Cu un cuvânt, Elena Udrea rade sute de milioane de la bugetul României

România caută cu disperare fonduri de dezvoltare, iar Elena Udrea desfiinţează taxe pentru firmele de petrol. În iulie 2011, MDRT prezenta pe site un proiect de ordonanţă de modificare a Legii 50, în octombrie adoptă un altul. Din cuprinsul celui nou dispar cuvântul „subacvatice” şi implicit taxe de zeci şi sute de milioane de euro. La două săptămâni după Ordonanţa 85, Exxon începe lucrările în perimetrul concesionat în Marea Neagră. Lovitură magistrală pentru Exxon, pagubă uriaşă pentru România. Ce beneficii a avut Elena Udrea? A avut de câştigat şi Traian Băsescu? Dispariţia taxei de autorizare în lucrările din spaţiul marin în favoarea celor de la Exxon are o legătură cu vizita preşedintelui în SUA?

Ce se anunţă şi ce se adoptă

În iulie anul acesta, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la capitolul Transparenţă apare şi proiectul de ordonanţă privitor la modificarea Legii 50 din 1991. Printre altele, proiectul prevedea două lucruri sspectaculoase. Clădirile fără autorizaţie de construcţie pot fi demolate imediat. Şi cine construieşte fără autorizaţie nu mai poate obţine niciodată un asemenea act oficial. Proiectul a suscitat multe discuţii, România fiind ţara haosului imobiliar.

Iată ce ne pregătea Elena Udrea:

„PROIECT de LEGE pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii

In conformitate cu prevederile Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 561/2009, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului aduce la cunostinta publicului textul proiectului de act normativ – Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

Proiectul de act normativ a fost publicat la data 09.06.2011.

Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului – str. Apolodor nr. 17, Latura Nord – Directia Generala Juridica, la adresa de e-mail: diana.popa@mdrt.ro, la nr. de fax 0372.111.684.

Termenul limita pana la care se pot transmite propuneri este de 10 zile….”

Numai că, în toamnă, proiectul rămâne în praf, în timp ce Guvernul adoptă pe neaşteptate o ordonanţă scurtă cât un bilet de amor între liceeni. Are doar câteva rânduri. Ordonanţa 85 din 5 octombrie 2011 scoate taxa de autorizare pentru lucrările de forare a sondelor în perimetrul marin. Peste câteva săptămâni, firma Exxon anunţă începerea lucrărilor de forare în Marea Neagră. Taxe de autorizare la bugetul de stat? Zero!

A sabotat guvernul Boc bugetul de stat?

Guvernul a decis ca firmele care derulează lucrări de foraje şi prospecţiuni submarine în platoul continental românesc al Mării Negre să fie scutite de obligaţia de a obţine autorizaţie de construcţie. Decizia a fost luată prin Ordonanţa de Urgenţă 85 adoptată luna trecută de Guvern şi care modifică Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Actul a fost semnat de premierul Emil Boc şi contrasemnat de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, de ministrul de Interne, Traian Igaş, de preşedintele ANMR, Alexandru Pătruţi, şi de ministrul Economiei, Karoly Borbely.

Ce prevedea vechea lege şi cum a dispărut domeniul marin în jongleria Boc şi Udrea!

În textul ordonanţei se face referire la faptul că lucrările de foraje şi prospecţiuni submarine în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră „nu se finalizează cu realizarea de construcţii” în sensul Legii 50/1991, astfel că obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru asemenea lucrări nu este justificată. Prin urmare, actul normativ elimină practic obligativitatea acestei autorizaţii pentru executarea lucrărilor de foraje şi prospecţiuni submarine în platoul continental românesc al Mării Negre.

Un alt motiv invocat pentru eliminarea obligativităţii autorizaţiei este legat de lucrările programate de OMV Petrom şi grupul american Exxon Mobil în perimetrul petrolier Neptun din Marea Neagră, companii cărora autorităţile nu doresc să le impună „un timp suplimentar de aşteptare”.

„Pentru această perioadă este programată şi începerea săpării primei sonde de explorare în ape adânci în Perimetrul Neptun, pentru care firmele investitoare au adus deja în Marea Neagră o platformă de foraj de mare gabarit, astfel încât orice timp suplimentar de aşteptare pentru acest echipament performant implică costuri uriaşe”, se mai arată în expunerea de motive. Expunerea de motive evită să precizeze că este vorba de firma Exxon. Precizarea ar fi trădat faptul că midificarea ordonanţei a fost efectuată pentru a facilita firmei Exxon începerea lucrărilor fără nici o taxă de autorizare.

Ian Fischer, managerul companiei ExxonMobil Exploration and Production România, a anunţat că prima sondă de explorare ar putea fi forată la finele acestui an sau la începutul anului viitor şi că costurilor aferente etapei de dezvoltare şi producţie a perimetrului petrolier Neptun din Marea Neagră vor fi cuprinse între 3 şi 10 miliarde dolari, dacă faza de explorare se va încheia cu succes.

Eliminarea obligaţiei autorizaţiei de construcţie mai este explicată în documentul citat şi prin faptul că, în baza acordurilor de concesiune aprobate de Guvern, vor intra în vigoare cinci noi acorduri de concesiune petrolieră în Marea Neagră şi că lucrările ar trebui începute în trimestrul II al anului viitor, dar că planificarea acestora nu va fi posibilă în lipsa acestei decizii.

Printre companiile care beneficiază de această ordonanţă se numără OMV Petrom, Exxon şi Lukoil.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunţat că a acordat, prin licitaţie, 20 de perimetre pentru explorare, o parte dintre ele fiind câştigate de asocierile Lukoil Overseas-Vanco International, Melrose Resources-Petromar Resources şi de compania Petro Ventures.

Un alt beneficiar al ordonanţei este Sterling Resources din Canada, care deţine două concesiuni, perimetrele Midia şi Pelican.

În luna aprilie, Sterling Resources arăta că, din motive „de natură politică”, independente de voinţa sa, nu poate derula operaţiuni petroliere în perimetrele concesionate în Marea Neagră, considerând că autorităţile române nu sunt în măsură sau nu doresc să îi elibereze autorizaţiile de construcţie necesare. Acum sunt încântaţi de recenta modificare a legii.

De asemenea, Guvernul a avizat prelungirea cu cinci ani a perioadei în care Romgaz are drept de explorare petrolieră pe o suprafaţă de 16.200 kilometri pătraţi, precum şi semnarea cu firmele irlandeze Blackstairs Energy şi Moesia Oil and Gas a şapte acorduri petroliere de exploatare de zăcăminte în curs de epuizare, la care Petrom şi Romgaz au renunţat.

Aşadar, la prima vedere totul va merge strună, iar petrolul va ţâşni prin conducte spre utilizatorul final. La o analiză mai atentă, expunerea de motive ce a dus la adoptarea ordonanţei are un eşafodaj tras de păr. Iată de ce:

1. Motivarea timpului suplimentar de aşteptare al companiilor petroliere cade din start.

Printr-un ordin emis în 12 octombrie 2009, la secţiunea a 3-a capitolul 8, ministrul de atunci al Dezvoltării, Vasile Blaga, simplifica problema autorizării extracţiilor şi explorărilor submarine. Autoritatea centrală avea toate instrumentele necesare pentru o autorizare „la minut”. Totul depindea doar de voinţa guvernului, a ministrului Dezvoltării, şi nu de o nouă lege.

2. Motivarea faptului că forajele nu se finalizează cu o construcţie este o altă interpretare subiectivă.

Ditamai platforma de foraj de care amintea domnul Boc este o uriaşă construcţie de-a gata, ce va fi „înfiptă” în scoarţa submarină. Până şi pentru o căsuţă modulară de vacanţă fără fundaţie e nevoie de autorizare.

3. Motivarea faptului că planificarea unor lucrări din trimestrul II al anului viitor ar fi imposibilă în absenţa OUG 85.

Este complet fals, deoarece cunoscându-se termenul de emitere a autorizaţiei în procedura de urgenţă, se poate face o planificare riguroasă. Continuarea logică ar fi că, până acum, autorizările de la ministerul condus de doamna Udrea se dădeau pe ochi frumoşi sau la „sfântul aşteaptă”.

În concluzie, povestea e cusută cu aţă albă. Dacă motivaţiile din preambulul Ordonanţei nu rezistă la o analiză atentă, adevăratul scop al OUG 85 ar fi eliminarea taxei de autorizare, care la atâţia petrolişti, la atâta investiţie şi la atâtea suprafeţe concesionate s-ar ridica la sume impresionante. Este vorba de zeci şi sute de milioane de euro. Însă nimic nu este gratis pe lumea aceasta. Vom asista în curând la „umflarea” unor conturi personale sau de partid? Om trăi şi om vedea!

Marcel Bărbătei, Cornel Nistorescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.