218 cazuri noi de infectare în România

Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cu 218 noi cazuri de îmbolnăvire.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.207 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 162 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.009 de persoane. Alte 26.159 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 126.645 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 579 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.589 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 483 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.218 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.408.178 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.482 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 73 de cetățeni români aflați în străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. O vrajeala ieftina! Sa ne spuna din cati testati, cati au fost depistati pozitivi! Ca scade, ca vrajeala! Testati pe toti din sistemul de sanatate, din politie, din armata, din servicii, din prefecturi, din invatamant, din comert si pe toti din institutiile care lucreaza cu publicul si apoi vorbiti. Huuo! Inmultiti cu trei fraierilor si aflati numarul exact!

  2. 1. a crescut procentul persoanelor vindecate, 27,17%. 2. a scazut numarul imbolnavirilor.
    Concluzie incepem sa fim in descrestere ca si in UE si incepem sa raportam vindecari substantiale, mult mai putine decat in Germania, dar suntem in crestere cu persoanele vindecate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.