Confesiunea lui Bogdan Aurescu în direct la BBC

Ce își face omul cu mîna lui, cum spune o vorbă veche comunistă, se cheamă lucru manual.
Cam asta e concluzia emisiunii Hard Talk a lui Bogdan Aurescu, care a recunoscut că statul român e condus pe principii securiste, nu democratice. Hard Talk e emisiunea mea favorită, la care mi-am făcut școala de jurnalism (pe vremea lui Tim Sebastian), de unde faptul că l-am întrerupt de zece ori pe Ion Iliescu în 1997 cînd încerca să îmi explice că minerii s-au adus singuri la București și România e o democrație perfectă. Ca atare rar îmi scapă și azi vreun episod, iar moderatorul Stephen Sackur e educat la Cambridge și la Harvard Kennedy School, și a fost corespondent în toate zonele dificile, plus Washington, a făcut reportaje de război ca și corespondențe diplomatice de la Washington, pe scurt, e de mîna întîi.

Celor invitați de el li se face o mare onoare, dar onoarea vine cu riscuri.
În seria de gafe de proporții de la MAE, precum vizita lui Klaus J în Emirate în același weekend cu președintele sirian Assad, emisiunea lui Aurescu a fost dezastruoasă, și mai ales nenecesară, cel mai bine era dacă nu avea loc. Uneori PR-ul trebuie să ia asemenea decizii, numai un idiot își sfătuiește șeful să se ducă să spună în direct că are secrete și nu poate spune nimic, mai ales cînd toți ceilalți omologi spun. Nu pot să cred că nu i-a dus capul că se va vorbi de Ucraina.

Pe scurt, Sackur a scos la iveală că dacă România face ceva bun pentru Ucraina, ține la secret (desigur, la război pot exista justificări raționale, dar în democrații e mai greu să nu spui contribuabililor că dai cinci tancuri azi, țările care anunță ce echipament militar dau nu o fac ca să îi spună lui Putin, ci pentru că sunt obligate să justifice banii, gestul). În schimb dacă facem ceva critic față de Ucraina facem în public (ne agităm cu canalul după ce ani de zile nu am făcut nimic pe partea noastră, facem gălăgie cu limba română și cu preoțimea noastră, etc). Asta a vrut să demonstreze și a demonstrat.

Aurescu se putea apăra mai bine dacă răspundea că naționalitatea în secolul XXI este civică, nu etnică, și că în schimbul faptului că soldații ucraineni de origine română mor pe front contra lui Putin și pentru Ucraina ar trebui să aibă măcar drepturile lingvistice de pe timpul lui Gorbaciov… Ne luptăm cu imperialismul lui Putin cu armele civismului și democrației, nu cu naționalism de secol XIX, care pune bombe să-l elimine pe unul fără să țină seama că sunt zeci de civili în jur care vor fi răniți… Puteau să îi pună sub mașină, vorba aceea… Dar cum nu avem CNA, sau cînd avem nu reușim să-l apărăm de infractori (dovadă amenințările contra familiei lui Mircea Toma de săptămîna trecută), agresivitatea lui Ciutacu din Harkov și compania trece granițele. Nu mai contează subiectele pe fond, contează marele zgomot anti-ucrainean pe care îl fac televiziunile noastre, pe un ton mult prea agresiv (dincolo de limitele opiniei), deci facem lucruri bune (poate) în secret și urlăm contra pe față. Pe fond, e de înțeles dacă românilor nu le place evacuarea din mînăstirea Lavra a călugărilor subordonați bisericii de la Moscova, libertatea religioasă presupune și de ce biserică aparții (Moscova e o idee proastă din punctul nostru de vedere, dar tradițional nu putem ignora că există și o identitate ruso-ucraineană, combinată). Dar zilele astea în muzeele din New York a ieșit scandal că se schimbă naționalitatea unor pictori din ruși în ucraineni, și în entuziasmul muzeografilor au schimbat și pe un rus de origine armeană și l-au făcut ucrainean (cf New York Times)? E o competiție cine e mai pro-naționalism ucrainean, și noi am căzut la mijloc, și e greu de ascuns adevărul de care vuiește presa noastră, că România e mai degrabă anti-Rusia decît pro-Ucraina. Cel mai bine era dacă nu ne băgam în vorbă, că la ora asta nu stă nimeni să asculte temeiuri și justificări.

Dar asta e doar vîrful aisbergului. Din păcate, ca la toate asemenea emisiuni (MRU și Codruța Kovesi au fost înaintea lui Aurescu în ultimii zece ani, și fără să dea așa de rău în gropi tot au arătat același lucru) ce a ieșit la iveală e și mai rău. Aurescu a recunoscut, candid, că nu suntem o democrație, ci un regim paternalist, unde unii care știu mai bine conduc cum vor ei, fără transparență și fără să dea socoteală, că indiferent cine cîștigă tot ei conduc, deci nu au a se teme de ceva. Acesta e aliatul occidental România, o republică a serviciilor secrete, în care secretul e politică de stat, și lumea e de două feluri: inițiații, și ceilalți. Cît de inițiați sunt inițiații vedem din faptul că îl pot duce pe Klaus în același timp cu Assad undeva, mă mir că nu l-au urcat și în același avion, că- se știe- Emiratele, ca și Qatar- au un business class faimos, noroc că al nostru vrea avioane întregi, nu se mulțumește cu clasa întîi, ca amărîții de europarlamentari. Aurescu a arătat mai ales, fără să spună, cine e ministru de externe- poziție care merge de obicei la oamenii cei mai buni vorbitori, cu personalitate, cu un background de mare școală, etc- el. Aurescu e Kouchner al României? Un reprezentant al Sistemului, de nu mai înțelege nimeni de ce se luptă Sistemul cu Systema rusească, e o luptă fratricidă. Și Putin știe mai bine, și el apără interesele Rusiei și ale rușilor, de ales e ales și el, nu? Cît de bine merg democrațiile fără răspundere într-un război nu vrem să aflăm, dar aliații noștri sunt serios îngrijorați, că de la început am trimis elicoptere după avioane în dificultate de nu s-a mai întors nimeni la bază, pentru că nu respectăm protocoalele, nu suntem antrenați destul și banii de echipamente să nu mai vorbim unde s-au dus. Așa arată performanța militară a cui nu are transparență. Despre cea diplomatică, ce să mai spun? Ultima dată cînd au performat a fost cînd au eliberat pe ostaticii lui Omar Hayssam, care tot al lor era (și al lor).

Bineînețeles, pe partea de politică externă recrutarea e de sută la sută la partide (dacă s-a ajuns la universități ca la București să se creeze poziții de purtător de cuvînt pentru unii ca Bogdan Oprea, nici universitățile nu se mai pot exprima fără filtru !), ca atare Aurescu nu ar putea fi înlocuit de cineva din afara Sistemului. Dar totuși cum sistemul nu poate fi schimbat pînă la alegeri (nici după, decît în teorie), persoana Aurescu ar trebui să deconteze eșecurile. Refuz Schengen pe nepregătite, Assad și mărturie în direct la BBC, e prea mult, chiar pentru criteriile foarte joase ale Sistemului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Speculatii jurnalistice..gargara binecunoscuta a emancipatei..mai nimic interesant Oricum nu mai apuca nimic in Romania

  2. Și eu sunt un nesuferit care nu știu să ascult, care când ascultă simte că cum știe el e mai bine și întrerupe fără să vrea interlocutorul, nu încape nimeni vorba mea, dar nu sunt mândru pentru acest urât defect. Să te lauzi acum la maturitate că fiindcă ai făcut o școală bună de jurnalism, tânără și cam nesuferită în discuții de nu încăpea de gura ta, la-ai întrerupt de 10 ori pe domnul Iliescu este penibil.

  3. Chiar si cei mai putin in tema si-au putut da seama ca Aurescu & sefii lui sunt un dezastru. In rest, vorbe goale, ca de obicei.

  4. „Realizatorul BBC: De ce nu spune România în mod public dimensiunea propriului ajutor militar, financiar? Națiunile europene partenere sunt foarte clare în ce privește dimensiunea asistenței pe care o acordă, dar voi o țineți secretă. De ce?”
    Ptr ca e greu ca politician ticalos sa spui fraierilor romani „America first”, cati bani iei de la salariile/pensiile lor de la investitiile ptr ei ca sa dai Ucrainei ptr ca asa cere interesul SUA.
    Si atunci gubernam cum vrea muschii nostrii, total netransparent, metoda mostenita de la d-ul Ceausescu.

  5. „… că indiferent cine cîștigă tot ei conduc, deci nu au a se teme de ceva.” ____________________ Acesta este și motivul pentru care de la prima candidatură a lui Johannis la prezidențiale încoace eu n-am mai intrat într-o cabină de vot indiferent că a fost vorba de parlamentare, prezidențiale, ieoropene, locale, etc. Nici n-am să mai intru vreodată. Ce rost are? Nici măcar nu am televizor în casă.

  6. Interesantă concluzie trage vajnica și neobosita doamnă luptătoare pentru o societate curată, pentru transparență și adevăr Alina Mungiu Pippidi: Dacă domnul ministru Aurescu a spus adevăruri despre cum funcționează România la vârf trebuie mazilit. O să aveți cu ce să vă lăudați și peste 26 de ani doamnă Alina.

  7. Păstârnacii politicii externe românești nu înțeleg nici ce gândesc și declară secretarele ambasadelor străine, darămite jucătorii de prim rang ai politicii europene. Și când te lași prins în laț ca un sticlete prost, al Sistemului desigur, cu epoleții pe sub costum,(dar tot prost ești), de un jurnalist al BBC uns cu toate alifiile, te poți aștepta să fii ridiculizat în toată lumea. Bichonul nesemnificativ de Aurescu, aparținător unei organizații, nu secrete dar discrete, a crezut că răspunde gazetei de perete a ministerului. „Nu știu, nu vă pot răspunde, e secret, nu ne lăudăm cu ajutorul dat Ucrainei” este nivelul răspunsului unui intervievat redus intelectual de anvergură județeană, nu de anvergura ministrului de externe al României. Când te gândești că nimicul ăsta nepriceput ocupă scaunul ministerial al lui Titulescu!

  8. Aiurescu trebuia sa-l intrebe pe englez de procentajele atribuite de Churcil la ialta lui Stalin ..90% din Romanica..
    sa-l invetze minte pe tupeistul obraznic

  9. Cand traiesti ca o balabusta in Germania de atatia ani, iti da mana sa scrii, cu nerusinare, ca nationalitatea este civica, iara nu etnica. Madam s-a nascut din pantecul neoliberalismului, prin cezariana tip Soros, si acum ne da lectii. Globalista, in sensul fizic al cuvantului glob, gloaba-lista rapciugoasa pe directia moralei. Hai siktir! Si ia-l si pe Aurescu cu tine, ca e din fix aceeasi faina, sau, ma rog, aluat nedospit.

  10. Nu e nici primul, nici ultimul fudul român, care se dă in petec și se vrea grozav..Dezvăluie, de nu s-a știut până acum, că in romania lupta pentru putere e exclusiv in scop de jaf,.. nu pentru că ar fi in stare, competent vre-unul să realizeze ceva..Iar odată instalat,. evident e secret tot,.. Populimea nu are de aflat ceva, mai ales ceva care dă de gol ticăloșia, tâlhăria.. Asta e,. patriotul român…

  11. Deși aduce a întâmpinare de divorț, articolul cu explicația la poză vorbește prin cei trei pălășcași despre un posibil proces de consubstanțialitate..dar fără zahar..

  12. Un articol penibil, tipic romanesc. In care ne varsam frustrarile si complexele de inferiotate, aruncand *gratuit* cu noroi in oricine ne reprezinta. Aceleasi critici si comentarii penibile, de propaganda ruseasca (dar din alta motivatie, mult mai jenanta) le-ai fi avut si daca ne reprezenta insasi Maia Sandu in interviul asta. Pentru ca asta e nivelul tinerei prese sau generatii din Romania — un self-hate patologic. Bogdan Aurescu a avut un interviu ft bun iar guv Romaniei are dreptul de a lua asemenea decizii in materie de securitate, daca usureaza intreg procesul. In *niciun caz* nu stii tu mai bine ce trebuia sau nu trebuia facut, asta te asigur. Dar, „romanul se pricepe la toate” nu-i asa? 🙂

  13. Dacă n-ar fi exisistat un domn numit Pippidi,nu am fi ştiut vreodată că există o doamnă Alina Mungiu.

  14. Editat
    Si ca ce kilipir, trebuie sa bata toba Aurescu cu cate tancuri si pistoale ajutam noi Ucraina? Acestea sunt probleme legate de un razboi in imediata noastra apropiere si nu trebuie divulgate ajutoarele militare, cat o fi ea de democratie sau nedemocratie.
    O fi vrand cucoana sa se publice liste complete cu armamentul care se livreaza Ucrainei. Si asa se publica mai mult decat trebuie……[Rumburak]

  15. Asta ii recrutată de GRU că le face treaba gratis ! Cantitatea de tancuri,avioane,armament in general,este principalul obiectiv al serviciului de informații al armatei ! In rest gargară !

  16. „… naționalitatea în secolul XXI este civică, nu etnică”, este concluzia progresistă a dnei. Pipidi.

    Și faptul că Ministrul de Externe al României nu a subliniat acest lucru este marea crimă.

    În Basarabia, Maia Sandu își bazează rezistnța la ideea Unirii tocmai pe ideea că nu trebuie vorbit de naționalitatea română (etnică), atâta timp cât dincolo de Prut există o națiune civică.

    Practic trebuie să luăm în considerare ideea progresismului european, desființarea statelor-natio”… naționalitatea în secolul XXI este civică, nu etnică”, este concluzia progresistă a dnei. Pipidi.

    Și faptul că Ministrul de Externe al României nu a subliniat acest lucru este marea crimă.

    În Basarabia, Maia Sandu își bazează rezistnța la ideea Unirii tocmai pe ideea că nu trebuie vorbit de naționalitatea română (etnică), atâta timp cât dincolo de Prut există o națiune civică.

    Practic, pentru implementarea eficientă a globalizării, trebuie eliminată din discursul public noțiunea de stat național.

  17. Basista Pippidi daca ar resusi sa iasa din autosuficenta si pupincureala neconditionata a vestului unde se balacesc majoritatea asa ziselor noastre elite, ar putea sa vada adevarul acestui asa zis interviu. Hardtalkul o fi fost el ceva pe vremea studiilor lui Pippidi ca si BBC dar astea sunt vremuri apuse. Astazi BBC si majoritatea ziarelor occidentale si mass media nu sunt altceva decat ” unreadable propaganda” (Elon Musk). Niste organe lamentabile de propaganda a ciumei progresisto-sorosiste. Scopul intrebarilor pt Aurescu (un biet servant sorosist de altfel) nu era democratia ci dorinta cinica de a-l obliga pe acesta sa dezvaluie amploarea cheltuielilor bietului popor roman pt asa zisa victorie a Ucrainei. De la inceputul razboiului uriasul aparat de propaganda sorosista ne asalteaza aproape zilnic cu felurite arme si ajutoare de miliarde pe care mai-marii UE le trimit ucrainienilor pt a stavili vezi Doamne pe rusi…Aceste tam tamuri au drept scop atasarea populatiei de acest obiectiv si consimtirea la cheltuielile imense din banii lor. In Romania ce sa vezi nu exista aceasta adeziune comunista, romanii nu doresc sa cheltuie banii pe ucrainieni si nu doresc razboi, de aceea Aurescu a evitat raspunsul pt ca stie ca nu are sprijinul populatiei. Despre asta e vorba nu despre democratie, ciuma progresista e promotoarea dictaturii nu a democratiei. Daca n-ar pupa atat la vest Pippidi ar vedea asta, pt ca se intampla sub ochii nostri: interzicerea mass media ruse e dictatura pt ca UE n-a declarat razboi Rusiei, inghetarea activelor rusesti in bancile vestice e dictatura, interzicerile absurde in numele asa zisei ecologii si asa ziselor „amprente de carbon” utopice inventate pt a stoarce bani de la populatie si impingerea tarilor la subdezvoltare tot dictatura e. In fiecare zi ni se interzice ceva. Daca nici asta nu e dictatura madam Pippidi atunci ce mai e, doar ai trait in comunist n-o recunosti, sau e mai bun osul de ros decat adevarul?

  18. Un COPAC [MARE si FALNIC] … poate APAREA [doar] pe un TARAM propice lui (ca clima, sol, umiditate) … din SEMINTE [roditoare] … apoi mai TREBUIE sa PRINDA neaparat si RADACINI [viguroase] … pentru a se DEZVOLTA si VIETUI [cat mai mult/ferit de daunatori] … pentru a se PUTEA si REPRODUCE … PENTRU a se TRANSFORMA intr-o PADURE [MARE si FALNICA].

    ALTFEL … sau altfel zis …

    O TARA [MARE si FALNICA] … poate APAREA [doar] pe un TARAM propice EI [ca geografie si bogatii subterane si terane] … sa aiba SEMINTE [neaparat ANCESTRALE/in timp si RODNICE] … din care TREBUIE sa PRINDA neaparat si RADACINI [viguroase/adica cat mai ADANCI/ca ETNOGENEZA si STRAVECHI/ca SPIRITUALITATE] … pentru a se putea DEZVOLTA si VIETUI [cat mai mult/si ferit de DUSMANII cei DAUNATORI] … pentru a PUTEA sa se si REPRODUCA in TIMP/EPOCI si SPATIU, TRANSFORMANDU-SE intr-o ADEVARATA PADURE [MARE si FALNICA].

    ALTFEL … o „tara fara radacini”, „civica doar” … RAMANE doar O FRUNZA … VREMELNIC calatoare in si din calea VREMURILOR.

  19. Herodot (484-425 BC) este primul care definește identitatea greacă, unde enumeră: rudenia (greacă: ὁμόαιμον, homόaimon, „de același sânge”), limba (greacă: ὁμόγλωσσον, homoglōsson, „vorbind aceeași limbă”), culte și obiceiuri (greacă: ὁμότροπον, homotropon, „de aceleași obiceiuri sau viață”) …

  20. Faptul ca Aiurescu a recunoscut o REALITATE trebuia sa o incante pe autoare, dar mai mult a ofuscat-o ca face astfel de GAFE…
    Autoare care in „confruntarea” cu Ilici GENOCID trebuia sa aiba in prim plan LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern, mineriadele
    fiind DIVERSIUNI COLATERALE…Autoarea s-a contrazis cu „gratie” acuzand „media ba ca e proucraineana, ba ca e prorusa” si a facut cateva CONFUZII COLOSALE printre care „etichetarea” lui Rasputin, ETERNUL KAGHEBIST/Cominternist ca fiind un „luptator” pt Rusia si POPORUL RUS o mistificare impardonabila intrucat RUSIA nu mai exista din 1917 si nu poti considera „popor rus” amalgamul urias de POPOARE NERUSE, dar RUSIFICATE PATRONIMIC!!! Cealalta CONFUZIE de neiertat se refera la NATIONALISMELE sec XIX fara de care NU S-AR FI CONTURAT NATIUNILE ACTUALE!!! BOMBE nu au pus „nationalistii” din IMPERIUL rus, ci NARODNICII si ANARHISTII lui Marx care ERAU INTERNATIONALISTI fiind dirijati de CRIMINALII CONTRA UMANITATII Marx/Herzen si Engels/Bakunin/ Lavrov prin Internationalele Sicialiste I si II!!!

  21. Statul național este un tip de stat care îmbină entitatea politică a unui stat cu entitatea culturală a unei națiuni, fapt prin care urmărește să își dobândească legitimitatea politică de a guverna și, eventual, statutul de stat suveran în cazul în care se acceptă teoria statalității declarative în detrimentul teoriei statalității constitutive.
    Un stat este în mod particular o entitate politică și geopolitică, în vreme ce o națiune este o entitate culturală și etnică. Termenul „stat național” sugerează că cele două coincid, în sensul în care statul a ales să adopte și să susțină un anumit grup cultural (de obicei si cel majoritar) cu care să fie asociat.

    La noi, in ROMANIA/de dupa 1859, conform Constitutiilor noastre …
    „Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de Romania.” (Constitutia Romaniei din 1866)
    „Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.” (Constitutia Romaniei din 1923) [stat NATIONAL]
    „Regatul Romaniei este un Stat National, unitar si indivizibil.” (Constitutia Romaniei din 1938) [stat NATIONAL]
    „Republica Populara Romana este un Stat popular, unitar, independent si suveran.” (Constitutia Romaniei din 1948) [stat POPULAR]
    „Republica Populara Romana este un stat al oamenilor muncii de la orase si sate.” (Constitutia Romaniei din 1952) [stat POPULAR]
    „Republica Socialista Romania este stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar.”(Const.1965) [stat]
    „Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.” (Constitutia din 1991) [stat NATIONAL]
    „România este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.” (Constitutia din 2003). [stat NATIONAL]

  22. Definitie …
    Națiune, națiuni, substantiv feminin
    1. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. etimologie: limba latină natio, -onis (DEX 2009)

    PARTICULARIZARE … pentru TARAMUL nostru cel Romanesc … si NATIUNEA noastra cea ROMANEASCA …Comunitate umană (STRAVECHE dpv. GENETIC/de 8.000 de ani) caracterizată prin unitatea de teritoriu (ACELASI taram/LOCUIT in mod CONTINUU si SEDENTAR) conștiința identității istorice (dpv. ARHEOLOGIC de 10.000 de ani) și culturale (dpv. SPIRITUAL de peste 8.000 de ani) și, în general, prin unitate de limbă (PIE/3.000 BC, de idiom LATIN, de tip SATEM/proto GETO-DACIC/de peste 5.000 de ani) și religie (MONOTEISTA/de peste 2.500 de ani).

    NATIUNE a NOASTRA … ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA … care INSA la inceput de sec. XIX se FRAGMENTASE … Tara Romaneasca si Moldova apartinand Imperiului Otoman, Transilvania, Banatul si Bucovina apartinand Imperiului Austriac, Basarabia apartinand Imperiului Tarist …
    NATIUNE a NOASTRA … ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA … care TREBUIA sa fie REUNIFICATA de URGENTA in ANCESTRALA sa VATRA stramoseasca … PROFITAND de DECADEREA si DESFIINTAREA imperiilor inconjuratoare … intai Tara Romaneasca si Moldova in ROMANIA/1859 si apoi REINGLOBAND Transilvania, Banatul, Bucovina si Basarabia in ROMANIA cea MARE/1818-1819.

    UN PROCES … FOARTE NATURAL … CARE TREBUIA sa fie CONTINUAT … PE un TARAM ancestral/de peste 10.000 de ani … si LOCUIT in mod CONTINUU, SEDENTAR si MAJORITAR de catre un ACELASI POPOR/de 8.000 de ani.

  23. PS. Acum 8.000 de ani … pe acest TARAM … in cursul ETNOGENEZEI poporului nostru (dpv. cultural si spiritual) … comunitatea noastra cea STRAVECHE (agricola NEOLITICA) se afla inca intr-o epoca comunitara, matriarhala si fara structurare sociala.
    De aceea … in cursul ETNOGENEZEI noastre primare … SOCIETATEA noastra era inca EGALITARISTA … ceea ce a SEMANAT (foarte mult) cu SOCIETATEA prezisa (socio-politic) de catre „un anumit curent filozofic egalitarian din sec. XIX”.
    PARE(A) … dar … NU PREA.

  24. Cand se intalnesc doi oameni inteligenti ies scantei, chiar si invidie. E si cazul de acum. Aurescu nu ne-a facut de rusine si in ciuda trabucului si a infatuarii pe care o manifesta, este o valoare. Ca nu este in intregime romaneasca, asta e o alta discutie. Ar fi fost de groaza sa-l vedem pe alde Fota incercand sa vorbeasca la un astfel de interviu. Cu Dumnezeu inainte!!

  25. Doamna, si cine credeți ca ar fi fost mai potrivit pentru MAE decât Aurescu (din oferta actuala)?

    Ce procent din rezultatele MAE sunt influențate si de alte aspecte interne (lipsa de eficienta administrativă, lipsa de transparenta decizionala, corupție?). Ați auzit de indicatori lead si lag, da?

    In majoritatea lor, acestia sunt politicienii pe care i-a scos SEcuritatea in fata si din rândurile carora a trebuit sa aleagă poporul.
    Ce ați face, concret, ca sa creșteți prezenta la vot de la ~35% la peste 50% si politicienii ne-marionete sa aibă vizibilitate si o șansa reala sa ajungă in Parlament ca sa reprezinte interesele romanilor cu prioritate, nu ale grupurilor de interese mafiote?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.