Ana Popescu, actriţă și traducătoare din sec. al XIX-lea

articol scris de Daniela Dumitrescu, muzeograf, Colecția C.I. și C.C. Nottara, Muzeul Municipiului București

Influenţa franceză a fost cunoscută în Principate Române datorită împrumuturilor de limbă franceză pe palierele administrative, umaniste, de viaţă socială, vestimentaţie etc. Imbold al mondenităţii, al etalării statutului social, „avangarda francofoniei” pătrunde uşor în spaţiul românesc, înlocuind limba greacă, prin profesorii, secretarii sau funcţionarii vorbitori de limbă franceză din Principate, alături de tinerii care se întorceau de la studii din centrele universitare de la Paris, Berlin sau Viena, aducând cu ei suflul modernităţii. Bucureştiul devine scena „parizianismului modern” în diverse spaţii de petrecere a timpului liber, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, în teatre, cluburi sau parcuri, unde tinerii se întrec în conversaţii privind traducerile romanelor sentimentale, a pieselor de teatru sau a celor privind high-life-ul monden. Spiritul francez, deopotrivă cu folosirea limbii române, vor face ca teatrul românesc să devină o tribună a unor idealuri artistice, ale actorilor şi actriţelor pentru care ARTA a fost mai presus de însăşi raţiunea de a exista.

Simplă, inteligentă, cultă, frumoasă

Din galeria personalităţilor feminine din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Ana Popescu (1854-1912) a fost una din minunatele actriţe care, în scurta sa perioadă artistică, a strălucit pe scena teatrului românesc. Simplă, inteligentă, cultă, frumoasă, cu ochi negri mari, strălucitori, în care se citeau cele mai profunde stări sufleteşti, fermeca prin jocul său veridic, plin de culoare şi sensibilitate. Întâlnirea cu soţii Pascaly avea să-i deschidă drumul către o carieră artistică de excepţie: a fost sprijinită să studieze rolurile, să adauge însemnări pe marginea textelor, să urmărească intenţia autorilor dramatici sau a regizorului, deopotrivă cu vizionarea altor spectacole ale trupei conduse de Mihail Pascaly. Marile opere din dramaturgia universală aveau să fie descoperite datorită generozităţii Matildei Pascaly, care a îndrumat-o să studieze, să traducă şi să interpreteze câteva din traducerile sale. Talentată, posedând un remarcabil talent muzical, avea multiple posibilităţi de înţelegere şi transpunere a rolurilor pe care le juca cu „sensibilitate autentică”.

Mai întâi, roluri de figuraţie

A urmat pentru scurtă vreme cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti, dar a început să joace mai întâi roluri de figuraţie, urmate de cele de compoziţie, alături de alte actriţe ca Eufrosina Popescu, Frosa Sarandi, Raluca Stavrescu, Matilda Pascaly sau alţi actori din cadrul companiei condusă de Mihail Pascaly. Succesele Anei Popescu pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti i-au adus recunoaşterea afirmării sale artistice, şi în 1877 devine unul dintre membrii fondatori ai Societăţii dramatice, asociaţie care era formată din mai mulţi actori ai Teatrului Naţional care stabileau repertoriul teatral al fiecărei stagiuni, iar cu timpul datorită calităţilor sale artistice excepţionale, devine Societară clasa I în cadrul aceleiaşi instituţii. În 1881 este trimisă la Comedia Franceză din Paris, locul în care, prin oamenii săi de artă, plăcuţi şi cultivaţi, i s-au confirmat calităţile de mare actriţă, care i-au definit traiectoria artistică. Aici studiază cu Delaunay, care, încântat de inteligenţa ei sclipitoare, o îndrumă să-şi rafineze limbajul artistic, realizând astfel noi modalităţi artistice de interpretare. Spiritul său viu, distincţia, eleganţa limbajului şi receptivitatea faţă de noi modalităţi estetice în arta actorului vor fi unanim recunoscute şi apreciate de profesorul Delaunay, dar şi de alţi actori ai Comediei Franceze, faţă de care va avea o pioasă recunoştinţă. Cunoştinţele de limbă franceză o vor ajuta să realizeze traduceri pe care ulterior le va interpreta, la întoarcerea sa în ţară, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, bucurându-se astfel de aprecierea colegilor de breaslă, dar şi a publicului. Grigore Manolescu, sprijinit financiar de viitoarea sa soţie, Ana Popescu, a constituit o trupă de teatru, jucând la sala Dacia, în 1883, ei interpretând împreună numeroase creaţii artistice, al căror discurs poetic era realizat cu sensibilitate. Activitatea lor artistică a fost încununată de succes datorită abilităţilor lingvistice ale celor doi parteneri care traduceau împreună, unele din aceste piese fiind: „Hamlet” sau „Romeo şi Julieta”, care au constituit succesul unor creaţii fericit împlinite. Spectatorii se identificau cu personajele, sufereau asemenea lor, iar aspiraţiile celor mai tainice gânduri îşi găseau răspuns, mult timp după terminarea spectacolelor, în reprezentările artistice ale personajelor Sofia din „Doi sergenţi” de Carlo Rotti, Luiza din „Două orfeline” de Adolphe d Ennery, Rozalia din „Moartea civilă” de Paolo Giacometti, Principesa Margareta din „Catherine Howard” de Alexandre Dumas-tatăl sau alte personaje din „Femeile care plâng” de Eugene Scribe, din „Curierul din Lyon” etc. Comediile cu cântece jucate incandescent, în interpretarea Anei Popescu, au fost recunoscute şi aplaudate îndelung de către publicul bucureştean, dintre care amintim „Bomba cu apă fiartă”, „Omul care îşi ucide femeia”, „Doi fricoşi” etc. A strălucit în rolul Ziţa din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale şi ani de-a lungul a fost vedeta unui public receptiv dornic să urmărească spectacole de calitate. Împlinirile lor artistice, dintre doi oameni îndrăgostiţi şi talentaţi, era urmarea firească a unui parcurs teatral de excepţie. Foarte îndrăgostit, Grigore Manolescu juca şi regiza spectacole prezentate pe scena sălii Dacia, iar alături de el Ana Popescu şi-a desăvârşit personalitatea artistică jucând Regina Margot din „Dama cu camelii” de Alexandru Dumas-tatăl, în „Hernani” de Victor Hugo, în Vidra din „Răzvan şi Vidra” de B.P. Haşdeu, în Julieta din „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, în Ofelia din „Hamlet”, creaţii de care îşi va aminti cu plăcere, odată cu retragerea ei din teatru în 1888 şi despărţirea de Grigore Manolescu. Cariera ei artistică s-a aflat sub incandescenţa unor creaţii remarcabile care au făcut publicul să se emoţioneze, copleşiţi, îndureraţi, captivaţi de jocul ei scânteietor, pe alocuri blând, plutind parcă în dramele romantice. Cei doi mari actori, Grigore Manolescu şi Ana Popescu, datorită aptitudinilor dramatice excepţionale, a încrederii reciproce, a sprijinului şi emulaţiei artistice în care s-au format, au tradus din limba franceză, localizat şi jucat opere din literatura dramatică universală, îmbogăţind repertoriul teatral al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Foto: Ana Popescu, Colecţia C.I.şi C.C. Nottara

Bibliografie: Virgil Brădăţeanu, Profiluri, vol.I, Editura Meridiane, Bucureşti,1973 (Colecţia C.I.şi C.C. Nottara);

Ioan Massoff, Teatrul românesc, vol.III, Editura pentru Literatură, 1961 (Colecţia C.I.şi C.C. Nottara);

Virgil Brădăţeanu, Grigore Manolescu, Editura de Stat Pentru Literatură şi Artă, 1959 (Colecţia C.I. şi C.C. Nottara);

Mircea Mancaş, Aristizza Romanescu, 30 de ani de teatru, E.S.P.L.A,1957 (Colecţia C.I. şi C.C. Nottara);

Adrian Majuru Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Editura Luxten Lighting, Co.;

Adrian Majuru, Cum se distrau românii odinioară, Editura Corint, 2019;

Victor Anestin, Amintiri din teatru, Editura I.Brănişteanu, 1918;

Ioan Massoff, Istoria Teatrului Naţional 1877-1937, Editura Universală,1937;

Tatiana Nottara şi Ioan Massoff Amintiri din teatru ale lui Constantin I.Nottara, Editura Adeverul, 1935;

Sultana Craia, Francofonie şi francofilie la români, Editura Demiurg, Iaşi, 1995.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.