Asta s-a întâmplat în București, într-un anotimp când oamenii și-au pierdut încrederea în Președinte, Parlament și Guvern. Uite-așa alergau cu toții aiurea, pe străzi, alergau de nebuni căutând cumva un sens al existenței. Din pricina asta, a confuziei generale, într-o bună dimineaţă, Aglaia Protopopescu a început să scoată nişte sunete teribil de ciudate. Proprietarul pensiunii în care locuia a somat-o să-şi facă bagajele, iar o vecină a reclamat-o la poliţie.
Duba poliţiei nu a venit pentru că pe plajă tocmai se prăbuşise un satelit american. Aglaia Protopopescu s-a dus să vadă şi ea ce şi cum. A continuat să scoată sunetele acelea imposibile enervându-i pe reporterii postului local de televiziune şi scoţându-l din pepeni pe un parlamentar sosit la faţa locului. Aglaia Protopopescu nu s-a speriat atunci când nişte derbedei au vrut s-o violeze printre boscheţii de pe plajă şi i-a croit voiniceşte cu umbreluţa ei mâncată de molii. Arcibald de la Arsenal ne-a povestit seara târziu că Aglaia Protopopescu s-a dus pe digul dinspre Farul Genovez şi că a început să scoată sunete din ce în ce mai asurzitoare.
Într-un târziu a apărut un cârd de balene şi Aglaia Protopopescu s-a aruncat în valuri preschimbându-se într-un caşalot. Analizat în laboratorul poliţiei, un fir de păr al fostei soprane a dus la concluzia că ea avea în codul genetic o jumătate de program cetaceic. O balenieră finlandeză a dus cu ea un gramofon la Polul Nord şi a reuşit să filmeze caşalotul Protopopescu.
Căpitanul balenierei a povestit reporterilor că faimosul exemplar a lăcrimat tot timpul cât prin iarna polară a răsunat glasul cristalin al fostei soprane. Al treilea război mondial a îngropat povestea asta zguduitoare sub zece milioane de morţi într-o singură noapte. Sau asta o fi vreo invenție a vreunui scriitoraș amețit? Un intelectual din acela acrit ca o varză murată uitată la soare? Cine e cu adevărat intelectual în România? Şi de ce trebuie smotocit, strivit,alungat, distrus, hăituit Intelectualul Român?
Şi cine trebuie considerat cu adevărat intelectual când, se ştie, intelectualii români de-a lungului timpului, au avut rătăciri, frici omeneşti, derapaje, nebunii. Intelectualii români de-a lungul timpului au fost şi ei mereu scindaţi în grupuri, găşti, singurătăţi, cumetreli, orientări, şcoli, pustietăţi. Dar cum de s-a făcut că mocneşte o ură latentă împotriva Intelectualului în această ţară numită România? Şi are cineva o definiţie valabilă? Şi de ce intelectualii s-au păruit, s-au războit, s-au dat în gât, s-au trimis unii pe alţii al moarte, s-au umilit, s-au vândut sau au murit aproximativ eroic, sau au trăit foarte bine mersi ştiind să se dea pe după vremuri, aşa cum se vede cu ochiul liber astăzi?!
Şi care dintre intelectualii din toate timpurile din această ţară are dreptul de a fi cu adevărat considerat un intelectual? Oare nu este cumva pe undeva o rătăcire? Şi România nu este cumva în derivă pentru că cei care afirmă şi se bat cu pumnul în piept că sunt intelectuali nu au nici un proiect valabil intitulat România?! Şi atunci, aşa cum se vede, golanii, trădătorii de ţară, curvele şi muhaielile, cozile de topor şi nebunii fac ce vor cu această Românie golită de sens?!
cum spunea bunica-meu cautand amuzat ochelarii: „unde vezi taica „telectualii” aia sa cetesc si eu ziarul?”.