
Președintele SUA declara la Varșovia despre ucrainieni că „rezistența lor curajoasă face parte dintr-o luptă mai amplă pentru principii democratice esențiale care unesc toți oamenii liberi: statul de drept; alegeri libere și corecte; libertatea de a vorbi, de a scrie și de a se aduna; libertatea de a se închina după cum alege cineva; libertatea presei”.
Principiile sunt strălucite, dar era interesant de aflat cum vede președintele Biden respectarea acestor principii de către regimul instalat prin forță la Kiev în februarie 2014. Din enumerarea atâtor evenimente politice amintite de Biden la Varșovia (Ungaria, 1956; Polonia, 1956 apoi din nou 1981; Cehoslovacia, 1968) lipsește Kiev 2014 – protestele din piața Maidan.
Cei care i-au scris discursul au ratat o bornă importantă care poate explica rădăcinile acestui război. Faptele arată că, după 2014, nici Ucraina n-a respectat principiile invocate de Biden. Ca urmare a protestelor din piața Maidan, fosta conducere a Ucrainei, rezultată din alegerile libere invocate de dl. Biden, a fost alungată cu brutalitate; drepturile minorităților (română – Cernăuți, maghiară –Transcarpatia, rusă – Crimeea) au fost abrogate a doua zi după instalarea la putere a celor de pe Maidan; „libertatea de a se închina” a fost strangulată, biserica ortodoxă a fost subordonată statului, liberatea de a vorbi în limba proprie a fost interzisă etc, etc.
Abordarea cu dreaptă cumpănire a acestor subiecte este cea care face diferența dintre un discurs propagandistic și unul „istoric”, „epocal” etc. – cum a fost elogiat cel de la Varșovia al dlui Biden.
Aptitudinea de a prezenta toate fațetele unei realități nu înseamnă „putinism”, dimpotrivă, ține de o cultură democratică. Observația este valabilă și pentru presă. Una este condamni războiul, și alta să fii partizanul uneia dintre părți. Una este să fii moderator de televiziune, și alta să te manifești în studiou ca un procuror militar.
Liderul de la Casa Albă l-a atacat în mod violent pe Vladimir Putin, sâmbătă, în Polonia, spunând că acesta este tupeist, măcelar, mincinos, nerușinat, cinic și că „nu poate rămâne la putere”. După care Casa Albă i-a minimalizat declaraţiile.
Una este să-ți declari o adversitate politică ireductibilă și alta să-ți exhibi dușmănia într-un limbaj descalificant. Din acest punct de vedere, preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a respins o escaladare atât „în vorbe”, cât şi „în fapte” a războiului din Ucraina. El a anunţat că „nu va folosi” epitetele la care a recurs Joe Biden pentru a-l demoniza pe Putin și că urmează să discute cu omologul său rus „mâine sau pomâine”, în vederea organizării unei operaţiuni de evacuare a oraşului Mariupol (est), care este „necesară rapid”.
Kremlinul a denunţat atacurile lui Biden ca fiind „insulte personale” și l-a îndemnat pe preşedintele Statelor Unite să rămână ”chibzuit”. „Un şef de stat trebuie să rămână chibzuit”, a declarat sâmbătă seara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „De fiecare dată, insulte personale de acest fel reduc câmpul posibilităţilor relaţiilor noastre bilaterale cu actualul Guvern american”, a avertizat el.
Vorba lui Biden însuși:„Nu este suficient să vorbești cu înflorire retorică, despre cuvinte nobile precum democrație, libertate, egalitate și libertate. Noi toți trebuie să facem munca grea a democrației în fiecare zi”.
Ce vrea SUA?
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în Ucraina, ar trebui traversat în profunzime epicul tragic al războiului – suferințele, dramele, pierderile, distrugerile – pentru a căuta nucleul de foc al acestui război, plăcile tectonice adânci care au intrat în coliziune, irumpând la suprafață prin ceea ce vedem cu toții.
Acolo, în profunzimea lucrurilor, vom constata că se înfruntă două viziuni, două moduri de a vedea lumea și două gândiri despre cum ar trebui ea organizată.
America vrea o lume unipolară sub comanda sa.
Rusia vrea o lume multipolară, care s-o includă la masa decidenților.
Președintele Biden crede că este momentul pentru o Nouă Ordine Mondială. „Trebuie să ne pregătim pentru lupta lungă care urmează, o bătălie între democrație și autocrație. Este sarcina generației noastre să apere democrația în fața unui dictator”, spunea preșdintele SUA la Varșovia.
La întrebarea „Ce vrea SUA?”, un răspuns sintetic a dat Adrian Severin (https://www.cotidianul.ro/lumea-construita-de-america-isi-da-duhul-i/). Fostul ministru de Externe consideră că obiectivele SUA pot fi sintetizate astfel: perpetuarea sistemului „păcii americane”; în cadrul acestuia, perpetuarea legăturii strategice transatlantice, în sensul ca Europa să rămână sub control strategic american; reducerea Rusiei la o putere de mâna a doua; sau, în cel mai bun caz pentru ruși, să aibă cel mult un „impact regional”, fapt care impune evitarea oricărei antante ruso-germane ori, cu atât mai mult, ruso-chineze; izolarea internațională a Chinei și îngrădirea capacității ei de a deveni o superputere globală, „China fiind, la ora actuală, principalul, dacă nu chiar singurul, rival strategic al Americii. Față de aceste obiective, altele sunt minore și complementare, atunci când nu sunt eminamente locale”, spune Severin.
Ce vrea Rusia?
Rusia, prin vocea lui Putin, se opune unei lumi unipolare, în care deciziile strategice să fie luate dintr-un singur centru. Această orientare a fost anunțată de președintele Rusiei încă din 2007, când a fost invitat pentru prima dată la tradiționala conferință pentru securitate de la Munchen. Intervenția de atunci a lui Putin a stârnit perplexitatea liderilor occidentali prezenți, obligați să audă ceea ce nimeni nu le spusese până atunci.
(https://en-wikisource-org.translate.goog/wiki/Speech_and_the_Following_ Discussion_at_the_Munich_Conference_on_Security_Policy?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc).
Putin s-a lansat într-o critică vehementă a ceea ce el consideră că este lumea unipolară: un centru de autoritate, un centru de forță, un centru de luare a deciziilor; „o lume în care există un singur stăpân, un singur suveran…acest lucru este dăunător nu numai pentru toți cei din acest sistem, ci și pentru suveranul însuși, deoarece se autodistruge din interior”. O lume unipolară „nu are nimic în comun cu democrația. Pentru că, după cum știți, democrația este puterea majorității în lumina intereselor și opiniilor minorității. De altfel, Rusia – noi – suntem în permanență învățați despre democrație. Dar din anumite motive cei care ne învață nu vor să învețe ei înșiși”.
Putin s-a referit și la ce considera el atunci că se întâmplă în lume: „Asistăm la un dispreț din ce în ce mai mare față de principiile de bază ale dreptului internațional. Normele juridice independente se apropie, de fapt, din ce în ce mai mult de sistemul juridic al unui stat. Un stat și, desigur, în primul rând Statele Unite, și-au depășit granițele naționale în toate privințele. Acest lucru este vizibil în politicile economice, politice, culturale și educaționale pe care le impune altor națiuni. Ei bine, cui îi place asta? Cine se bucură de asta?”, se întreba Putin în fața unui auditoriu înmărmurit.
Războiul din Ucraina are propriile cauze – locale, istorice, psihologice, ideologice și de care or mai fi. Dar el a devenit ocazia de tranșare a două moduri diametral opuse de a înțelege organizarea lumii.
America, prin vocea președintelui Biden, operează sistematic o distincție categorică între Putin și poporul rus, între Putin și Federația Rusă. Putin e rău, nu poporul rus. Dușmanul e Putin, nu Federația Rusă.
„Pentru Dumnezeu, omul ăsta nu poate rămâne la putere!”, a exclamat președintele SUA la Varșovia, referindu-se la Putin.
Să presupunem că „omul ăsta” nu va mai rămâne la putere; din diverse motive, sub diverse forme, Putin va dispărea de la Kremlin.
În toate cazurile, o întrebare nu poate fi evitată: dacă Putin dispare brusc, poziția celor care-i succed la putere – despre Ucraina, despre NATO, despre lumea unipolară etc – se va schimba pe direcția dorită de America?
@Marius Pavel: Nici o tara din lume nu poate acoperi in aur valoarea totala a bancnotelor puse in circulatie. Iar „vestea” ca Rusia nu va mai accepta plati decat in ruble si ca astfel dolarul american si euro vor avea de suferit nu este decat un mare fas. Intreaga lume, mai putin Europa, foloseste in tranzactii internationale dolarul american. 80% din totalul bancnotelor americane se afla in afara granitelor SUA. Asta arata increderea de care se bucura dolarul american. A incerca sa induci ideea ca, vezi Doamne, daca se unesc Rusia si China si tarile arabe si vor folosi in tranzactii rubla si/sau Yuan-ul, dolarul american se va deprecia, este total fals. La nivel mondial nu inseamna destul ca sa produca dureri de cap americanilor.
Nu uitati: Inca, daca economia americana raceste, economia mondiala are guturai.
@Adrian: complet de acord
@toti trolli: Pax Americana a resultat intr-o Europa fara razboi. Europa a avut prostul obicei sa aiba un razboi la fiecare 20 de ani. De aceea a fost si interventia din fosta Yugoslavia.
@Marius Pavel: interesant dar aurul este si el o marfa. Nu are un pret fix.
@axxon: ce sa fac!?! nu sunt asa de „subtil” ca tine! Iar rusia nu este „inconjurata” decat in mintea lui Putin si a trolilor rusi ca tine. Rusia s-a izolat de restul lumii prin propriile actiuni. S-a dovedit ca este o tara condusa de persoane care nu respecta nimic. Nici dreptul international, nici conventii sau tratate internationale pe care le-au semnat sau la care au aderat. In secolul 21, cand te lauzi ca ai si folosesti armament de precizie, sa distrugi spitale, maternitati, sediu al Crucii Rosii vizibil marcat sa se vada de pe Luna, inseamna ca nu esti decat un criminal psihopat demn urmas al lui Ivan cel Groaznic si al lui Stalin.
Iar tu, care ii sustii – platit sau din prostie – nu esti cu nimic mai bun!
„Maimutoiul de Zelinsky” cum il numesti tu a demonstrat ca un fost actor poate deveni un bun presedinte de tara.
Putin, un psihopat si mincinos ordinar si-a asigurat locul in istorie. Alaturi de Mao, Stalin, Hitler si Pol Pot.
Păi, după cum prezentați lucrurile, Biden conduce ca și un director despotic de firmă privată, obsedat de ideea că „firma sunt eu!”, „eu fac și dreg”, „nu vă las pe voi salariații să faceți cum vreți lucrurile”, „eu sunt chirurgul (n.n.:la figurat)” și alte asemenea bădărănisne, lichelisme și mârșăvisme…
Sunt convins că astfel de „reflexe” vă sunt total străine… :)) / Am glumit… :)) Dle profesor… :)))))
@Adrian 14.41. Tu ori esti prost,ori esti beat,…expresia „America a inconjurat Rusia”!! se refera la GEOPOLITICA,si NU la geografie.(tembelule,mai citeste si tu).! Si nu uita,Ucraina maimutoiului de Zelensky,NU va mai exista in frontierele de azi si nici iesire la Marea Neagra. Pentru toate, sa-i „multumeasca”!? bosorogului de Joe Biden.
@Axxon: „America a inconjurat Rusia”??? Pe bune? Ai facut geografia la fara frecventa?
@marele urs?: Banuiesc ca si atunci cand declara ca nu va ataca Ucraina Putin era „parolist, de incredere”. De fapt nu a atacat-o. Doar au loc „operatiuni militare speciale”!!! Pe teritoriul unui alt stat! Tocmai de aceea trupele rusesti nu ar trebui sa se poata bucura de protectia prevederilor Conventiei de la Geneva ci tratate ca teroristi. Ceea ce sunt, de altfel.
Cat despre faptul ca „ukraina deja e infrântă, e la pământ din toate punctele de vedere și o continuare a ostilităților nu are nici un rost, doar produce morți in plus” (mai ales rusi) continua sa visezi! Din cate se vede, nu este nici pe departe infranta.
Aplica lovituri puternice unei armate care avea pretentia sa fie printre cele mai bine pregatite armate din lume. „Tarul” e gol! „Marea” armata rusa nu este decat o adunatura de pifani neinstruiti condusi de niste ofiteri pe masura! Dupa cum spunea cineva, un tigru de hartie.
@axon(11.11) BRAVO pentru comentariul tau,care spune ADEVARUL din ziua de azi.Joe Biden vrea hegemonia mondiala.