Maidanul cu „tractoriști” din PSD

Reprezentanții celor două tabere din PSD dau lupte grele nu doar prin lideri, ci au scos la înaintare și eșalonul doi. Până la un eventual vot în comitetul Executiv, cele două tabere își aruncă vorbe grele și prin acest eșalon doi.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, de pildă, susținător al lui Liviu Dragnea, îl numește „tractoriști” pe răzvrătiții din partid.

„Disputa asta e publică, e urâtă, ne bagă pe toţi în aceeaşi oală. Totuşi, dintre oamenii ăştia nu suntem chiar… eu sunt medic chirurg, nu toţi suntem tractorişti care am ajuns vicepremieri (referire la Paul Stănescu, probabil – nr.) sau eu ştiu, electricieni care am ajuns miniştri. Facem unii parte şi din familii burgheze sau semi-burgheze de pe vremuri, suntem intelectuali, nu poţi să bagi chiar pe toată lumea într-o oală şi toate mizeriile astea să se răsfrângă asupra noastră, a tuturor, din cauza unora care au nişte interese personale. Eu nu mai înţeleg ce interese au colegii mei, ca să-l dăm jos pe Dragnea? Aşa şi, dacă-l dăm jos pe Dragnea, ce se va întâmpla?”, a declarat Rădulescu, zis și Mitralieră, la RFI.

Și în tabăra cealaltă, se aruncă cu vorbe grele din eșalonul doi. Constantin Toma, primarul din Buzău, din filiala condusă de Marcel Ciolacu, afirmă că Dragnea a confiscat și partidul și țara.

„Fără Dragnea…

Nu cred că vreodată după 1990 a fost vreun om care să aibă atâția oameni împotriva sa, inclusiv din propria echipă.
Liviu Dragnea și-a confiscat propriul partid și prin faptul că PSD-ul a câștigat alegerile, a confiscat și țara!
Îi felicit pe Marcel Ciolacu și pe ceilalți colegi din conducere care au demarat acțiunea de schimbare a acestui lider ce nu-și înțelege rostul!
Țara și fiecare român au nevoie de altceva!”, a scris primarul Buzăului pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8517 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Ha, ha, ha, e tare! Cătălin Rădulescu cica este intelectual, semiburghez! Nu are simtul ridicolului. Si-a cumparta si el vreo diploma de la vro fabrica de diplome si nerodul acum chiar crede ca este intelectual!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.