„Niciodată o predicţie despre sfârşitul lumii nu a fost într-atât de mediatizată precum cea a calendarului mayaş. Data de 21 decembrie este deja una de care ne vom aduce aminte. Este mai puţin important ca vine cu adevărat sfârşitul lumii decât faptul că unii cred asta şi cu toţii vorbim despre asta. În cazul de faţă, fenomenul a fost amplificat de internet şi de producătorii filmului 2012. Este o mare mistificare, dar putem să spunem acelasş lucru despre toate predicţiile similare de dinainte-182 în total, după căderea Imperiului Roman, după calculul meu. Ultima dintre ele a fost cea din 2008, cand doi astrofizicieni au spus că punerea în funcţiune a acceleratorului de particule de la Geneva va crea o gaură neagră ce va înghiţi Pământul”, spune istoricul Luc Mary, autor al volumului Mitul sfârşitului lumii din Antichitate până în 2012, intervievat de Liberation.
Următorul sfârşit al lumii va veni pe 10 aprilie 2014. Este o predicţie în care cred adepţii Kabbalei, care spun că aceasta este ziua răzbunarii diavolului. Există o mulţime de sfârşituri ale lumii care vor urma. Avem atâtea înaintea noastra câte avem şi în trecut.
Sfârşitul lumii există de la apariţia lumii. Este o permanenţă istorică. Din perspectiva biblică, este un mit fondator al umanităţii, pentru că noi suntem urmaşii celorcare au scăpat de un mare potop, adică de un sfârşit al lumii. Sfârşitul lumii este direct legat de religiile monoteiste, care au toate o concepţie lineară şi nu ciclică a timpului, aşa cum este cazul mayaşilor (care, fie spus, nu au profeţit niciodată sfârşitul lumii). Omul antic nu se temea de apocalipsă, pentru că zeitţile Pantheonului grec făceau parte din lumea aceasta. Ei au fost creaţi de ea şi nu invesrs. Pentru religiile monoteiste, există Geneza şi Judecata de Apoi. Dumnezeu a creat lumea, Dumnezeu o va distruge. Frica de sfârşitul lumii este frica de pedeapsa divină.
Sfârşitul lumii are două faţete. El este înţeles ca o pedeapsă, dar şi ca o recompensă. Judecata de Apoi este un preambul al învierii morţilor. Este ideea poporului ales. Este ideea unei lumi mai bune, mai dreaptă, eliberată de murdăria sa de azi. Era o idee prezentă în Cruciade. În secolul XII, Joachim de Flore, un călugăr cistercian, a prezis sfârşitul lumii în 1260. În cele trei mari religii monoteiste este însă vorba despre o vârstă de aur a umanităţii care va veni după judecata de Apoi.
Perioadaele de criză sunt propice pentru profeţiile apocaliptice: foamete, ciuma…În toate secolele au existat vârfuri în materie escatologică. Însă secolele XVI şi XX sunt campionii. În secolul XVI se explică prin criza Bisericii, dublată de revendicări sociale. Aceasta a creat aspiraţia că lumea trebuie pusă pe alte baze. Lumea nouă trebuia să fie una mai dreaptă, fără nobili şi fără bogaţi.
În secolul XX, frica de Dumnezeu a fost înlocuită de frica de semeni. Cu cele două războaie mondiale şi apariţia bombei atomice, omul a devenit conştient că poată provoca el însuşi dispariţia sa. Distrugerea planetei este posibilă. Este sindromul Hiroshima. Războiul rece a adus la paroxism teama de apocalipsa nucleară. Aceasta se regăseşte în filmele SF din anii ’70 Mad Max sau Planeta Maimuţelor. Toate pun în scenă o lume postatomică.
După căderea URSS, aceasta teamă a dispărut. Există ameninţarea iraniană, dar nu este de aceeaşi amploare. Am trecut la teama fata de natură, de schimbările climatice, amplificată de televiziunile care ne inundă cu imagini apocaliptice. Tsunami din 2004, seismul din Haiti, ciclonul Sandy…Avem impresia că nu au fost catastrofe atât de mari inainte. În realitate ele nu sunt mai multe acum. Cutremurul din Tangshan din 1976, erupţia lui Krakatoa în 1883 sunt doar câteva exemple de catastrofe care sunt relativ uitate.
În general apocalipsa urmează un scenariu. Ea vine din cer sau din măruntaiele Pământului. Cutremure, erupţii, tsunami, asteroizi. Pe 21 decembrie, planeta Nibiru urmează să cadă peste noi…Toate acestea ne induc teama de necunoscut, de invizibil, de ceea ce nu putem controla.
Toate acestea nu au scăzut în intensitate pe măsura dezvoltării ştiinţei şi a declinului religiei. Dimpotrivă. Educaţia ştiinţifică nu este o realitate în toată lumea şi în niciun caz pentru profeţii sfârşitului lumii. Apoi, astronomia ne-a învăţat că Universul nu este etren. O supernova ne poate face una cu pământul săptămâna viitoare. Pe scurt, cosmosul este un mediu ostil. Sfârşitul lumii s-a şi produs deja, acum 65 de milioane de ani, când un asteroid se pare că a cazut în Mexic şi a provocat dispariţia a 70% din speciile de pe glob.
Dar lumea are nevoie de sfârşitul lumii,pentru că a dramatiza viitorul este o modalitate de a-l exorciza. Mai bine să ditrugem viitorul decât să ni-l imaginăm.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.