AFP: Înaintea unui referendum crucial, românii se declară dezorientaţi

În cadrul unor declaraţii de o severitate rară la adresa unui stat membru, Comisia Europeană şi-a exprimat la mijlocul lui iulie preocuparea în legătură cu posibila încălcare „sistematică” a normelor statului de drept în România, transmite AFP, preluata de Mediafax.ro.

Referendumul de duminică, menit să pună capăt celei mai grave crize politice din România după căderea dictaturii comuniste în 1989, va fi validat numai dacă 50 % plus unu din cei 18,3 milioane de alegători se vor prezenta la urne. Acest prag este dificil de atins într-o ţară în care electoratul nu îşi poate ascunde resentimentele faţă de o clasă politică implicată în nenumărate scandaluri de corupţie, iar aceasta fără a lua în calcul cei trei milioane de români cu drept de vot din diaspora, care însă nu intenţionează să facă acest lucru, notează AFP.

Băsescu (61 de ani), care s-a bucurat în trecut de o mare popularitate, a câştigat un prim referendum în acest sens în 2007, dar acum are o cotă de încredere mult diminuată mai ales în urma măsurilor dure de austeritate impuse în 2010, doi din trei români declarându-se în favoarea plecării sale, precizează AFP.

Pentru a-şi relua funcţia şi a-şi duce mandatul până la capăt (2014), după ce a fost suspendat de Parlament, preşedintele a ales o strategie controversată, încurajând absenteismul. Susţinătorii săi, din cadrul Partidului Democrat Liberal (PDL, aflat în opoziţie), au făcut apel la boicotarea referendumului, calificându-l drept o „mascaradă” şi temându-se de fraude, adaugă AFP.
PDL denunţă totodată „seria lungă de nereguli şi abuzuri” comise de Uniunea Social-Liberală (USL, majoritatea), care a lansat procedura de destituire, prevăzută de altfel în Constituţie.

În cadrul „războiului deschis” declanşat la începutul lui iulie, USL a înlocuit preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a revocat mediatorul şi a adoptat două ordonanţe de urgenţă care limitează puterile Curţii Consituţionale, atacându-i pe judecători.
În urma presiunilor din partea mai multor instituţii europene, care au denunţat „încălcarea statului de drept”, Guvernul condus de social-democratul Victor Ponta a făcut un pas înapoi, acceptând impunerea unui prag minim de participare, în vederea validării referendumului, conform recomandărilor Curţii Constituţionale.

Bombardaţi cu mesaje contradictorii din ambele părţi, românii se declară „dezorientaţi”.
„Aş vrea sa votez împotriva destituirii, dar nu mai ştiu ce să fac, pentru că votul meu riscă să contribuie la validarea referendumului” şi prin aceasta la demiterea preşedintelui, spune Sanda Stoenescu, o pensionară din Bucureşti.
Dorin Dumitru, un inginer de 34 de ani, se declară “dezamăgit” de sfatul dat de partizanii domnului Băsescu de a nu se vota. “Cred că este important să-ţi poţi exprima votul, fie că votezi “da” sau “nu””. Pentru Cornel, vânzător de legume la una dintre pieţele din Bucureşti, nu se pune problema să nu voteze. “Ceea ce contează este că trebuie să scăpăm de Băsescu. Aceasta este cauza pentru care trăim aşa, în sărăcie.”

“Păcat că Băsescu nu are curajul de a face apel la oameni să voteze. Mulţi români şocaţi de ceea ce s-a întâmplat ar fi votat, nu pentru el, ci mai degrabă împotriva altora”, spune Alina Mungiu-Pippidi.

Mircea Vasilescu, editorialist la Adevărul, crede că, indiferent de rezultatul referendumului, “instabilitatea politică se va menţine”. Păcat, “România a devenit în câteva luni oaia neagră a Europei”, se încheie articolul AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.