Europarlamentarul Laszlo Tokes s-a declarat „dezamăgit” de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre Ungaria, spunând că maghiarii nu erau obişnuiţi „cu astfel de apucături” din partea acestuia.
„Nu este nimic deosebit în ceea ce priveşte retorica antimaghiară în sine, dar este deosebit că aceasta vine de la şeful statului. Nu eram obişnuiţi cu astfel de apucături din partea preşedintelui Traian Băsescu, ba chiar din contră, am avut impresia că este conducătorul de prim rang român care are cea mai mare empatie faţă de problema maghiarilor, în mod deosebit faţă de cea a secuilor din Transilvania. M-a dezamăgit intervenţia lui Traian Băsescu, întotdeauna am avut suspiciunea că sunt prejudecăţi negative faţă de unguri din partea politicienilor români. La urma urmei, fiecare îşi va arăta adevărata faţă către unguri. Am sperat să mă înşel în cazul domnului Băsescu, deoarece am crezut că atitudinea lui politică şi umană are şi credibilitate faţă de ceilalţi politicieni români de rând, dar şi de data aceasta a trebuit să ne înşelăm. Domnul Băsescu a făcut un deserviciu foarte grav pentru cauza maghiarilor deoarece a întărit prejudecăţile înrădăcinate”, a spus Tokes pentru corespondentul Mediafax.
Acesta consideră că scandalul legat de retorica antimaghiară din România „se petrece conform unui scenariu”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.