Activele ruseşti îngheţate. O ”decizie colectivă a G7” necesară

Reprezentanta specială a Statelor Unite pentru reconstrucţia economică a Ucrainei, Penny Pritzker, a declarat luni că utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta Kievul ar trebui să fie o „decizie colectivă” a G7, notează AFP.

Penny Pritzker a făcut aceste afirmaţii în paralel cu reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, unde războiul din Ucraina este pe ordinea de zi.

Ucraina le-a cerut aliaţilor săi occidentali să confişte cele 300 de miliarde de dolari de active ruseşti îngheţate de la invazia ţării sale la 24 februarie 2022 pentru a-i finanţa reconstrucţia.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care se va adresa Forumului Economic Mondial marţi, a declarat, după o întâlnire la Berna cu preşedinta elveţiană Viola Amherd că soarta activelor ruseşti este o „problemă urgentă”.

„Cred că există o speranţă enormă că activele suverane ale Rusiei vor deveni o sursă uşoară de finanţare”, a declarat Penny Pritzker la Casa Ucrainei, precizând că G7 le-a cerut miniştrilor săi să studieze o astfel de posibilitate.

Dar „totul este foarte complicat. Primul lucru de ştiut este că vor trebui implicaţi o mulţime de jurişti”, a spus reprezentanta americană.

Ea a subliniat că Statele Unite nu vor face opinie separată, insistând că o astfel de măsură ar urma să fie o „decizie colectivă”.

„O muncă adevărată este în curs, un efort real şi o intenţie reală, dar suntem departe de o concluzie”, a spus Penny Pritzker.

Trimisul special al preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru reconstrucţia Ucrainei, Pierre Heilbronn, a reamintit, în cadrul acestei conferinţe, că două treimi din cele 300 de miliarde de dolari sunt concentrate în Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

33 de Comentarii

  1. Depinde daca va mai exista Ucraina in conformatia actuala. Nu este vorba doar de teritoriu ci de viitoarea putere de a Kiev. Daca va veni un guvern promoskovit, fomistii aia mafioti din Europa vor elibera acesti bani ucrainienilor?

  2. Tuasa amorocanca este analfabeta functional, confunda inghetarea cu confiscarea. Deh, sa vorbesti este gratis, nu costa, de acest lucru s-a prins si Shosho.

  3. Toti analfabetii functionali reali repeta zilnic de sute de ori cu mandrie aceasta ‘calitate’ atribuind-o altora. Mare ti-e gradina USR!

  4. Cand te numesti Abby Normal, iti este rusine sa te identifici ! Un bun motiv pentru Nistorescu sa faca un forum cu utilizatori logati, smecherie de UBB Cluuuj.

  5. Ar insemna sfarsitul sistemului financiar occidental. Deja multe tari isi repatriaza aurul, si isi vand dolarii

  6. Stalina danseaza cazacioc in mausoleu, cand ii vede pe astia cum actioneaza EXACT CA BAOLSEVICII LUI. Ca, si bolsevicii nationalizau tot ce vroiau ei.

  7. Occidentul Colectiv actioneaza in Haita….Suntem culti fiindca suntem multi…punem la Vot intrebarea, Cine a castigat razboiul? Votat 99 la suta pentru Ucraina….Cine a invadat Europa de Est inclusiv Ucraina in ultimii 30 de ani? Votat cu 99 la suta : Rusia…. Romania face parte din Haita asta abjecta….si se crede jmechera….

  8. Anul 2024 este anul inceperii celui de al 3 Razboi Modali la sfarsitul caruia Satan USA si UE nu se vor gasi pe harta asa cum sunt astazi. Pentru ca foarte rapid de la izbucnirea lui se vor apasa Butoanele Rosii. Tara noastra va fi tarata in razboi de pupincurii amerlocilor, securisti ce ne conduc dar Sfantul si Bunul Dumnezeu va avea mila de Romania si de noi, romanii si va da un cutremur asa de mare incat nu vom mai putea sa participam la nici un fel de razboi. Cutremul va fi dat de Sfanta Treime tocmai pentru a ne feri de rachetele termonucleare rusesti. Aliluia.

  9. Daca nu le-ar fi fost frica de consecinte, ar fi facut-o pana acum…pentru alea 300 de miliarde ale rusnacilor vor pierde inzecit.

  10. Ca sa nu mai spun ca furtul le-ar oferi rusnacilor pe tava un motiv legal de razboi total cu Nato, total insemnand inclusiv butonul rosu si/sau distrugerea cablurilor de telecomunicatii transatlantice si transpacifice…

  11. o grea lovitura pentru piticania de la Kremlin; e vorba de 300 miliarde coco in cash,mai sunt cel putin alte 300 de miliarde in proprietati:vile,iahturi,fabrici,etc
    Romania poate castiga niste bani daca prezinta documentele valide despre furtul Tezaurului Romaniei de bolsevicii care au condus si conduc inca Rusia

  12. Corbe in vant. Bancile si Fondurile de investitii se opun acerb unei astfel de confiscari. Motivul este ca aceasta masura ar duce la pierderea increderii statelor in banci si le vor dispare deponentii. Statele se vor gandi de doua ori daca sa mai foloseasca sistemul bancar occidental, gandindu-se ca daca doamne fereste se supara SUA pe vreo tara pot ramane fara active. Asa ca vorbaraie si propaganda e bine, dar de pus in aplicare e mai greu, decat daca dorsti cu orice pret sa distrugi increderea si asa scazuta in sistemul bancar occidental.

  13. Gheo, frate, iau eu dolarii tăi fără valoare, și îți ofer în schimb cinci roabe de ruble valoroase! Să ai și tu cu ce să te încălzești iarna asta!
    Slava Poponarotina! Zburdă soldații ruși pe front, de-au trecut și de Kiev,ba și de Marsilia! Ha! Ha! Ha!

  14. o alta gaselnita a piticaniei de la Kremlin,oficiala :”Guvernul de la Moscova a avizat un proiect privind confiscarea proprietatilor cetatenilor care raspandesc stiri false despre armata rusa’:)))))
    va dati seama cat respecta komuistii astia dreptul de proprietate ,de aceea orice confiscare a banilor Rusiei e in ordinea lucrurilor,rusii ineleg, ca doar si ei confisca

  15. …cu scuzele de rigoare, asta este furt…nimeni nu a inghetat activele amerlocilor cand au atacat irakul, afganistanul, iugoslavia samd…oricum, doua observatii: daca sunt in dolari, nimic de pierdut, in cateva luni doar hartie igienica, si doi, dupa cum s-a putut observa, rusia este precum un boxer care-si revine din pumni!…nu numai ca i-am sanctionat de ne ustura-n cur pe toti dar i-am si readus in lumea politica mare, care face jocurile, le-am repornit economia, le-am creat conditiile pentru aliante care erau de neimaginat pana in urma cu un an…

  16. @ Prostia ingroapa Rusia….Tezaurul Romaniei e confiscat la Moscova din PROSTIA rumunilor ca tine…Cei ca tine, imbecilii, au uitat ca aveau Tezaurul depus la Moscova cand au intrat cu Armata ronana la Chisinau in 1918 ca sa ia cu forta Basarabia….Daca cubanezii procedau la fel ca prostanii rumuni, SUA ii radea de pe fata pamantului …Bre, tie nu iti este rusine de prostia ta? Crezi ca in Rusia decide doar o singura persoana? Nu vezi ca Putin e sustinut de 80 la suta din populatia Rusiei? In locul lui Putin vin alti o mie de Putini…

  17. Noua deviza a occidentului „Din greseala in greseala spre victoria finala!”. Ce uita sa spuna propaganda „buna” e ca rusii si-au repatriat aproape tot ce aveau prin occident inainte de deranj. China abia asteapta ca americanii sa incerce (chit ca doar simbolic), ca sa le darame bruma de incredere pe care o mai are cineva in restul lumii in sistemul bancar occidental. Cand inamicul greseste, nu-l opri din actiunea sa. Sun Tsu, parca?

  18. „SUA CONDAMNĂ ATACUL „NECHIBZUIT” DE LA ERBIL

    Departamentul de Stat al SUA a condamnat atacurile din apropierea Consulatului american de la Erbil, calificându-le drept „nesăbuite”, dar oficialii au declarat că nicio instalaţie americană nu a fost vizată şi că nu există victime americane. „Am urmărit rachetele, care au avut impact în nordul Irakului şi în nordul Siriei. Nu a fost vizat niciun membru al personalului sau vreo instalaţie americană”, a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă. „Vom continua să evaluăm situaţia, dar indiciile iniţiale arată că a fost vorba de un set de lovituri nesăbuite şi imprecise”, a mai spus ea, adăugând: „Statele Unite susţin suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Irakului”. La începutul acestei luni, organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru două explozii în oraşul Kerman, din sud-estul Iranului, care au ucis aproape 100 de persoane şi au rănit zeci de oameni la o comemorare a comandantului iranian Qassem Soleimani, ucis în 2020.”

  19. aprobam pozitiv orice confiscare de banuti ai Rusiei si oligarhilor lui Putin

  20. Iohannis si Zelensky au CONFIRMAT azi la Forumul Economic Mondial de la Davis,semnarea ACORDULUI dintre Romania si Ucraina,privind „GARANTII reciproce de SECURITATE!??”.
    ROMANIA este prima tara din Est si a doua din afara grupului G7 care semneaza un asemenea acord militar cu Zelensky.
    In asemenea stare de fapt politic si militar actual,Romania lui Iohannis este in RAZBOI DIRECT cu Rusia.!!.
    Nu mai ramane decat ca Iohannis sa declare deschis,fara acordul parlamentului si cetatenilor romani,…DECLARATIA de RAZBOI !!.
    Ce ne trebuie noua romanilor un acord de „GARANTII militare reciproce de SECURITATE” cu Zelensky !!??.
    Conform ACORDULUI semnat,daca o tara este in razboi,si celalalt semnatar se alatura …DECI ce a semnat Iohannis !??.

  21. cand vor fi nationalizate toate bunurile occidentale din Rusia, ceea ce va fi o mult mai mare pierdere pt. proști? Vei mai scrie un articol?

  22. Spațiul de informații rusesc a negat în mare măsură că forțele ucrainene au lovit aeronava A-50 și si aeronava de comandament deasupra marii Azov ,avioane cruciale pentru razboiul purtat de Rusia in Ucraina , dezinformarea rusa în schimb, susține în mod ciudat că aeronavele a fost distrusă de focul ‘prieten’ al apărării aeriene ruse.

  23. Periodic, se vine cu placa asta de tonomat Zgâriată pentru a mai ridica din prăpastie moralul Urcacilor care AVANSEAZĂ la Cinc_CotetZe, OCOLESC Bahmutul și FAC PLAJĂ în Crimeea.
    Ăștia sunt bani „din calculatoare”, buey ! Rusia nu a cumpărat fabrici sau terenuri agricole prin Franța sau Germania, buey !
    Și nici AURUL RUSESC nu e la Londra, buey !
    În schimb, o grămadă de firme Occidentale au construit fabrici și au ACTIVE FIZICE prin Rusia.
    Așa că Rușii de-abia așteaptă ca Occidentalii să calce pe bec, buey GENIILOR !🤣
    măRog…🤣

  24. @Prostia te îngroapă: Cum poți trăi fără să faci absolut nicio sinapsă?!

  25. Dar ce disperati sunt davosistii astia dupa bani…nici nu s-ar zice ca au tiparnita si pot sa produca oricati dolari vor…iata ca le mai trebuie!

  26. Marele MISHTEAUX ar spune ca
    „Reprezentanta specială a Statelor Unite pentru reconstrucţia economică a Ucrainei, Penny Pritzker, a declarat luni că utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta Kievul ar trebui să fie o „decizie colectivă” a G7”
    trebuie citi in cheia:
    – Noi americanii ne coupa de asta dar numai daca in caz ca rusii-se-ntarata muriti pentru noi
    luand EGAL vina a ceea ce imoral si fara a le declara razboi rusilor incercam a le-o face !

    NICIO speranta ca europeniis a tina spatele USA-ei in cazul anti-rus
    europeniis aici langa rusi si yankeii departe
    in plus suma e prea mare pentru a putea fi confiscata fara a declara razboi RUSIEI
    adaog ca
    urmeaza si alt REGIM in USA …asa ca toti eventualii aliati in hotia asta vor ramane in fata rusilor
    la fel de cu marfa in soare
    precum au ramas afghanii sau acum ukranii fara sprijin american !

    USA se foloseste de metode foarteb gangsteresti …in impartirea dinainte a VINEI pe „aliati”
    lasandu-i in caz de ceva cu CHELTUIELILE
    exact cum sunt lasati europenii sa sprijine FINANCIAR statul ukran (cu PENSII SI SALARII)
    acum dupa ce desi aliati pe tremen ne-definit … se retrag din PROIECTUL UKRAN !
    😀 😀 😀

    MISHTEAUX e un GENIU ! … e clar ca daca vine TRUMP le va zic e europenilor
    ati fost aliati cu BIDEN …acum platiti OALELE SPARTE LA RUSI pentru ca BIDEN nu mai E !

    MAGA !

  27. Nu musca europenii momeala yankeilor
    asta se deja vede
    cum i-ajuta militar 😀 pe yankei in Marea rosie 😀 😛 😀 !

    HAHAHA !

    Sti PREA multe prea straniu-nainte ! SHALOM !
    E clar ca ai 😀 un IQ 😀 COLOSSAL ! ❤️🤞❤️🤐

  28. „Ucraina le-a cerut aliaţilor săi occidentali să confişte cele 300 de miliarde de dolari de active ruseşti îngheţate de la invazia ţării sale la 24 februarie 2022 pentru a-i finanţa reconstrucţia.”

    Nu li s-a raspuns ca RECONSTRUCTIA incepe … normal-la-cap
    doar dupa ce
    „cineva” castiga razboiul ? 😀

    altfel … mesterul MANOLE !

    PS: Altceva ar fi daca l-ar zidi pe ZELENSKY in zidul „manasttirii ” UKRANE … clar ! Nu s-ar mai daram noaptea ce-ar RE-constzruii ei ziua 😀 !
    Ce se mai aude la LLOYD A. … misca, inca ? 😐
    ____________
    (Fain din partea PENTAGON-ului ca l-a refuzat pe BIDEN si se tin mascati pentru ce urmeaza militar curand ! … 😉 )

  29. BIDEN a luat hotarari MILITARE fara acordul CONGRESSULUI
    in timo ce PENTAGON-ul pentru a-si pastra ONOAREA MILITARA in scandalul care sigur urmeaza la
    hotarariele martiale ale senilului JOE
    isi retrase-se „pe motiv de boala” reprezentantul !

    MISHTEAUX e SPECIAL ! Ce chiar stie el 1000/1000 nu e de ignorat …desi P’aici dpar 1/1000palavrageste pueril 😉 😛 ! 😀

  30. CACIALMA: Forumul de la DAVOS este o REUNIUNE PRIVATA. NU angajeaza nici un stat. Americanca, desi-l reprezinta pe Robinette, afaceristul din Ucraina (trafic de carne vie, inclusiv, si cri.mi.nal împotriva umanitatii: a votat absolut toate inetrventiile armate ale SUA, de peste tot în lume si organizat, alaturi de Obama, Nuland, Kagan, Mc Cain raposatu’, lovitura de stat de la Kiev), americanca, spuneam, are dreptate când spune ca, de fapt, confiscarile activelor ruse ar fi ilegale, si ca-n situatie ar fi nevoie de proceduri judiciare, de avocati si nu numai. @Navrapascu 16 ian 2024 la 15:58, @mishteaux si sosiile : subscriu. @Cine doreste azi RAZBOI cu Rusia !?? 16 IAN. 2024 LA 10:53: De acord ca Johanni.SS e un cre.tin, însa NIMENI NU-I ÎN RAZBOI CU RUSIA. Actiunea militara speciala a Rusiei în Ucraina (art 51 al Chartei ONU) NU-I UN RAZBOI. Rusia NU I-A DECLARAT NIMANUI RAZBOI. SI NATO NU MAI ARE ARME. România si armamentul: când tara nu mai are industrie, din cauza unor Isarescu Mugur-Nastase Adrian si complicii, Johanni.SS, inclusiv?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.