O instanță din India a hotărât că starul Bollywoodian Salman Khan este vinovat de
Lună: aprilie 2018
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan
Principalul suspect în cazul uciderii fostului viceprimar
Fostul președinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva
Irina Begu (38 WTA) s-a calificat în optimile turnelui
Actorul australian Russell Crowe organizează sâmbătă o licitaţie în care
Cinci persoane şi-au depus dosarele de candidatură
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat
Victor Alistar, reprezentant în CSM al Societăţii Civile
Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost
Administraţia Vladimir Putin a cerut convocarea de urgenţă
Președintele american Donald Trump va semna miercuri un ordin prin care va cere
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va pronunța asupra unor amendamente privitoare la măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.
Accident cu mai multe persoane decedate în Neamţ.
În martie 2017 Rusia dădea o lovitură de imagine.
Un pacient a fost salvat printr-o procedură de Implantare
Pentru că sunt “n” sindicate care se află în concurenţă între ele şi care nu au ajuns niciodată să acţioneze împreună.
Cercetători britanici și italieni sunt aproape de obținerea unui rezultat remarcabil.
Teatrul Odeon a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la primul spectacol, în 2011.
La nivel golobal aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B nu sunt conştiente că
Președintele Comisiei pentru controlul activității SRI, Claudiu Manda, a anunțat, că a discutat, marți după-amiază, cu Sebastian Ghiță..
Intervenție neobișnuită pentru pompierii din Prahova. Angajații ISU au salvat de la moarte….doi ieduți.
Gata, nu mai este de rîs, de făcut bășcălie, nici de povestit bancuri cu Bulă. Nici despre înregistrări, nici despre condamnări!
Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI a decis să ceară de la SRI toate documentele secrete care…
Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în ședința de miercuri, să ceară CSAT hotărârea din 2005 invocată…