Andrei Marga: Actualitatea lui Octavian Andronic

                            

M-am apropiat abia recent de unul dintre plasticienii de referință ai deceniilor trecute, Octavian Andronic, domeniul nefiind unul pe care eu să-l fi frecventat sistematic. Aparținând aceleiași generații, ne-am intersectat, desigur, în spațiul public, dar fără să schimbăm mai mult decât saluturi. L-am urmărit, firește, căci Ando devenise o prezență publicistică profilată, fără să leg neapărat, unele de altele, exprimările sale și să sesizez cosmosul numit în mod obișnuit optică și operă personală.

Cu trecerea timpului, însă, preocupat fiind de înțelegerea a ceea ce este și de articularea unei conceperi aduse la zi, tot mai multe dintre manifestările sale plastice mi-au atras atenția. Mi-am dat seama că Octavian Andronic a făcut din caricatură un gen al artei cu valențe de interogare și cunoaștere profundă a realității, încât a înfipt o sondă mai adâncă decât genul o promitea în realități altfel derutante pentru mulți.

Ca să mă fac înțeles, viața noastră ca oameni intră de fiecare dată într-o canava, aceeași pentru diverșii care suntem, iar ceea ce numim „spirit” este numai unul, dacă este trăit, fie și în multitudinea vieților. De aceea, exprimările celor sensibili la ceea ce se petrece în jur, care gândesc ceea ce trăiesc și rămân integri, converg. Exprimările lor se înțeleg chiar dacă nu se poartă neapărat o discuție. În orice caz, claritatea conceptuală și forța de exprimare a lui Octavian Andronic impun atenției o grafică de teme majore ale vremii și de concepție, care îl îndeamnă la reflecție pe cel ce-i urmărește lucrările.

Mi-am întărit această convingere parcurgând albumul edificator ANDO. In memoriam, coordonat atent de Ana Ștefania Andronic-Buzu (Alicat, București, 2023). Acesta îl plasează pe bună dreptate pe grafician nu doar în memoria vremii, ci și în actualitatea nemijlocită. Deja cu prima copertă te întâmpină inspirat aleasa piesă „Știrea despre moartea mea este fake news!”, care afirmă un adevăr de necontestat. Efectiv, Octavian Andronic, plecat prea devreme la cele veșnice, trăiește, prin gândurile sale transpuse plastic. Lumea pe care strălucitul grafician a captat-o, în formula scurtă și incisivă, adesea jovială a caricaturilor, înaintează în timp, iar redarea ei el a dus-o până la capăt și nu a devenit deloc material de anticariat.

De la primele piese antologate, la finalul albumului, rămâi izbit de profunda reflexivitate a lui Octavian Andronic . Din acest motiv, deseori, publicații de azi recurg la grafica lui, rămasă proaspătă la colocviul ce are loc despre cele mai noi evenimente. Reflexivitate sub trei aspecte.

Mai întâi, este vorba de convingerea mărturisită de Octavian Andronic: „O caricatură se naște de la sine în momentele de criză puternică; epocile de calm nu generează mari creații. Noi traversăm o astfel de epocă și cred că sunt suficient de multe caricaturi în prezent care-și merită locul și valoarea”. O convingere pe care cel care se gândește la repere largi nu o poate deriva de altundeva decât din înțelegerea fecundă, hegeliană a creațiilor ca expresii ale rupturilor în ordinea existenței umane.

Apoi, este vorba de inserarea ingenioasă a propriei arte în registrul simțurilor. Octavian Andronic considera că al șaptelea simț al omului – după auz, văz, gust, miros, pipăit, bunul simț – este simțul umorului, „ce ferește de ridicol și prostie, suficiență și îngâmfare, răutate și ranchiună”. Acest simț face să ne fie permis „gândul la o lume a eficienței surâsului, zâmbetului, râsului” ce ar relaxa încrâncenările nu o dată rătăcitoare ale vieții.

În sfârșit, este vorba de capacitatea de a sugera legătura faptelor cu ceea ce este în spatele lor și de a le restitui până la capăt semnificația și sensul. La Octavian Andronic, faptele ajung să fie preluate grafic în așa fel încât devin inteligibile fără rest. Cu fiecare piesă a sa poți vedea astfel mai adânc și mai exact în realitate.

Bunăoară, nimic nu redă mai bine „corectitudinea politică” care a ocupat mințile și le împiedică dinăuntru să sesizeze adevărul decât piesa extraordinară în care un cap ține gura deschisă, iar înăuntrul acesteia se lasă văzut capul aceluiași ins punând degetul pe buze în semn de prudență, de abținere, de obligație la tăcere (p. 7). Concludentă este și piesa polivalentă care redă solitudinea autorului (în general) în fața urmăritorilor diverși, de la cei care iau notițe, trecând prin cei care râd calculat așteptând ca autorul să o încurce, la cei care întorc cu suficiență spatele – piesă  cu care începe, de altfel, albumul. Iar „În țara orbilor, chiorul e împărat” (p. 25) este o sugestivă ilustrare a sursei neputinței colective, în care comunitățile istorice eșuează nu odată.

Forța de plasticizare a unor observații și idei proprii fiind considerabilă la Octavian Andronic, în fiecare piesă a albumului ANDO. In memoriam se poate citi mult despre realități. De aici și caracterizările justificate pe care graficianul le-a atras din partea contemporanilor: „un moralist cu o peniță alertă, inteligentă” (Dan Grigorescu), „comedia unei umanități perturbate” (Tudor Octavian) și cel care privește lumea cu umorul în care adună, „într-o singură, unică miraculoasă privire și dragostea, și mânia și tristețea și restul” (Aurel Storin).

Aș adăuga că, în pofida primei senzații, nu este nimic simplu în caricaturile lui Octavian Andronic, totul fiind subsumat unei priviri pătrunzătoare, cu intenții satirice sau umoristice în vederea conștientizării, deșteptării și, de ce nu, reacției. Peste toate, este privirea dinspre un civism conștient de expunerea la precaritate a experiențelor umane.

Remarcabil de abstracte, în sens bun, permițând interpretări variate, carigrafiile lui Octavian Andronic vin dintr-o neobișnuită forță de transpunere grafică a unor idei. Ele sunt, conform genului, desene stilizate în vederea personalizării de fapte și acțiuni, un fel de suporturi de a comunica ceva ce erodează, fiind atașat nefiresc – cum îmi permit să înțeleg albumul ANDO. In memoriam. Carigrafiile rămân străbătute de convingeri ce țin, în cele din urmă, de o metafizică, la propriu, a vieții curente.

Prin ele se pun în lumină, de pildă, cât are de ordonat în minte cineva aflat în fața avalanșei de informații adesea încâlcite ce-l înconjoară (Limpezire, p. 12). Sau labirintul ce se așterne în fața celui care vrea să facă ceva, într-o viață plină de direcții individualizate, dar, nu o dată, confuze (Life, p. 13). Sau diferența dintre calea inevitabil șerpuită ce evită călcatul în picioare a orice, și calea „directă” în viață, de care profită cel care o ia pe scurtătură (Vizionarul, p. 15). Sau ținerea sub obroc a lui Freud, în vreme ce energiile erotice debordează (Psihanaliză, p. 16) și sunt proiectate până și în cele ce aparțin florei (p.16). Sau multiplicarea inșilor uniformi din pixul unuia de-al lor (Escheromania, p. 18). Sau asumarea „măsurii lucrurilor” ca trecere a fiecăruia și a tuturor la subsolul lumii (Măsura lucrurilor, p. 19) și a prolixității lumii ce rezultă din difuziunea mediatică (In vitro, p. 21). Sau amploarea asaltului asupra vieții din partea straturilor de evenimente (O viață, p. 22). Sau răspândirea dialogului asimetric și fără rezultat al vorbitorului, care dilată întrebarea, cu ascultătorul, care replică tăios și mecanic cu „nu!” (Dialog, p. 23) Sau confundarea aparențelor cu realitățile (Geografica, p. 24).

Prin grafica lui Octavian Andronic, situații de viață, de felul celor pe care le-am evocat, în înțeles plin istorice, sunt fixate convingător, aș spune irevocabil, pentru reflecția de azi și de mâine. Această grafică extinde clar posibilitățile genului.

Albumul ANDO. In memoriam conține o selecție din piese prezentate de Octavian Andronic la expoziții importante de caricatură, unele dintre cele care au fost premiate. Bunăoară, epoca în care trăim este anticipată prin creșterea volumului tehnologic, sinonimă cu alungarea oamenilor din realitate (Era tehnologică, p. 30). Spune mult piesa în care, din sicriu, aflat pe carul mortuar, mortul râde văzând plânsul celor care urmează carul (Funeralii, p. 31). Este epoca în care are loc înlocuirea animalelor de altădată, din grădina zoologică, cu mașini (Zoo, p. 32) și a bufonului  din alte vremuri de către televizor (Șomaj tehnic, p. 33). Se captează elocvent istoria ca istorie a diferențelor – lupii asaltează oaia, o parte de jos a oamenilor merg în jos, în vreme ce, pe același plan, o alta urcă la alt nivel împreună cu un animal confuz (Schema, p. 34). Iar secretara aduce sârguincioasă, pe sâni prelucrați încât să fie suficient de proeminenți, paharul umplut șefului ce-și dă importanță (Serviciu, p. 35).

Dintre piesele prezentate la galerii internaționale de caricatură,  două le socotesc de rară penetrație. Este vorba de reacția la lege (Lex) – fiecare ins căutând să o ia pe de lături de legea trasată cu fermitate de undeva (p. 39). Apoi, de ofițerul cu epoleți impresionanți ascuns în pupitru, în vreme ce oratorul își prezintă pompos pretinsa sa viziune unei săli umplute cu inși disciplinați, unul ca altul, constând doar din urechi (p. 41).

Nu lipsesc în albumul ANDO. In memoriam foarte inspirate referințe la personaje ale vieții publice cunoscute prin gesturi șocante – „examenul oral” al stagiarelor venite în biroul șefului instituției (p. 50), relativizarea francezei de către francofonii carpatici sau „spălarea pe mâini” în privința destinului băncilor indigene (p. 51), nașterea de „națiuni” prin forțarea militară a istoriei (p.51).  Filmări propagandistice ale îmbrățișării copacului, devenit între timp artificial prin tăierea de la rădăcină (Ecologia, p. 55), subminarea situației oamenilor prin decizia unuia dintre ei (p. 56), sperietura tinerei în fața venirii berzei (p. 62), organigrama în care toți vor să conducă o orchestră, din care a mai rămas doar unul, acela fiind solistul vocal (Organigramă, p. 65), competiția în care se scrie pe frontispiciu „angajăm prin concurs”, dar în interior se prevede „post rezervat” (Competiție, p. 68) sunt tot atâtea piese  ce bat în profunzimile vieții de azi.

Multe piese au ca referință, desigur, timpi și locuri anume. Puține se mai lasă însă strict localizate, sensul lor căpătând noi semnificații, cu noi contexte, și devenind durabil. Ceea ce în realitatea dată părea la un moment dat excepție în ordinea răului, s-a furișat în fibra lucrurilor și s-a banalizat de fapt, încât ar trebui să pună pe gânduri. Sunt piese care captează ceva de care ceea ce este în jur nu s-a eliberat și trag în jos. De exemplu, urcarea treptelor de către mulți, dar, din când în când, câte unul anume  sare peste ele și peste toți (p. 70). Sau, doi duc greul bârnei la capete, dar pe sub povară se alătură pro forma alții, care mimează participarea la susținere (p. 71). Convertirea lui homo sapiens în cel care sapă sub scaunul altuia (p. 73), sau audierea generalului de sri la comisia parlamentară compusă din gradați mai mici și civili, toți de fapt subalterni (Audiere, p. 79). Permisiunea ca la postul de primar general să candideze, firește, nu doar generali, ci și colonei – „numai să fie acoperiți” (Selecție naturală, p. 82). Sau asigurarea „pluralismului informațional” de către televiziuni multiple – unități ce-și fac perceptibilă apartenența la sri, sie, iccj, dna (Pluralism informațional, p. 83).

Incidență acută au cele mai multe piese.  De „interesul național” se vorbește, desigur, doar că „naționalul” dispare pe nesimțite din formulă (Precizare, p. 85). S-a ajuns la a vinde orice din ceea ce este bun public, încât oferta care rămâne treptat ultima pe piață este „închirierea României” (Ultima ofertă, p. 85). „Unirea eforturilor” este aidoma urcării unei pante, pe care unul vrea să urce, dar altul din față îl împinge în gol (Unirea eforturilor, p. 106). Soarta „obiectivelor naționale” este asemenea dării în funcțiune a unuia sau altuia „atunci când este gata” (Angajament ferm, p. 107). Albumul se încheie cu „Schimbarea schimbărilor” în care un ins ține cu ambele mâini un drapel ce vrea să mobilizeze, dar schimbările l-au prins fără cap.

Fiecare piesă a albumului ANDO. In memoriam îți atrage privirea și-ți pune în mișcare mintea fiindcă spune ceva dincolo de aparențe și convenții despre realitate. Fiecare lasă în urmă o constatare și o întrebare și sugerează o optică. Octavian Andronic a dat o operă de creator reflexiv și prob, care contribuie la exprimarea durabilă a lumii în care trăim, cu clătinarea și confuzia ei a valorilor. Este o operă mai mult decât de morală. Este opera unui civism robust ce recurge la  formele penetrante ale caricaturii. Ea dovedește un intelectual sensibil, cultivat și responsabil – o conștiință vie a timpului său.

Doar asemenea conștiințe pot exprima trăiri credibile. Doar ele trăiesc nu numai timpul vieții lor, ci și, dincolo de fatala limitare a acesteia, în actualitate

Andrei Marga

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Andrei Marga 585 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Ca opinie personală: nu am avut nimic împotriva lui Octavian Andronic, posibil să fi fost un om de toată isprava, dar caricaturile lui erau proaste. O grafică slăbuță, iar mesajul în general era pueril.

  2. semnificatia caricaturii de pe coperta
    ANDO:a”M câștigat medalia de argint la Salonul Mondial de la Skopje în 1972 și pe care era cât pe ce să o primesc postmortem, pentru că trenul cu care mergeam spre capitala Macedoniei s-a ciocnit cu un altul , rezultatul fiind peste 50 de morți,; organizatorii salonului și-au imaginat că m-aș fi putut număra printre morti, nesosind până la momentul vernisajului și neavând nici o informație despre soarta mea””
    daca tot scriem ferpare,macar sa ne informam, nu sa batem campii
    cititi si ‘Urmașele regretatului ANDO, scandal penal, pe moștenire!’

  3. ANDO Style. În secțiune transversală, sediul CC:
    Parter. Tokes cu o baterie de Tokaj în audiență pentru păstrarea postului
    Etajul I. GDS în redacția Plai cu Boi cu ciornele de investitură
    Etajul II. Editura tehnică traducând din engleză dispozitivele Glasnost
    Etajul III. Grupul „Demokratie Jetzt!“ așteaptând bateriile de la parter să pornească proiecția
    Etajul IV. Se aranjează pentru „Paneuropäisches Picknick“
    Etajul V. secțiune cu gol de aer
    Etajul VI. sania(troica) nefuncțională la deschiderea liftului
    Scara de incendiu. Iliescu cu 60.000 de morți în cârcă
    Acoperiș Ceaușescu salvat de Rendition aircraft
    (coperți de Pompiliu Dumitrescu)

  4. Depinde, Caricaturistule slab, și de cine privește caricaturile. Mai stăruiește. Oricum, nu cu mofturi se judecă valoarea oamenilor. Moftangeala ne-a dus la sărăcie și ne ține în sărăcie față de alții. Domnul profesor Andrei Marga a adus probe ale valorii și actualității incontestabile ale lui Octavian Andronic. Ar fi cazul să ne eliberăm și în România de Margelații care atunci cînd se discută valoarea unei personbalități se reped la prostiile ce le umplu capul și la cearta moștenitorilor (care, probabil, nici nu există, iar dacă ar exista, e treaba lor).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.