Adevărul despre situaţia financiară a Greciei

1. Introducere

Uniunea Europeană (UE) (http://europa.eu) este o uniune economică (în primul rând) a 28 de state membre localizate în principal în Europa. UE îşi are rădăcinile în Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Oţelului (European Cool and Steel Community (ECSC)), creată în 1951, şi în Comunitatea Economică Europeană (European Economic Community (EEC)) – care a stabilit uniunea vamală – şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (European Atomic Energy Community (Eoratom)), create în 1958 de şase ţări fondatoare: Franţa, Germania de Vest, Italia şi ţările Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg).

Grecia a aderat la UE în anul 1981.

UE a fost formal înfiinţată la 1 noiembrie 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht prevedea şi introducerea monedei unice, euro.

Zona Euro este o uniune monetară, creată la 1 ianuarie 1999 de 11 state (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxenburg, Olanda, Portugalia, Spania). Grecia a aderat la Zona Euro în 2001, Slovenia în 2007, Cipru şi Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014 şi Lituania în 2015. Zona Euro are acum 19 state membre, cu o populaţie de 333 milioane de locuitori, faţă de 506 milioane de locuitori ai UE (28 state membre), 314 milioane ale SUA, 1.354 milioane ale Chinei, 1.200 milioane ale Indiei, 128 milioane ale Japoniei.

Din punct de vedere monetar, esenţa UE este disciplina fiscală în interiorul Zonei Euro, dar şi în afara ei. În acest sens, s-a stabilit în Tratatul de la Maastricht(1993), şi se regăseşte în Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE) (2009), la Art. 126, că statele membre trebuie să evite deficitele publice excesive. Disciplina financiară este măsurată pe baza a două criterii:

(a) raportul dintre deficitul public şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească o valoare de referinţă (care este de 3 % din PIB – prin Protocolul nr. 12 (Art.1) la TFUE);

(b) raportul dintre datoria publică şi PIB nu trebuie să depăşească o valoare de referinţă (care este de 60 % din PIB – prin Protocolul nr. 12 (Art. 1) la TFUE).

După criza din 2008 (care a pornit din SUA – nu se prea mai discută din vina cui s-a declanşat criza), troika formată din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI a fost prezentă începând cu 2010 în Grecia, Cipru, Irlanda, Portugalia şi Spania, pentru a lua măsurile financiare necesare eliminării urmărilor grave ale crizei.

2. Datoria publică a Greciei (în procente faţă de PIB)

Datoria publică a Greciei, care a fost de 22,6% din PIB în 1980, a crescut la 106% din PIB în 2006, 126% în 2009, 143% în 2010, 166% în 2011, 171,3% în 2012, 175% în 2013, 177,1% din PIB în 2014. (http://www.tradingeconomics.com/greece/government-debt-to-gdp) . Grecia are o economie mică, de doar 2,4% din PIB-ul Zonei Euro, în 2011.

Pentru comparaţie, în 2012, datoria totală (gross government debt) a Belgiei a fost de 99,6% din PIB, a Franţei de 90,291%, a Germaniei de 81,964%, a Greciei de 158,546%, a Italiei de 126,978%, a Portugaliei de 122,985%, a României de 37,038%, a Spaniei de 84,082%, a UK de 90,314% şi a Rusiei de 10,877%, a Chinei de 22,849%, a SUA de 106,525%, a Singapore de 111,017%, a Japoniei de 237,918%! Deci, se poate observa că multe ţări dezvoltate nu verificau în 2012 criteriul datoriei publice de maxim 60% din PIB, şi nu verifică multe acest criteriu nici astăzi!

Grecia datorează o mulţime de bani la o mulţime de oameni. Cine a împrumutat Greciei bani? Mai multe bănci şi instituţii, care acum se tem că nu vor primi banii înapoi.

Conform studiului http://demonocracy.info/infographics/eu/debt_greek/debt_greek.html,

în februarie 2012, următoarele bănci şi instituţii împrumutaseră Grecia (sursa fiind EBA (European Banking Authority)): CNP Assurances (2,0 Miliarde de euro (M)), Groupama (2,0 M), Marfin Group (2,3 M), Société Générale (2,9 M), Commerzbank (2,9 M), Generali Group (3,0 M), Alpha Bank (3,7 M), Deutsche Bank (4,6 M), BNP Paribas (5,0 M), Bank of Greece (6,0 M), FMS Wertmanagement (6,3 M), Piraeus Bank (8,0 M), Eurobank EFG (9,0 M), National Central Banks (13,1 M), National Bank of Greece (18,6 M), IMF (FMI) (15,0 M), World Governments (25,0 M), Greek Public Sector (30,0 M), European Union (38,0 M), Eurosystem SMP (45,0 M), altele (Everyone Else) (110,9 M) – în total 353,3 Miliarde de euro.

Comentând aceste informaţii, Frank Mols, lector la Universitatea din Queensland, spunea că întrebarea cheie este “Sunt toate aceste bănci idioate?” Răspunsul este “Nu”, spune Mols, pentru că ele au fost induse în eroare să creadă că finanţele Greciei erau într-o formă rezonabil de bună. Şi cine le-a indus în eroare? Cea mai puternică bancă din lume, care a sfătuit Grecia că poate ascunde datoria folosind instrumente financiare derivate, anume contracte swap pe devize (currency swaps); este vorba de Goldman Sachs (http://www.risk.net/risk-magazine/feature/1498135/revealed-goldman-sachs-mega-deal-greece).

Paul Krugman, care a câştigat Premiul Nobel pentru economie în 2008, scria: “Este adevărat că Grecia (sau mai precis guvernul de centru-dreapta care a condus naţiunea între 2004-2009) a împrumutat voluntar sume vaste. Este de asemenea adevărat, însă, că bănci din Germania şi din alte părţi au împrumutat voluntar Greciei toţi acei bani.” S-a descoperit că Goldman Sachs şi alte bănci au ajutat guvernul grec să ascundă datoriile. Contractele cu Grecia au fost “extrem de profitabile” pentru Goldman. (https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_government-debt_crisis)

FMI are 188 de state membre, dintre care SUA au cota-parte cea mai mare, de 17,68% , Grecia arecota-parte de 0,46 %, România are cota-parte de 0,43%, etc. FMI aîmprumutat Grecia în mai 2010 cu 30 Miliarde de euro, pe 3 ani, şi în martie 2012 cu încă 28 miliarde de euro (https://www.imf.org/external/country/GRC/index.htm?pn=0).

În documentul http://fpc.state.gov/documents/organization/171382.pdf din august 2011, autorii analizează împrumutul FMI de 30 Miliarde de euro din mai 2010 acordat Greciei, arătând că acesta nu este uzual din mai multe motive (pag. 17):

1. FMI nu a împrumutat în general ţări dezvoltate în decadele recente.

2. Împrumutul FMI către Grecia este neobişnuit de mare, de aproximativ 3.200% din cota-parte FMI a Greciei (de 0,46%).

3. Există întrebări legate de solvenţa guvernului grec, există îngrijorarea că FMI acordă resurse la o ţară care nu va putea să înapoieze datoriile sale către FMI şi alţi creditori.

Grecia are 1,54 Miliarde de euro scadente la 30 iunie 2015!

3. Adevărul despre greci

S-a vorbit mult despre Grecia şi despre greci în ultima vreme, unii spunând că grecii sunt leneşi, că muncesc puţin, că au concedii anuale plătite mari, că se pensionează prea devreme şi cheltuie cel mai mult din PIB cu pensiile. Nimic mai fals, după cum se arată în articolul Jasminei Coleman de la BBC News din 10 martie 2015

(http://www.bbc.com/news/world-europe-31803814):

  • Grecii nu sunt leneşi, ei muncesc numărul cel mai mare (maxim) de ore pe săptămână din Europa, anume 42 de ore pe săptămână faţă de media UE de 37,2 ore pe săptămână, conform cifrelor din 2013 ale Organizaţiei pentru Coopearare şi Dezvoltare Economică (Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD)). (Anexa 1) Experţii spun că aceasta se datorează în parte naturii muncii din Grecia comparativ cu alte ţări – cu mai mulţi oameni angajaţi, de exemplu, în agricultură sau în magazine cu program lung de funcţionare – şi diferenţelor în eficienţă.
  • În 2012, grecii au primit prima pensie la vârsta medie de 57,8 ani, imediat după italieni, care au primit prima pensie la vârsta medie de 58 de ani, suedezii au primit prima pensie la vârsta medie de 63,6 ani (maximum), media pe UE fiind de 59,1 ani, şi sunt ţări care se situează după Grecia, după cum se vede în tabelul din Anexa 3.

(http://www.bbc.com/news/world-europe-31803814)

  • Cifrele UE spun că Grecia a cheltuit cel mai mult din zona euro cu pensiile, anume

17,5% din PIB în 2012 (http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Expenditure_on_pensions,_2012_(%25_of_GDP)_YB15.png) Dar the Wall Street Journal a luat cifrele din 2012 şi le-a împărţit la numărul de locuitori peste 65 de ani din fiecare ţară şi a obţinut o altă concluzie. (http://blogs.wsj.com/brussels/2015/02/27/greeces-pension-system-isnt-that-generous-after-all/ ) Cheltuielile mari ale Greciei se datorează situaţiei demografice grele: 20% din greci sunt peste vârsta de 65 de ani, unul din procentajele cele mai mari din Zona Euro. Dacă se face o ajustare, calculându-se cheltuieleile cu pensiile per persoană cu vârsta peste 65 de ani, se obţine că Grecia este sub media Zonei Euro (19 ţări), după Germania, Irlanda şi Italia, printre altele, cheltuiala maximă per persoană peste 65 de ani fiind făcută de Luxemburg. (Anexa 4)

4. Problemele zonei euro

Celebrul economist francez Thomas Piketty, în noua sa carte “Capitalul în secolul XXI”, Grup Media LITERA, 2015 (“Le capital au XXIe siècle”, Éditions du Seuil, 2013), despre care Paul Krugman (Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2008) spune că este „Cartea care va schimba modul în care percepem societatea şi în care gândim economia”, abordează şi problema Greciei şi explică problemele Zonei Euro. Anume, el spune următoarele (sublinierile ne aparţin):

Toată lumea cere Greciei să îşi oblige cetăţenii cei mai avuţi să plătească impozite. Aceasta este, fără îndoială, o idee excelentă. Problema este că, în lipsa unei cooperări internaţionale adecvate, Grecia nu are, evident, mijloacele de a impune singură o fiscalitate justă şi eficace, pentru că este foarte uşor pentru cetăţenii ei cei mai bogaţi să-şi deplaseze fondurile în străinătate, adesea în alte ţări europene. Or, autorităţile europene şi internaţionale nu au luat nici o măsură care să permită oferirea unui astfel de cadru reglementar şi juridic. … discuţiile despre posibilele modificări ale reglementărilor europene referitoare la transmiterea automată de informaţii bancare abia au început în cursul anului 2013 şi sunt foarte departe de a se fi terminat.” (pag. 946)

„Dincolo de diferitele crize bancare din Europa de Sud, se vede clar că aceste episoade pun o problemă mai generală, care este cea a arhitecturii generale a Uniunii Europene. Cum s-a ajuns să se creeze, pentru prima dată în istorie la această scară, o monedă fără stat? În măsura în care PIB-ul Uniunii Europene reprezintă în 2013 aproape un sfert din PIB-ul mondial, aceasta este o întrebare de interes general, dincolo de interesul locuitorilor zonei. … această creare a monedei euro, decisă în 1992 prin Tratatul de la Maastricht, în contextul căderii Zidului şi al unificării germane, monedă care a şi apărut efectiv în bancomate la 1 ianuarie 2002, nu este decât o etapă în cadrul unui proces îndelungat. Uniunea monetară duce, în mod firesc, la o uniune politică, fiscală, bugetară, o uniune din ce în ce mai strânsă. Este suficient să ai răbdare şi să nu sari peste etape. Fără îndoială, în parte este adevărat. Mi se pare însă că, refuzând mereu să prevedem exact calea de urmat, refuzând într-una dezbaterea pecisă privind itinerarul, etapele şi punctul de sosire, riscăm uneori să ne rătăcim. Dacă Europa a decis crearea unei monede fără stat în 1992, nu a făcut-o doar din pragmatism. A făcut-o … într-un moment în care se credea că unica funcţie a băncilor centrale era să urmărească pasiv ce se întâmplă, adică să se asigure că inflaţia rămâne slabă. … În felul acesta s-a ajuns să se creeze o monedă fără stat şi o bancă centrală fără guvern. Acaestă viziune inertă asupra băncilor centrale s-a făcut ţăndări ca urmare a crizei din 2008, când toată lumea a redescoperit rolul crucial jucat de aceste instituţii în caz de criză gravă şi caracterul total neadaptat al organizării instituţionale europene. … În termeni mai generali, este evident că principala dificultate constă în faptul că BCE se află în situaţia de a face faţă la şaptesprezece datorii publice naţionale diferite şi şaptesprezece guverne naţionale şi este foarte dificil să-şi îndeplinească rolul stabilizator într-un astfel de context.”(pag. 949 – 953)

Numai punerea la comun a datoriilor publice ale zonei euro, sau cel puţin ale ţărilor din cadrul ei care doresc acest lucru, ar permite ieşirea din aceste contradicţii. … Pentru a stabili ritmul dezîndatorării comune, adică al deficitului public al zonei euro, trebuie creat un adevărat Parlament bugetar al zonei euro. …

O soluţie bună ar fi să existe o declaraţie de profituri unică la nivel european … O astfel de extindere la activele financiare a principiului „rezidenţei capitalului” (şi nu al rezidenţei deţinătorului) presupune, evident, existenţa transmisiilor automate de informaţii bancare, care să permită urmărirea structurilor complexe ale acţionariatului. Aceste impozite pun, de altfel, problema multinaţionalităţii. Este cât se poate de evident că respunsurile adecvate la toate aceste întrebări nu pot fi date decât la nivel european (chiar mondial). Soluţia cea mai bună ar fi, prin urmare, să se încredinţeze Parlamentului bugetar al zonei euro sarcina acestor instrumente.

Toate acestea sunt utopii? Nu mai mult decât a pretinde crearea unei monede fără stat. Începând din momentul în care ţările au renunţat la suveranitatea lor monetară, pare indispensabil să li se redea o suveranitate fiscală asupra unor subiecte care, de aici înainte, scapă statelor-naţiuni, precum rata dobânzii la datoria publică, impozitul progresiv pe capital sau impozitarea profiturilor societăţilor multinaţionale. “ (pag. 953-961)

În 1992, cu ocazia creării monedei euro, Tratatul de la Maastricht prevăzuse ca deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB şi ca datoria publică totală să rămână sub 60% din PIB. Logica economică precisă din spatele alegerii acestor cifre nu a fost niciodată explicitată complet. … Adevăratul motiv din spatele acestor criterii rigide, fără pereche în istorie …. a fost deja prezentat mai sus. Aceasta decurge, aproape inevitabil, din faptul că s-a ales crearea unei monede comune fără stat şi, în special, fără a crea o datorie comună şi fără a unifica alegerea nivelului deficitului. În principiu, aceste criterii ar deveni inutile dacă alegerea deficitului comun ar intra în competenţa unui Parlament bugetar al zonei euro. Am avea atunci o alegere suverană şi democratică şi nu există nici un motiv convingător de a limita a priori asemenea alegeri şi, cu atât mai puţin, de a înscrie astfel de reguli în constituţii. … În orice caz, aceste decizii trebuie luate de un parlament suveran şi în urma unei dezbateri democratice.”(pag. 968-972)

Mai curând decât să ne îngrijoreze datoria publică (care este cu mult mai mică decât patrimoniile private şi care, în fond, poate fi suprimată suficient de uşor), ar fi mai urgent să ne facem griji pentru creşterea capitalului de educaţie şi să evităm degradarea capitalului nostru natural.” (pag. 975)

5. Concluzii

Grecia, care a împrumutat voluntar bani peste măsură, şi FMI, care a sfătuit prost Grecia, şi a împrumutat tot voluntar, alături de alte bănci şi instituţii, inclusiv UE, acei bani mulţi peste măsură Greciei, şi din nou UE, care are probleme în Zona Euro create de “moneda fără stat”, sunt toate de vină pentru situaţia financiară actuală a Greciei şi, în consecinţă, sunt toate responsabile.

Anexa 1

(Orele de muncă săptămânale în medie în ţări UE selectate, 2013)

(http://www.bbc.com/news/world-europe-31803814):

Anexa 2

(http://www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/comparative-information/developments-in-collectively-agreed-working-time-2013#hd6) Annual leave

Concediul plătit anual minim statutar (în zile), 2013

Figure 9: Statutory minimum annual paid leave (in days), 2013

Anexa 3

(Vârsta medie la care prima plată a pensiei este primită, 2012)

(http://www.bbc.com/news/world-europe-31803814)

Anexa 4 (http://blogs.wsj.com/brussels/2015/02/27/greeces-pension-system-isnt-that-generous-after-all/)

Cheltuielile cu pensiile, în procente faţă de PIB, 2012

Cheltuielile cu pensia per persoană care are mai mult de 65 de ani

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dr. Afrodita Iorgulescu 46 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.