Abuz de poziție dominantă și concurență neloială

În super-market, majoritatea produselor care se vând sunt “sub marcă proprie”, adică sunt vândute ca și când ar fi produse și ambalate chiar de super-market.
Cele 7 mari lanțuri de super-marketuri și-au propus chiar ca această majoritate să atingă curând 70%. Producătorul sau comerciantul independent trebuie să “concureze” cu aceste produse care se identifică drept mărci proprii în condițiile impuse de super-market – un volum minimal/maximal de produse comercializate în incinta super-marketului, un retur obligatoriu al produselor nevândute/expirate, o plată a facturii la 90-150 de zile, o taxă de raft, o taxă de reclamă/promovare/deschidere a unei noi facilități, un tarif logistic/de transport și depozitare etc.
De aceea, laptele sub marcă proprie este 5 lei, în timp ce laptele sub marcă independentă este 10 lei, chiar dacă furnizorul și calitatea sunt identice. Diferențele de preț chiar sunt de 60-70%. Oricine poate verifica asta…
În aceste condiții, producătorii lucrează, mai degrabă, pentru super-market. Evident, în condițiile și cu specificațiile tehnice ale suoer-marketului.
Produsele astfel comercializate sunt din ce în ce mai stereotipice, după “bunul” model chinezesc, și din ce în ce mai inevitabile, după (ne)demodatul model comunist.
Dumping și calitate proastă, standardizată și rarefiată – cam astea sunt rezultatele acestei invenții comerciale.
În plus, super-marketul, care a făcut ultra-profit în plandemie, pe motiv că era singurul loc unde lumea era “în siguranță”, au și facilitatea neconcurențială de a se împrumuta (din grup sau din țara de rezidență fiscală a societății – mamă) la 2%, în timp ce producătorii și comercianții autohtoni se împrumută cu 13%. Să tot progresezi în aceste condiții…
Cu toate acestea, România are un Consiliu al Concurenței, care ar putea sancționa super-marketurile cu 10% din cifra de afaceri pentru asemenea practici necinstite. Oare ce o păzi Consiliul Concurenței? Vacile sacre ale acestui capitalism de grotă?
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Bunâ teorie domnule Piperea dar când trebuie să pui de mâncare la 2, 3 copii de trei ori pe zi și seara e mare lucru să găsești un, lapte, frișcă, smântână, brânzeturi ulei, făină la 60, 70% din prețul celorlalte produse. Și am verificat nici o diferență de calitate. La kilogramul de grâu de 1 leu de ce faina de supermarket e în jur de trei lei iar cea de firme românești în jur de 6 lei? Ieftiniseră ceva la ulei, făină zahăr în februarie, dar în martie au scumpit totul crunt. E plin MALL-ul din Sibiu de tineri frumoși cu copii mici deosebiți. Te întrebi cum rezistă în statul care nu mai face locuințe, grădinițe, școli, nu mai este circumscripție pediatrică. Doar Flancul estic al NATO.

  2. Producătorii trebuie să înțeleagă că nu vor reuși să facă bani, dacă nu se asociază.
    Dacă niciun producător nu mai vinde și nu mai ambalează produse sub marca unui market (cu sediul central în afara RO), marketul va trebui ori să aducă produse din alt stat european (teoretic la prețuri mai mari), ori să distribuie produsele autohtone.
    Dacă producătorii se asociază și creează marketul lor – rodl, rofland, rofur, roșan, rotro etc – vor avea totodată și veniturile obținute din desfacerea pe piață a produselor lor (plus că vor putea cere statului aceleași facilități pe care le au lanțurile cu sediul central în alt stat UE, finanțări nerambursabile pentru construirea rețelei, extinderea în Germania și Franța etc).
    Știm cum e capitalismul, deci să folosim aceleași „arme” pe care le au vest europenii (ah, să nu uit: să-i băgăm la bulău pe politicienii corupți, să-i aruncăm din Parlament pe cei care nu sprijină economia națională, să venim cu produse mai bune la prețuri competitive etc).

  3. După ani , noi cum suntem despăgubiți?

  4. Capitalismul este o Societate de grota in care furtul si coruptia actioaneaza ca factori de progres. Din acest motiv nu poate exista Justitie in Capitalism. Nu merita sa cheltuiesti bani pe o Justitie care este inutila. Si nu din vina ei, asa functioneaza Capitalismul. In capitalism nu exista nevinovati.

  5. Cred ca, încă, nu ai dobândit abilitatea de-a pricepe ceea ce citești…

  6. @ics,
    Sustinerea este geniala.
    Poate ne spune dl Piperea de ce nu avem molluri romanesti!
    Pt.ca este jurist,unul stralucit !
    Poti fi full de carte ,daca praxa lipseste .

    De ce isi bat joc de noi toti strainii si noi ne jelim si criticam non stop uitind de PUTEREA NOASTRA PROPRIE ,pe care ne-a dat-o SPIRITUL INFINIT si nu o folosim,accesam,desi ea este in noi ?

    L-as ruga sa se puna in fruntea luptei ,dinsul si ceilalti juristi de buna credinta,patrioti sa organizeze revigorarea necesara a tarii.

    Sa arate ca pot concura cu aceiasi inteligenta,dar mai ales cu daruire fata de POPORUL LOR, ca si
    avocatii, juristii,casele de avocatura ce slujesc mafiotii stapanii lor.

    Exista o mie de cai si metode-dar o singura conditie :credinta in puterea noastra proprie si numai in puterea ei INTERIOARA,scop si concentrare unice a MINTII NOASTRE INFINITE !

    unite de lideri cu concentrare,scop,credinta CA IDEEA ESTE REALIZATA DE MINTEA SI INTELIGENTA INFINITA a Poporului Roman !

  7. Axoane, iar ai baut?!?
    In socialism aveai parte de justitie?
    Dar dupa care legi?

  8. @Ileana, domnul piperea ti-a spus clar dar nu esti atenta! care producatori? ca aici discutam de produse finite iar pentru alea iti trebuie utilaje de productie luate pe euro la care trebuie sa platesti rate ori cu 13% dobanda dai faliment imediat ca sa nu mai spun ca marfa o vinzi in lei si nu poti face concurenta de aia pretul e dublu!

  9. Preturile propriilor produse nu sunt afectate de taxa de raft, simplu. ? N-am inteles, vreti sa coste orice lapte 10 lei /L ?

  10. „Produsele astfel comercializate sunt din ce în ce mai stereotipice, după “bunul” model chinezesc, și din ce în ce mai inevitabile, după (ne)demodatul model comunist. Dumping și calitate proastă, standardizată și rarefiată – cam astea sunt rezultatele acestei invenții comerciale.”
    Nu-s de acord cu definiția asta!
    Așa-zisele „super-marchet” sunt o invenție comercială amerlocă, gîndită special pentru standardizarea din metropole! Hrănirea populimii la bandă rulantă.
    Și cele din S.U.A. sunt burdușite tot cu marfă chinezească ieftină! …că o fi, pentru ei din Shanghai, și pentru noi din Harbin, și că asta ar însemna o diferență la calitate… Se poate. Da’ tot chinezească e.
    La vegetale, tot mingile alea de volei zise „ardei gras” trikolor (aștept și movu’, că m-am plictisit numa’ de verde, galbăn și roșu! că îmbîrligătorii de jene MGO de la „Monsanto” lucrează fest la colorile karmin și kataleya), și tot ardei kapia d’-ăia kaliphornicați lungi de 15 inchi, văz în rafturi, și-i cumpără botoxatele tatuate care coboară din beamve!
    Carnea? …spaniolă!
    „Danone” a fost acuzată inclusiv în Frîncia natală că cunmpără laptele de la văcari (care-s toți în pragu’ falimentului, lucrînd pe brînci de dimineața pînă noaptea) cu 80 ¢/l., și-l vînd smîntînit cu 12 € micronezieni la raft! Modelu’? Amerloc!
    Fiți fericiți că Ținutul Secuiesc, Ungaria și Polonia mențin aici prețurile la cartofi, ceapă, făină, mere și ciocolate, la minimum posibil! …că fără ei ați mînca… ‘la patriotică…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.