Bursa din Atena continuă scăderea, dar este moderată

Bursa din Atena a deschis în coborâre a treia şedinţă de când şi-a reluat activitatea, indicele ASE scăzând cu 1,22%, la 659,94 puncte.
Acţiunile băncilor greceşti au continuat şi ele să coboare pentru a treia zi consecutiv, însă indexul sectorului bancar a scăzut cu circa 15% după primele tranzacţii, faţă de 30%, în anterioarele două zile informează Reuters, potrivit Bursa.

Nivelul depozitelor bancare din Grecia este în creştere

Valoarea depozitelor bancare din Grecia este în creştere după atenuarea restricţiilor asupra mişcărilor de capital, deoarece creditorii se pregătesc de recapitalizare, în urma declinului economiei şi a majorării creditelor neperformante, a declarat pentru Bloomberg un oficial al Băncii Centrale a Greciei (BoG).

În 29 iunie, Guvernul elen a închis băncile şi a impus restricţii asupra mişcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali. Băncile greceşti şi-au redeschis porţile pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile asupra mişcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit iniţial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.
De la redeschiderea băncilor, valoarea depozitelor a crescut cu aproximativ un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), susţine oficialul.
Banca Centrală Europeană a decis să deruleze noi teste de stres în rândul băncilor elene pentru a şti cu exactitate care este necesarul lor de capital şi pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform deciziei adoptate la recentul summit al liderilor zonei euro, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 – 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.

Oficialul BoG a adăugat că verificarea calităţii activelor creditorilor eleni şi testele de stres vor fi finalizate până la mijlocul lunii octombrie, pentru a se determina necesităţile de capital.

De la redeschiderea, luni, a Bursei de la Atena, acţiunile National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank au scăzut cu aproximativ 50%. Recapitalizarea băncilor elene este pe ordinea de zi a discuţiilor dintre reprezentanţii Ministerului de Finanţe de la Atena şi cei ai creditorilor internaţionali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.