Copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat, luni, în contextul discuţiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât taxa pe valoarea adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie, transmite Mediafax.
„Codul Fiscal are o sumedenie de prevederi, foarte multe prevederi aplicabile din ianuarie 2016 dacă ne referim la referim la relaţiile dintre plătitorul de taxe şi stat. Imediat, suntem de acord să le aplice. Dar cred că am fost foarte clari, poate că se poate aplica în două etape. De exemplu, scăderea TVA. Nu merge tot 19% de la 1 ianuarie, poate că merge 21% de la 1 ianuarie 2016, 19% din iulie”, a declarat Vasile Blaga, la insistenţele jurnaliştilor privind poziţia PNL faţă de Codul Fiscal.
Copreşedintele PNL a precizat însă că liberalii vor merge la negociere cu partidele politice parlamentare, Banca Naţională a Românie şi vor aştepta să vadă analizele făcute de Guvern, înainte de a lua o decizie privind votul pe care îl vor da proiectului de Cod Fiscal. PNL a propus începerea negocierilor cu partidele parlamentare pe 17 august.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.