Preşedintele CE, către Viktor Orban: „Salut, dictatorule!”

“Salut, dictatorule!”. Aşa l-a întâmpinat preşedintele Comisiei Europene, jean-Claude Juncker, pe premierul Ungariei, Viktor Orban. Salutul inedit a fost rostit în faţa jurnaliştilor, care însă nu şi-au dat seama ce reacţie a avut Orban. Cei doi oficiali au afişat doar zâmbate largi, vineri, la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga.

Se pare că luxemburghezul Juncker a fost pus pe glume vineri. El s-a oferit să-i împrumute o cravată premierului elen Alexis Tsipras, cunoscut pentru codul său vestimentar mai puţin convenţional.

Viktor Orban i-a iritat pe partenerii săi din UE prin comentariile sale dure pe cele mai sensibile subiecte pentru Europa. Reformele sale în domeniul justiţiei, al presei şi cele economice au fost considerate drept înclinate către autoritarism de către liderii europeni. “Ungurii vorbesc fără ocolişuri despre lucrurile complicate. Nu ne place să ne învârtim în jurul problemei. Suntem oameni direcţi”, a apus Orban în timpul acestei săptămâni, când a fost la Parlamentul European, la Strasbourg. Aici Orban a mai declarat că Ungaria are tot dreptul să limiteze intrarea imigranţilor în ţară în orice moment. El a revenit şi asupra unei teme predilecte – introducerea pedepsei cu moarte – spunând că poate deschide orice discuţie şi oricând doreşte. Reacţia Partidului Popular European – un avertisment privind excluderea Fidesz (partidul lui Viktor Orban) din PPE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.