scena politică a fost luată cu asalt săptămâna trecută de o tematică falsă – descentralizarea cuplată cu remanierea a nouă miniștri