Opt candidați pentru funcția de președinte al USR

Opt candidați s-au înscris la alegerile pentru președinția USR.

Cei opt candidați înscriși în cursa pentru funcția de președinte al USR sunt Octavian Berceanu – fost comisar-șef al Gărzii de Mediu, Allen Coliban – primar al Municipiului Brașov, Cătălin Drulă – deputat USR de Timiș, președinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor, Alexandru Kiss – șofer de tir, membru filiala USR Bălcești, Vâlcea, Mihai Polițeanu – deputat USR de Prahova, Miroslav Tașcu-Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reșița, Caraș Severin, Cătălin Teniță – deputat USR de București și George Ungureanu – inginer în domeniul petrol și gaze, președinte filiala USR Murighiol, Tulcea, potrivit unui comunicat de presă

USR anunță că fiecare candidat a depus un dosar electronic de candidatură, care cuprinde CV, declarații de avere și interese, dar și programul politic și o declarație pe proprie răspundere de necolaborare cu fosta Securitate.

Președintele USR va fi ales prin votul tuturor membrilor, urmând ca primul tur de scrutin să debuteze pe 6 iulie, ora 10.00, și să se încheie pe 10 iulie, ora 10.00.

Dacă niciun candidat nu obține majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidați clasați. În eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc în perioada 11-15 iulie.

Rezultatele alegerilor interne vor fi validate de Congresul USR pe data de 16 iulie, într-o ședință online.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. IN ‘partidul anticristilor alege un DERBEDEU SEF!OAMENI FARACAPATII’consumatori de droguri betivi si alte hahalere vor vota !

  2. Cel mai bun si eficient, cel mai adulat si placut presedinte potrivit pentru adunatura infractionala usr e Containerul Istoriei Politic, la fel si pentru ruginiturile si pentru habarnistii si pentru escrocii+ hotii+mincinosii din politica! Indrazniti ca nu e paguba in porumb!

  3. Ideologie de sluga la marile corporatii. Ideologie de sclavie globalista. Ideologie antinationala, imoralitate si anti familie. Cultura cocacola, hamburgher, myzica electronica si droguri.Cultura Maimutza COVID .

  4. Nu inteleg de ce n-o pun presedinte pe Guseth, e cea mai capabila si prietena de sticla cu betiva sefa !

  5. Ultimii 4 de pe lista fac doar figuratie, sa nu bata la ochi, sa fie si niste nume romanesti acolo, de forma.
    De ales, stie toata suflarea ce se va alege: un strainez. Orice, numai etnic roman sa nu fie.
    Prietenii democratiei si prosperitatii stiu de ce.

  6. Sa nu să sfarme prea tare ca doar LGBT si cativa atei îi mai voteaza…

  7. Ăștia nu-și aleg conducerea public o fac la SSID. Ce securiști!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.