Cum explică Anca Jurma renunțarea la șefia interimară a DNA

Procurorul Anca Jurma afirmă, la încheierea mandatului interimar la şefia DNA, că evenimentele recente, „inclusiv folosirea într-un scop injust şi denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluţii, legale şi corecte, pentru mai buna desfăşurare a activităţii instituţiei”, au făcut-o să creadă că nu mai are condiţiile pentru a îndeplini funcţia conform viziunii şi obiectivelor propuse. Jurma se referă la înregistrarea apărută în presă în care discuta cu procuroarea Florentina Mirică.

Procuroarea mai spune că, atâta timp cât există corupţie în România, procurorii DNA trebuie să aibă posibilitatea să instrumenteze dosare, corect şi profesionist şi fără să fie intimidaţi. Ea spune că s-a solidarizat cu foarte mulţi colegi care au reuşit, cu eforturi, să probeze fapte grave de corupţie, dar nu se solidarizează „cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiţie, indiferent de către cine s-ar comite”.

Mesajul lui Jurma integral

Astăzi este ultima zi a mandatului de 6 luni pentru care am fost delegată în funcția de procuror șef al DNA. Am acceptat cu greu această funcție interimară, la solicitarea conducerii Ministerului Public, într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă. Urma ca în scurt timp să aibă loc o procedură de desemnare a procurorului șef numit, cu un mandat de trei ani. Din rațiuni care nu au depins de mine, aceasta perioadă s-a prelungit până după încheierea celor 6 luni.

În această perioadă mi-am propus să fac tot ce depinde de mine pentru ca DNA să funcționeze bine, în ciuda climatului ostil la care instituția a trebuit să facă față. Am încercat să asigur o perioadă de echilibru și de normalitate, folosind metode democratice de conducere.

Primul meu obiectiv a fost acela de a face în așa fel încât, din punctul de vedere al funcționării și al organizării interne a DNA, să rezolvăm împreună toate problemele pentru a putea să ne desfășurăm activitatea în condiții bune, conform competențelor legale și puterilor noastre și în limitele resurselor de care dispuneam.

Un obiectiv și mai important a fost acela de a mă asigura, atât cât puteam și cât depindea de mine conform atribuțiilor legale, că dosarele trimise în judecată de DNA privesc fapte penale susținute temeinic de probe și că anchetele respectă normele legale și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Încă din prima zi a mandatului interimar am subliniat că DNA nu are ținte, ci are o competență prevăzută de lege, pe care trebuie să și-o îndeplinească, și anume aceea de a combate corupția la nivel înalt prin mijloace prevăzute de legea penală. Mai mult, am considerat că atâta timp cât există corupție în România, procurorii DNA trebuie să aibă posibilitatea, atât legală cât și de fapt, să instrumenteze dosare, corect și profesionist și fără să fie intimidați.

M-am solidarizat și mă voi solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulți oameni în România care sunt convinși că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit.

Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate.

Nu mă solidarizez însă nici cu maniera în care unii procurori au înțeles să își exprime nemulțumiri profesionale sau personale folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice, nedemne de un magistrat. Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze.

În perioada Sărbătorilor am avut timp să mă gândesc și am ajuns la concluzia că mi-am făcut datoria cum am știut mai bine, cu totală bună credință, echilibru și preocupare pentru bunul mers al instituției, dar că mandatul meu interimar trebuie să se încheie aici. Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o.

Le mulțumesc tuturor colegilor care au avut încredere în mine și care m-au sprijinit până în ultima zi. Îmi exprim speranța că această perioadă de provizorat se va încheia cu numirea unui procuror șef dedicat actului de justiție corect și profesionist, a unui procuror independent și integru, care să dorească să continue eforturile depuse de DNA pentru combaterea corupției la nivel înalt și mediu și căruia să i se dea șansa și mijloacele pentru a reuși.

A renunțat la prelungirea mandatului

Procurorul Anca Jurma a renunţat la şefia interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în ziua în care secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) trebuia să discute propunerea de prelungire a delegării sale la conducerea DNA. Ministrul Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că la Secţie s-a primit o declaraţie din partea Ancăi Jurma prin care „renunţă la consimţământul prealabil acordat”.

„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor, la secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. Şi în cazul acesta, secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a consimţământului, acordului, şi vom vedea ce va decide secţia la o şedinţă următoare”, a declarat Toader.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Era de asteptat: Jurma nu se solidarizează „cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiţie”, dar nu pomeneste nimic despre GRAVELE CONSPIRATII din sfera Justitiei, care transcend cu mult zona abuzului. Eufemisme, bagatelizari, bagabontzeli ieftine ca pe vremuri … („mai sunt si neajunsuri…”).

  2. Rand pe rand pleaca TOTI Profesionsitii ONESTI din fruntea Institutiilor care ii stau in gat infractorului Dragnea!
    PSDeii infractori in frunte cu Dragnea jubileaza, drumul e deschis pentru LIBER la furat!
    Infractorii au decapitat aproape TOATE Institutiile Statului, cu Autoritate in Siguranta si Securitate nationala, in Combaterea Coruptiei, punand slugi ca Tudorel, TOT e la dispozitia infractorului de la Teleorman!
    Rusine!

    • asta ai inteles tu din declaratia ei? eu unul am inteles ca se dezice de abuzurile in indeplinirea actului de justitie… care sunt fix in mana procurorilor si judecatorilor, dupa care urmeaza si descrie metodele practicate de oamenii din subordinea ei, metode nelegale, nedeontologice si nedemne pentru un magistrat… si spune explicit ca acestea trebuie sa inceteze. Redarea unei inregistrari personale si denaturarea continutului a fost facuta pe canale de mediatizare aferente „societatii civile” si pusa la dispozitie evident de cealalta parte prezenta, care doar ce a fost trimisa la plimbare pe motive de incompetenta de sefii sectiei in care activa.
      Ce isi doreste, un nou sef profesionist, integru, in traducere pentru tine, unul nesantajabil de sistem si care sa nu decida dupa cum bate vantul politic

  3. Cred ca mesajul trebuie sa fie mai simplu: Respectarea prevederilor constitutionale si ale legilor in vigoare prin disparitia arbitrariului, discretionarului indiferent ca se numeste Iohannis sau Dragnea sau Nastase sau Iliescu sau Basescu sau Isarescu sau eu sau orice alta persoana! Numai ca dovezile de abuz(cum sa cercetezi un abuz in serviciu printr-un alt abuz in serviciu desfasurat de procurori?), implicarea unor forte straine prin CIA, FBI, FSB, Mossad, prin ambasadori, asasini economici, killeri de profesie etc, sint enorme iar miza prabusirii Romaniei a fost tema data acestora! Sintem victimele prostiei (privatizari, fondul proprietatea), neprofesionalismului(slugarnicia dusa la extrem , renuntari) si tradarilor(Petrom, resurse,PSAL, acordurile cu Ucraina, cel de aderarea la UE -extrem de prost) in foarte multe zone ale puterii incepind cu serviciile si terminind cu presedintia! Sa fie numai coruptia vinovata pentru felul in care arata Romania azi? Sau e doar tapul ispasitor pentru a acoperi prostia, neprofesionalismul si tradarea???

  4. Un gest normal, mai ales daca se ia in considerare faptul ca, in discutia la care face referire, nu s-au vazut prea bine incercarile de a gasi solutii LEGALE pentru rezolvarea problemelor institutiei (in opinia mea singura solutie pentru „cazul” DNA ar fi desfiintarea acestei structuri si refacerea ei cu alt personal atent verificat si bine testat in privinta profesionalismului si respectarii deontologiei acestei activitati de mare importanta). Din tot demersul explicativ al fostei interimare mie mi s-a parut ca, la baza conceptiei sale, ar sta asertiunea: „in lumea asta nimeni nu este nevinovat”. In plus, as dori sa reamintesc ca procedura de lucru a DNA, cel putin pana acum, a fost de tipul: se cauta o „tinta”, se stabileste ce infractiune „a savarsit” „tinta”, se trece la „obtinerea” (cititi fabricarea) „probelor”, intocmirea dosarului si faza finala – valorificarea dosarului, adica fie santajarea „tintei” si daca operatiunea are succes, punerea dosarului la pastrare, fie trimiterea in instanta, cu rezultatele stiute. Si d-na ex-interimar, n-a suflat o vorba despre acest mecanism in adio-ul melodramatic pe care si l-a luat. OK. Multumim pentru serviciile acordate! (in sensul politetei, desigur).

  5. regula 1. in relatiile externe nu exista procurori ci DNA( niciun nume de procuror sau cercetat) nu are voie să fie cunoscut , doar de şeful său) . 2. primul indicator este câţi nevinovaţi aţi nenorocit( zero este cel mai bun indicator) 3. următorul indicator este câţi bani aţi recuperat( nu cât aţi indicat ca sechestru pe nimic) ( cu cât e mai aproape de prejudiciu cu atât mai bine) 4.câţi cercetaţi sunt de la putere câţi de la opoziţie( daca este egal este optim). 5. mandatul este pe patru ani- nu pe viaţă… deci in concluzie este doar o problemă de atitudine, de neînţelegere a scopului şi limitele funcţiei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.