Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece în toată ţara şi precipitaţii. Vineri, de la ora 16.00, în Banat, Crişana, Muntenia, Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei va fi cod galben de vânt…
Lună: februarie 2019
Circulația tramvaielor în Sectorul 4, pe Șoseaua Olteniței, e blocată vineri dimineața. Un tramvai a tăiat un bătrân de 73 de ani, iar circulația este oprită…
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur s-a produs la ora 2.40, în judeţul Vrancea, cu magnitudinea 2,5 pe scara Richter…
Autocontrolul nu este latura cea mai puternică a lui Timmermans, firea impulsivă este călcâiul lui Ahile pentru actualul vicepreşedinte al CE
Jocul ocult al marilor companii slăbeşte economia, aparent performantă, ucide ideile, saltă bariere şi distruge competiţia.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Daniel Suciu în funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării…
În opinia liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției, adoptată de Guvern, nu…
Simona Halep, locul 2 WTA, și elvețianca Belinda Bencic, locul 45 WTA, duel în sferturile turneului de la Dubai….
Partidele de centru sunt percepute ca incapabile să satisfacă revendicările de bază ale oamenilor – punerea în prim-plan a propriului popor
Ulterior, Toni Neacșu a postat un nou mesaj în care critică în termeni duri Puterea în legătură cu ordonanța și arătând că altele ar fi fost prioritățile…
Primăria București admite că falimentul RADET, regia de termoficare, este iminent, urmând a fi pronunțat în 27 februarie, în cadrul…
La fața locului intervin o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD.
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm a fost prezent, joi, la finala concursului de discursuri „Nu corupției”, lansat de ambasadă…
Cei doi lideri ai blocului „ACUM” susțin că au efectuat mai multe teste medicale, din care reiese că în corpul lor există concentrații mult…
Procuroarea DNA Alexandra Lăncrăjan care instrumentează dosarul Tel Drum în care este cercetat Liviu Dragnea anunță proteste ale magistraților pe treptele…
Situația judecătorilor din România este dincolo de limită. Ordinul de serviciu nu poate excede legea, iar legea nu poate fi făcută de către magistrați.
Aceste rezultate au legătură și cu Simona Halep, în prezent locul doi mondial. Ea ar fi putut să o depăşească…
E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut până acum, dar alții?! Avem nevoie uneori să ieşim din pielea noastră şi să intrăm în altă piele…
Ciorbea a mai declarat joi că mandatul său în funcția de Avocat al Poporului expiră peste două luni și nu s-a decis dacă…
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat, joi, referitor la dosarul înregistrat la Secția de anchetă a magistraților care-i…
Xanax propune eroi care își expun cu curaj ori involuntar imperfecțiunile, și le înțeleg și acceptă sau refuză să vadă realitatea (…)
Spre sfârșitul anului 2016, OMV Petrom a cedat către compania Mazarine Energy dreptul de exploatare a 19 zăcăminte petroliere și a trei…
Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate.
PSD a transmis, joi, în contextul în care miniștrilor interimari din Guvern le-a expirat mandatul, iar președintele Klaus Iohannis nu a dat
Liberalii se pun în ipostaze penibile când vine vorba de a o sprijini pe Laura Codruța Kovesi. Liderul PNL Ludovic Orban a susținut joi că…
Fenomene vizate: ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări…