Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea s-a întânit astăzi cu premierul Viorica Dăncilă după ce demnitarul a purtat mai multe discuții cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate.
La finalul întâlnirii, ministrul a prezentat premierului propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar. „Aceste propuneri coincid in mare parte cu cele transmise premierului de catre managerii de spitale. Va fi necesara o analiza foarte atenta si efectuarea unor simulari, astfel încât în urma modificărilor pe care le vom face nimeni să nu piardă din veniturile obținute deja. Pe de altă parte, una dintre solicitările sindicatelor referitoare la demararea negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă este ca şi rezolvată,în sensul că vom demara aceste negocieri. Cu siguranta se vor gasi solutii pentru rezolvarea acestor probleme. Pentru noi este important ca pacientii sa aiba acces la serviciile medicale de care au nevoie”, a declarat ministrul Pintea.
Ce zic sindicatele
Într-un comunicat al SANITAS se precizează că „principalele discuții s-au purtat în jurul revendicării Federației de a se elimina plafonul de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament. O posibilă soluție avansată este excluderea din limita celor 30 de procente a plății suplimentare pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, precum și a plății suplimentare pentru gărzi. Ministrul Sănătății s-a angajat să prezinte premierului, în cursul zilei de astăzi, rezultatul dialogului cu reprezentanții organizației noastre, pentru a se putea lua o decizie la nivelul guvernului.“
Creșteri salariale
Federația SANITAS a cerut, în continuare, acordarea creșterilor salariale pentru tot personalul din sănătate și asistență socială, precum și negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate, revendicări cu care a declanșat programul de proteste.
”Contrar unor declarații din spațiul public, noi, SANITAS, considerăm că modificarea Legii 153/2017 este singura soluție pentru un sistem de salarizare corect și nediscriminatoriu în sănătate și asistență socială. În forma actuală a legii sunt multe inechități și omisiuni ce trebuie rezolvate. În discuția de astăzi cu reprezentanții Ministerului Sănătății s-au atins mai multe probleme pe acest subiect. Dar până la materializarea promisiunilor guvernamentale, Federația SANITAS respectă decizia Consiliului Național SANITAS privind programul de proteste, respectiv organizarea grevei de avertisment în data de 7 mai și declanșarea grevei generale începând cu 11 mai. Vrem să vedem o soluție clară, completă, asumată și adoptată de guvern, astfel încât nici un angajat din sănătate și asistență socială să nu mai înregistreze pierderi de venituri salariale”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele SANITAS.
Felicitări pentru managerul de la „Hociota”!
Atitudine corectă și față de angajați, dar și de pacienți.
Grija față de FAMILIA, ECHIPA, medicală este tot ce contează.
Și portarul are rol, atribuții.
Cât despre medici : dragii mei, vă respectăm profesia și importanta socială, dar nu fiți NEMULȚUMIȚI, LACOMI, NU ȘANTAJAȚI ACTUL MEDICAL, că veți pierde!
Să nu credeți că sunteți ” BURICUL”, și puteți SANTAJA oamenii bolnavi!
Credeți că miile de euro, cuantum de salariu, este puțin în România?
Plecați toți și să nu vă mai întoarceți vreodată dacă boicotati FIINȚA națională și greul ce îl duc oamenii!
Nu fiți profitori, că vă pierdeți de tot!
În rest, făceți-vă treaba, SALVAȚI OAMENII, că sunt destul asupriți!