A halucina – cuvântul anului 2023!

Dicţionarul Cambridge a dezvăluit că ”hallucinate” (”a halucina”) a fost ales cuvântul anului 2023, după ce termenul a obţinut o definiţie suplimentară legată de producerea de informaţie falsă de către inteligenţa artificială (AI), informează DPA şi PA Media, preluate de Agerpres.

Halucinaţiile AI, denumite şi confabulaţii, par câteodată absurde, dar pot părea pe deplin plauzibile, chiar şi atunci când sunt inexacte factual sau de-a dreptul ilogice.

Definiţia tradiţională a cuvântului ”a halucina” se referă la a vedea, auzi, simţi sau mirosi ceva care nu există, de obicei din cauza unei condiţii de sănătate sau în urma administrării unui drog.

Noua definiţie adiţională din Dicţionarul Cambridge spune: ”Când o formă de inteligenţă artificială (un sistem informatic care are o parte din calităţile creierului uman, cum ar fi abilitatea de a produce limbaj într-un fel care pare uman) halucinează înseamnă că produce informaţie falsă”.

După o creştere iniţială a interesului în ceea ce priveşte instrumente pentru inteligenţa artificială generativă (AI) cum ar fi ChatGPT, atenţia publicului a migrat către limitările AI şi a modalităţilor prin care acestea pot fi depăşite.

Instrumente AI, în special cele care folosesc modele lingvistice mari (LLM), s-au dovedit capabile de a genera discurs plauzibil, dar deseori face acest lucru folosind ”fapte” false, eronate sau inventate.

Acestea ”halucinează” într-o manieră încrezătoare şi câteodată credibilă.

”Faptul că AI-ul poate ‘halucina’ ne aminteşte că oamenii au în continuare nevoie să-şi aducă abilităţile de gândire critică în folosul acelor instrumente”, a spus Wendalyn Nichols, manager editorial al Dicţionarului Cambridge.

”AI sunt fantastice în ceea ce priveşte căutarea printr-o cantitate mare de date pentru a extrage informaţii specifice şi a le consolida”.

”Şi cu cât le ceri să fie mai originale, cu atât există probabilitatea mai mare de a o lua razna”, a mai spus ea.

”În cel mai bun caz, modelele lingvistice mari pot fi doar la fel de fiabile ca şi datele folosite pentru învăţare”.

”Expertiza umană este fără îndoială mai importantă – şi mai căutată – ca oricând, pentru a crea informaţii oficiale şi la zi pe baza cărora poate fi învăţat LLM-ul”.

Halucinaţiile AI au avut deja impact în lumea reală.

O firmă de avocatură din Statele Unite a folosit ChatGPT pentru documentare juridică, iar drept urmare a ajuns să menţioneze mai multe cazuri fictive în sala de judecată.

Iar într-un clip video promoţional Google pentru propriul chatbord, Bard, instrumentul AI a comis o eroare factuală referitoare la Telescopul Spaţial James Webb.

Noua definiţie ilustrează o tendinţa în creştere în ceea ce priveşte antropomorfizarea tehnologiei AI, folosirea unor metafore umane atunci când vorbim, scriem sau gândim despre maşini.

”Folosirea răspândită a termenului ‘halucina’ în legătură cu greşeli produse de sisteme precum ChatGPT oferă o perspectivă fascinantă a felului în care gândim despre inteligenţa artificială şi a felului în care o antropomorfizăm.

”Informaţii inexacte şi amăgitoare au existat dintotdeauna, fie că a fost vorba despre zvonuri, propagandă sau ”fake news”’, a spus Henry Shevlin, specialist în etică AI la Universitatea Cambridge.

”În timp ce acestea sunt considerate în mod normal produsul minţii umane, ‘a halucina’ este un verb sugestiv, care se referă la un subiect ce experimentează o deconectare de la realitate.”

”Alegerea lingvistică reflectă o mişcare subtilă, dar profundă în ceea ce priveşte percepţia: AI-ul, nu utilizatorul, este cel care ‘halucinează”’.

”Deşi acest lucru nu sugerează credinţa extinsă în înţelepciunea AI, subliniază disponibilitatea noastră de a atribui atribute similare celor umane inteligenţei artificiale.”

”Pe măsură ce acest deceniu trece, mă aştept ca vocabularul nostru psihologic să se extindă suplimentar pentru a cuprinde abilităţi stranii ale noilor inteligenţe pe care le creăm”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Nu-s de vină cei ce programează IA să mintă ci tehnologia ce halucinează.

  2. Filosofii materialisti cred ,despre CONSTIINTA ,ca este o halucinatie de-a materiei !!

  3. Am mâncat mai demult un Pateu cu Ciuperci si am simtit deodată un gust foarte amar ca pelinul si deabia a doua zi mi-a dispărut gustul amar de pe limba dupa ce am baut lapte dulce !

  4. Vai! mult s-a “Halucinat” în Parlament, la televizor și presă de către politicieni, “analiști politici”, formatori de opinie și alți netrebnici că prin alungarea lui Ceaușescu și a regimului comunist democrația, normalitate și prosperitatea se va instala în România. Și Vai! mult s-a Fabulat de către aceeași netrebnici și renegați că prin aderarea la NATO și accesul în UE miliardele de Euro se vor revărsa peste toată economia Românie care în 2007 mai avea ceva industrie. Așa că de unde noutatea termenilor? IT când bate câmpii nu fabulează ci este defecțiune tehnică. Ca peste tot unde mergi: medic de familie, ANAF, cartea funciară, bancă același răspuns: Nu merge sistemul!

  5. pt. ca de la un timp halucinatia vine IN COLECTIV:
    -„covid-19”,
    halucinatie colectiva!

    (se transmite prin mass-media sociala)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.