Provocările la adresa democrației sporesc în ultima vreme. Ele vin, în cele din urmă, din slăbirea societăților civile.
Stingerea vocilor civice se observă direct sau indirect în multe fapte. Autorități executive iau decizii majore pentru societăți întregi, dar nu mai consultă cetățenii, pretinzând abuziv că la alegeri au primit mandat pentru orice hotărăsc. Nu mai cer aprobare nici parlamentelor. Sondajele atestă dezaprobarea direcției luate de țările respective sau inadecvarea decidenților, dar nu se schimbă ceva. Se proclamă libertăți intangibile, dar se discreditează opinia alternativă. Legile se improvizează, după ce sunt reduse la instrucțiuni și dispoziții „legale”, iar demnitatea cetățeanului este scoasă din discuție. În locul tratatelor discutate public, se iau cu dezinvoltă ignoranță declarații, acorduri și memorandumuri ca „drept internațional”. Decizii păguboase duc în crize energetice, economice, de raționalitate, de motivație și de creativitate (A. Marga, Crizele modernității târzii, Ed. Academiei Române, București, 2012). Privatizarea autoritară a deciziilor a trecut în obișnuințe. Dispariția de documente și fraudarea de fonduri devin cutumă. Se abuzează de „desemnări personale”, inși nepregătiți sunt puși în funcții de răspundere, iar cleptocrația înflorește. Cum se observă lesne, falsificarea informațiilor de interes public a devenit profesie.
Scoaterea societății civile din funcțiune nu este singura cauză și nici neapărat cauza directă a acestor fapte, dar ea nu lipsește niciodată. De altfel, scoaterea societății civile din funcțiune se conturează în timpul nostru ca maladie a unor societăți. Apărut odată cu schimbarea legitimării, de la voința unor subiecți, la voința cetățenilor, statul modern este afectat acum în ceea ce are mai propriu. Pe locul legitimării democratice, care l-a făcut posibil, intră administrarea cetățenilor ca obiecte sau, pur și simplu, dominația asupra lor. Societatea ajunge astfel să-și integreze tot mai greu nu doar sistemic, ci și social și valoric proprii cetățeni. Recursul la violență și criminalitatea în creștere sunt efecte.
Prin natura lor, societățile democratice au această caracteristică: democrația se menține atâta timp cât sunt democrați care se exprimă public, argumentativ, fără ezitare. Nici nu se poate face față complexității în creștere a vieții fără alimentarea conducerilor cu opinii mereu noi, alternative. Opiniile pot rămâne doar private, dar atunci democrația se stinge, iar dezvoltarea este redusă.
Cetățeanul izolat poate să creadă și să-și spună orice, în timp ce realitatea o ia pe direcție opusă. Abia societatea civilă, ca subiect în format mare și cu o opinie publică viguroasă, poate fi eficace.
Numai că, după experiențele consumate, societatea civilă trebuie asumată ea însăși la propriu. Ceea ce se spune prin conferințe și se scrie și azi prin dicționare că societatea civilă ar fi „totalitatea organizațiilor și instituțiilor non-guvernamentale, independente de guvern” sau ansamblul care asigură „o capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de deciziile statului” este prea puțin. Asemenea conceperi restrâng societatea civilă la un apendice al societății și, până la urmă, al statului, și au dus și duc la eșec.
Societatea civilă cuprinde, desigur, asociații, fundații, uniuni, sindicate care intervin pe lângă stat pentru a promova interesele celor pe care-i reprezintă, dar ea nu se reduce la atât. Acestea pot să existe, dar pot fi atât de conformiste și sterpe, încât reprezintă societatea civilă doar în vorbe.
Aș spune mai curând că societatea civilă este rețeaua de instituții organizate prin libertatea de asociere și organizare, în care indivizi și grupuri libere se reprezintă liber pe sine, civic, politic și cultural, eminamente în raport cu statul și deciziile sale. Ea poate energiza exercitarea de către stat a reprezentativității sale și îi poate asigura vitalitate.
Așa stând lucrurile, în multe locuri, societatea civilă se cere azi scoasă din muțenie și restabilită. Iar pentru aceasta, ne ajută reafirmarea sensului pe care ea l-a avut deja la apariție.
Conceptualizări istorice, juridice și sociologice de referință (Hegel, Bazele filosofiei dreptului, 1819; Georg Jellinek, Die Erklärung der Menschen- und Bürgerrechte, 1909; Max Weber, Wirtschaft und Gesellschaft, Tubingen, 1922; Jurgen Habermas, Strukturwandel der Öffentlichkeit, 1962) îi rămân indispensabile celui care vrea să recupereze societatea civilă în sens propriu. Argumentul meu este acela că ea a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în Anglia, Franța, Germania, dintre societățile europene mai mari, ca urmare a proliferării de indivizi liberi care și-au asumat libertatea și s-au organizat spre a-și promova interesele în raport cu statele existente, apelând la mijloace juridice și culturale.
Mai concret spus, odată cu apariția categoriei de întreprinzători liberi, inițial în industrii precum textilele și prelucrarea metalelor, s-au format interese aparte de cele ale aristocrației, care controla statul tradițional. La începutul secolului al XVIII-lea, erau deja conturate interesele diferite al celor două grupuri. Printre multe condiții, patru procese au fost pragurile dincoace de care s-a format „societatea civilă” (aproximată sub diverși termeni: civilitas, civil society, societe civile, bürgerliche Gesellschaft etc.): diferențierea finanțării, ca o activitate distinctă de producere, în cele din urmă grație rețelei de bănci care creditau întreprinzători economici; emanciparea presei, care și-a putut folosi libertatea pentru a distribui informații de interes general pentru încunoștințarea publicului; recunoașterea parlamentului ca loc de decizie în treburile de stat; și reunirea cetățenilor în cadre publice pentru dezbateri în vederea promovării intereselor lor.
La început, dezbaterile erau, inevitabil, mai ales ale celor care controlau statul, dar, treptat, în dezbatere au intrat cei care aspirau să le fie reprezentate interesele, dispuneau de alternative de decizie și se organizau pentru a le promova. De aici plecând, s-a format „publicul” cetățenesc, iar statul a început să fie talonat de „puterea” ce venea dinspre cetățeni. Și statul și această putere au căutat să ocupe poziții, în societate și mai ales în Parlament, iar pentru aceasta, fiecare a apelat cu lămuriri și argumente la cetățeni. Diviziunea puterilor în stat, drepturile și libertățile, legalitatea, suveranitatea și patriotismul au devenit teme.
Rezultatul de primă instanță al acestei evoluții a fost recunoașterea unui „simț al cetățeanului”, a „vocii poporului”, a unui „interes public” și a unui „spirit al vieții publice (the public spirit)”. Sub impactul Revoluției Franceze, s-a recunoscut tot mai larg justificarea „criticii publice” a deciziilor. Mințile luminate ale timpului au trecut de la critica religiei, a literaturii și a artei, la critica deciziilor politice ale statului și au cerut consultarea „opiniei publice”. S-au și căutat mijloacele ca publicul să poate să ajungă la opinii de „interes public”, prin reglementarea drepturilor, inclusiv a dreptului de vot. Oricum, relația public, presă, învățați, partide, parlament a devenit esențială pentru stat și a departajat definitiv „sfera publică” de ceea ce este privat.
Sensul societății civile a fost astfel dat de: formarea unui interes aparte al celor liberi și întreprinzători, organizarea reprezentării lor, exprimarea acestui interes în societate, la concurență cu decidenții politicii de stat, dezbaterea alternativelor cu publicul, exprimarea neabătută a interesului public, participarea minților luminate la dezbaterea publică.
Ne putem întreba cum se stă astăzi în raport cu acest sens al societății civile. Lăsăm aici răspunsul în seama fiecăruia. Putem consemna însă că, istoricește, s-au comis prescurtări costisitoare, chiar erori, în înțelegerea societății civile. Și în țara noastră, de exemplu, a pătruns după 1990 o concepție sumară, în mod explicabil preluată în grabă, încât trebuie făcute câteva observații.
De pildă, existența de preocupări de a organiza societatea civilă nu înseamnă că este deja democrație – aceasta din urmă presupunând și o anume legislație și organizare a statului. Societatea civilă nu este subsumată unui partid sau altul, dar a fi apartinic, nu este echivalent cu a fi „apolitic”, cum se spune și acum. Cu societatea civilă, o societate începe să se deschidă, dar deschiderea presupune mulți alți pași, societatea efectiv deschisă fiind altceva. Societatea civilă este auto-organizare a cetățenilor, dar de aici nu rezultă, cum s-a spus, că ar fi doar „reacție spontană”. În sfârșit, societatea civilă nu are cum să existe fără acțiunea continuă a minților luminate din acea societate – reconstrucția democratică a multor țări europene și neeuropene după Al Doilea Război Mondial fiind probă decisivă.
Din numeroase rațiuni, astăzi, ar fi cazul revizitării înțelegerii societății civile pentru a o repune în mișcare tocmai într-o perioadă a istoriei în care energiile ei lipsesc. Formulez în acest scop câteva repere.
Una dintre cărțile socotite de căpătâi ale societății civile în deceniile recente operează cu accepțiunea: „societatea civilă este o sferă a interacțiunii sociale dintre economie și stat, compusă mai presus de toate din sfera intimă (mai ales familia), sfera asociațiilor (cu deosebire a asocierilor voluntare), mișcări sociale și forme ale comunicării publice. Societatea civilă modernă este creată prin forme ale autoconstituirii și automobilizării. Ea este instituționalizată și generalizată prin legi, în special drepturi subiective, care stabilizează diferențierea socială. În vreme ce dimensiunile autocreativă și instituționalizată pot exista separat, pe termen lung ambele, acțiunea independentă și instituționalizarea sunt necesare pentru reproducerea societății civile” (Jean L. Cohen, Andrew Arato, Civil Society and Political Theory, The MIT Press, 1992, Preface). Obiecția mea este că societatea civilă nu se reduce la interacțiunea economie-stat, ea fiind mai curând un raport între întreprinzători, cetățeni în general, și stat. Raportul cetățeni-stat nu ar trebui diminuat, căci rămâne esențial pentru soliditatea unei societăți civile.
De altminteri, societatea civilă nu se reduce la „relații de producție”, cum se spune, căci ea vizează în fond distribuția puterii în și controlul ei de către cetățeni. Ea presupune o economie a întreprinzătorilor liberi, dar rolul cetățenilor nu se epuizează în economie.
Societatea civilă nu se reduce nici la „organizațiile neguvernamentale”. Ea este și manifestare autonomă a cetățenilor în raport cu instituțiile la care s-a ajuns, iar politica ei este promovarea vocii și exigențelor cetățeanului. Aceasta este valoarea ei călăuzitoare.
Societatea civilă nu este automat „limitare a statului”, cum s-a crezut, căci ea țintește la a influența statul sub aspecte precum raționalitatea deciziilor și legitimarea lor. Societatea civilă nici nu-și poate atinge obiectivele proprii fără stat. Ea este intermediar între economie și stat, ca organizare autonomă și reprezentativă a cetățenilor, dar nu este străină de economie și nici în afara statului.
Societatea civilă nu se reduce la „cultură civică”. Rolul ei depășește răspândirea de cunoștințe, chiar dacă o presupune, iar răspândirea trebuie precedată de stăpânirea unei culturi aduse la zi. Și „cultura civică” are nevoie de sincronizare.
Lui Karl Popper i se datorează o înțelegere a societății care creează în continuare confuzii. Sugestia foarte oportună a „societății deschise”, a lui Henry Bergson, el a preluat-o ca și cum aceasta ar fi un tip de societate, la concurență, conceptual vorbind, cu sistemele sociale. Ea ar însemna libertatea individuală, eliminarea violenței, protecția grupurilor etc., care sunt, firește, obiective cheie ale societății civile. Numai că, la Karl Popper, „societatea deschisă” nu chestionează ce se petrece cu libertățile și drepturile cetățeanului după proclamarea lor. El nu ia în seamă dominația din viața socială, contra căreia societatea civilă s-a și ridicat de la început. Popperismul lasă dominația în spatele „deschiderii”, iar discipolii acestei abordări au perseverat pe această linie. Experiențele din fața ochilor atestă însă că, așa cum este practicată azi, „deschiderii” îi rămâne străină democratizarea. Purtătorii ei de cuvânt sunt mai curând ai unei politici de grup, decât ai societății civile.
În orice caz, exprimarea societății civile nu mai este fidelă reprezentării cetățenilor în raport cu statul fără o nouă clarificare asupra societăților în care s-a intrat – tehnic vorbind, fără o fundamentare teoretică adusă la zi. Ca urmare, din nenumărate rațiuni, au devenit stringente o nouă concepere a lumii, iar înăuntrul ei, o nouă teorie a societății, și, desigur, noi idei. Pentru a se ieși din crizele de azi, deviza practică oportună este revenirea la cetățeni ca reper de reconstrucție democratică a societății (detaliat în A .Marga, Emanciparea României, Gând Transilvan, Cluj-Napoca, 2023).
Societatea civilă nu a rămas neatinsă de istorie. Două schimbări ridică întrebări.
Prima se referă la internaționalizarea deciziilor. Așa cum deciziile economice, politice și militare ale statelor au devenit dependente de interacțiuni internaționale, tot astfel, societatea civilă trebuie să țină cont de ceea ce se petrece în lume. Altfel, cum se vede ușor, partide clasice au pierdut, unele nu au soluții, sindicatele se regăsesc cu greu. Până și bisericile au trebuit să-și modifice mesajul. Cum te adaptezi, ca societate civilă, la acest cadru, încât să-i reprezinți pe cetățeni? Cum poți fi valabil internațional, rămânând credincios reprezentării? Răspunsul meu este acela că, în orice situație, punctul de plecare rămân cetățenii propriului stat, cu nevoile lor. Viața internațională nu duce decât la noi crize, dacă respectarea voinței cetățenilor și a deciziilor lor suverane este ocultată.
A doua schimbare se referă la faptul că ieșirea din doctrina universală a libertăților și drepturilor omului duce de asemenea la crize. Aplicarea acesteia este astăzi mediatizată pe larg căci, așa cum știm, noile tehnologii leagă oamenii de pretutindeni, încât un fapt petrecut undeva devine aproape simultan larg cunoscut. Cum se atinge adevărul în mediatizare? Soluția rămâne asumarea de către mass media a sensului propriu – acela de a reda cu acuratețe faptele și diferitele optici implicate. Dacă se transcende această prescripție, atunci nu mai este vorba de mass media, ci de simplă propagandă a unor politici – ceea ce le înstrăinează de societatea civilă.
…”participarea minților luminate la dezbaterea publică”…
o formulare fara o explicatie a autorului cu privire la intelesul acestor cuvinte pare sa complice intelesul articolului. asa a zis si iliescu in 1989 si am ajuns, in 2024, pe fundul gropii… ce te faci cu politicul care are pretentia celei mai mari luminari la nivelul propriei scafarlii? sau mai interesant , nu esti pe tik tok , nu existi, nu poti deveni vedeta …luminata.
teoria ca teorie…practica ne distruge…
dupa acest articol indemnul este sa mergem la vot?
articolul mi-a adus aminte de studiul economiei politice ca si materie de admitere la ase …ceva legat de fortele si relatiile de productie… 🙂 🙂 🙂 cu vreo 40 de ani in urma… 😉 e o definitie m-ai sus care m-a amuzat.
de ce l-as citi pe numitul karl popper si sa ma apuc sa-l combat? nu cred ca din orice lupta de idei iese ceva bun… depinde de idei. sau se numeste front de lucru…mai degraba m-as uita la pinguinii dlui popper… un pic de serotonina nu strica… adrenalina si cortizolul produc ravagii in corp…
Păi azi alegi o ”listă” partinică.. O listă alcătuită de unul sau cîțiva care pun pe cei mai ”productivi” către centru.. Adică cei care fură jefuiesc mai cu spor, aceia sunt mai aproape de centrul de decizie, comandă.. Iar poolimea votează un simbol al ”partidului”, care de fapt e mafie alcătuită inspre jaf..Deci votantul habar nu are că de fapt pe cine a votat, care e numele prenumele dobitocului. ”lista” de obicei e necunoscută..e discretă..Să crezi că ai indivizi cu convingere asupra unor curente politice, care pot, au soluția, trebuie săfii prostu lumii. De altfel multele, prea multele cazuri de transpartinisme, la ce concluzie te duc ?
Ai rămas înaintea erei noastre, mă Zalmoxis. Se vede că nu ai trecut încă de gimnaziu și pricepi noțiunile precum alunele. Le mesteci în loc să vezi ce înseamnă. Trist, băiețaș. Te înghesui, dar mai bine lasă oamenii să discute un articol înțelept și bine argumentat cu privire la ceea ce este de făcut ca cetățeanul să fie cetățean. Altfel e plin de inși ce țin de altă epocă. Mai ales la noi, unde nu izbutim să scăpăm de cultura aparentă. Ca cea pe care o etalezi plin de ignoranță și pretenții. Clișeele din capul tău sunt ale tale. Așa că ale tale dintru ale tale! Te comentezi pe tine însuți. Dar de ce să piardă alții timp cu ce-i înaintea erei noastre?
ha ha ha ha ha ha ha
daca eu ma comentez pe mine inseamna ca si tu te comentezi pe tine. de ce esti „trist, baietas”?
ha ha ha ha ha ha ha
Dacă printr-un act de magie albă sau neagră i s-ar şterge domnului Marga conceptul de democrație din memorie, s-ar putea să se manifeste asemeni unui copil care şi-a pierdut jucăria preferată. Viața reală este mult dincolo de orice concept, fie el democrație, societate civilă sau vuca. Încremeniți în proiecte de mult teoretizate şi depăşite de practiică, unii încă mai cred că se pot ține şi cu dinții de ele ignorând complet prezentul şi realitățile lui, locul de unde dobândesc formă, structură şi conținut, toate consecințele nefaste.
Democratia occidentala de azi isi risipeste resursele si da semne de oboseală, în timp ce Moscova și Beijingul, cele doua supraputeri totalitate își intensifică presiunea asupra adversarilor lor, precum și asupra vecinilor..
Democratia se dezbina din interior,vezi cazul SUA in care democratii si republicanii s-ar impusca daca ar putea!
Cum se spune in ‘ „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste.”: ‘ Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. …. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el si le împarte.”
Ramane cum am stabilit,democratia e flecareală pură,conteaza determinarea, subestimam disponibilitatea maselor pentru tiraniile carismatice
Numim imediat „dictatură” ori de câte ori puterea este exercitată prin alte mijloace decât procesele lente ale politicii parlamentare și ale birocrației
Distincția dintre totalitarism si democratie se bazează pe opoziția dintre rațiune și pasiune,flecareala politica si negocierea avantajelor personale in detrimentul interesului general. Facultatea superioară a rațiunii ar trebui să guverneze asupra pasiunile populare, care sunt oarbe, nesăbuite și autodistructive, la fel ca politica populistă bazată pe ele.
Faci deducții de Gîgă, mă Zamolxis. Noroc că infantilismul ți se vede. Din ce faci tu nu rezultă deloc că altul face la fel, băiețaș. Ha,ha,ha este arma …. știi tu cui. Poate că domnul Marga va ieși din privirea spectacolului și îți va explica faptul că aici este vorba de o societate modernă, în care societatea civilă are rolul de contrapondere la putere, abuzuri și erori. Într-o societate efectiv modernă, societatea civilă imprimă direcția sau măcar o controlează. Despre asta este vorba. Până una-alta, mai bine citește-l, cu luare aminte, pe Marele Urs și învață ceva. El a priceput la ce se referă articolul. Așa, dacă citim una și pricepem alta, după nepriceperea personală, nu ajungem nicăieri sau ajungem tot la sărăcie. A înțelegerii și a vieții.
Oamenii pricepuți, deștepți, nu se pun pe funcții mari, NICIODATĂ, NICĂIERI. Totuși, dacă cineva priceput a ajuns sus este pt că profilul (i)moral compensează; calcă pe cadavre.
Ca orice autor de concepție, domnul Marga apără vizibil o soluție la crizele despre care scrie.Această soluție vine din ceea ce a studiat și l-a convins – de la un Dewey, Habermas, la noi de la Eugen Lovinescu, Virgil Bărbat. Și alții. Nimeni nu zice că teoretic nu sunt și alte soluții.Numai că se pune întrebarea dacă se rezolvă crizele fără democrație. Aici, după acest articol, fără societate civilă, bine înțeleasă? Cum bine zice articolul, dacă cineva examinează serios își dă seama că democrația nu are alternativă mai bună. Că este înțeleasă într-un fel sau altul sau redusă la o demagogie, este adevărat. Dar este altă chestiune.
ha ha ha ha ha ha
amuzanta faptura… pare chiar nenascuta sau incompleta… fii optimist, reintregirea necesita efort.
ha ha ha ha ha ha
Mda bre.. oamenii priceputi, educați, de obicei sunt și modești,.. sunt ascultători și cu tendința de a găsi soluții viabile..Oportunismul patriotard e folosit de obtuzii guralivi, care se infig și care de fapt nu au soluții, dar au intenția clară de inavuțire..
Societatea civila e Condusa si PLINA de exponetii ale consorterilor masonice care ,,cladesc caramizi,, la formarea unei societăți pentru ,,unul,,lor exact precum evreii sioniști,a căror emanație și sub tutela și la ordinul cărora sănt, toate consorteriile cu toți exponenții.Ei clădesc DICTATURA DIGITALA SI TOT EI ,,MODELEAZA,,Haosul actual.Cati oameni au murit datorita lor și doctrinelor lor satanice unde indivizii au fost doar elemente de sacrificiu pentru ,,unul,,lor,fie comunism,fascism, democrație.Acum la Davos și mai ales în cercurile superioare se vrea impunerea DICTATURII DIGITALE,A CONTROLULUI SUPREM AL INDIVIDIDULUI,GOIMULUI.Veti arde toți în infern, țineți minte!
In Romania zilelor nostre societatea civila nu exista .Cetateanul nu are nici forta intelectuala si nici priceperea necesara de a-si forma structuri independente care pot mobiliza masele atunci cind este nevoie .Observam ,cu usurinta, cum aceste texte prezentate nou drept adevar nu sunt citite decit de foarte putina lume iar la nivelul comentariilor este si mai trist .Modelul de functionare al statului roman este cunoscut si el impiedica aparatia unor astfel de entitati non politice .Marga nu vine cu o propunere concreta ce poate fi prezentata ca alternativa societatii .Nici nu are cum .Constitutia , legile intentionat permisive, ce acopera mari entitati sociale , avantajele oferite de guvernare ce acopera intrega societate romanesca impreuna cu aparitia razboiului din Ucraina opresc cetateanul in a-si exprima parerea . Frica pazeste pepenii .
”….societatea civilă se cere azi scoasă din muțenie și restabilită….”
Cu-i sa se adreseze?!
Domnii de azi care guverneaza tara, nu sunt cei alesi de popor. Uneori dau ac. replica. ”nu mi-ati cerut mie”
Dupa doar doi ani s-au re/ales EI singuri.
„CARE SOCIETATE CIVILĂ,CARE CETĂȚENI PARTCIPATIVI LA VIAȚA POLITICĂ–? NOI ĂȘTIA ,NEBUNIȚI DE MANIPULĂRI INTRNETICE! AUZI TU FROSĂ–SOCIETATE CIVILĂ —ÎNCHIDE -MIJLOACELE -ȘI HAI SĂ NE MANIP…. NUMA NOI-! SĂ-MI FIE RUȘINE -DE DOMNUL PROFESOR!!! BOALA DIN SUFLET?AȘA O FI FOST ,DA ACUM PESTE EA NE TOARNĂ MANIPULATORII GĂLEȚI,GĂLEȚI DE ,,HÂLBE POLITICE” -ȘI CINE LE MAI POATE REZISTA -CĂ-MULTE ȘI……DULCII!ȘI NU NUMA POLUATICE!
„CARE SOCIETATE CIVILĂ,CARE CETĂȚENI PARTCIPATIVI LA VIAȚA POLITICĂ–? NOI ĂȘTIA ,NEBUNIȚI DE MANIPULĂRI INTERNETICE! AUZI TU FROSĂ–SOCIETATE CIVILĂ —ÎNCHIDE -MIJLOACELE -ȘI HAI SĂ NE MANIP…. NUMA NOI-! SĂ-MI FIE RUȘINE -DE DOMNUL PROFESOR!!! BOALA DIN SUFLET?AȘA O FI FOST ,DA ACUM PESTE EA NE TOARNĂ MANIPULATORII GĂLEȚI,GĂLEȚI DE ,,HÂLBE POLITICE” -ȘI CINE LE MAI POATE REZISTA -CĂ-MULTE ȘI……DULCII!ȘI NU NUMA POLUATICE! DAR….CÂND ȘI UNDE A FOST DEMOCRAȚIE ȘI UNDE PE „GLOBUL NOST DE LUT” VORBE,VORBE-DICTATURĂ PE FAȚĂ (NABUCODONOSOR ȘI ALTE MILIOANE DE LA ÎNCEPUTUL LUMII ȘI PÂNĂ AZI) SAU DEMOCRAȚIE FALSĂ (SĂ ZICEM PERICLE ȘI IAR DE LA ÎNCEPUT ȘI PÂNĂ AZI -==O VORBĂ DE DÂNȘII INVENTATĂ /CA CU A EI PUTERE SĂ NE APLECE-N JUG//(iartă DOMNULE EMINESCU)!
Banalități spuse cu pompa ignoranței, fals Esop! Dacă nu este societate civilă, tu ce faci ca să fie? Te ascunzi sub nume nemeritat că să spui trivialități. Societatea civilă se afirmă sau nu. Cetățenii o creează sau nnu o creează. Ea nu este în funcție de împrejurări. În istorie se primesc nu doar felicitări, ci și lovituri – asta este. Te consolezi cu neadevărul că Marga nu spune ce-i de făcut. Ce spui, Esoape, e neadevăr de ins laș. Marga spune, chiar în cartea pe care o citează – Emanciparea României (2023), ce-i de făcut. Aștepți ca alții să facă în locul tău, biet Esop.
Cineva, mai sus, spunea teoria ca teoria dar practica? Pe aceasta linie m-aș bucura ca din articolele pe care le citesc să înțeleg mai bine cum ar trebui să fie subiectul ce se discută, să se dea un exemplu, cam cum ar trebui să fie. Cea mai democratică democrație, o găsim în SUA. M-ar interesa cum funcționează acolo societatea civilă? Lobbysmul face și el parte din societatea civilă? Pentru ca, în general, lobbyul îl face cineva care a avut o funcție înaltă în stat după ce nu mai este în funcție. Deci cel mai în măsură să influențeze pozitiv societatea.
Nu Trebuie să facă nimeni nimic ,e deajuns ca toți să devenim AUTONOMI fara ce cea
ia ce oferă sistemul iar propunerile și doctrinele ,ignorate cu desăvârșire ,delegitimizate,nu ne reprezintă nu ne interesează.
Dacă regula de bază a vieții pământeşti ar fi fost săptămâna şi nu clipa ori vârsta, probabil aş fi aşezat de mult tabloul domnului A. Marga în locul icoanei din colțul casei. Că bine le mai zice!!!
Domnul Marga a fost singurul ministru al invatamantului care pornise pe o cale corecta de reforma. Probabil ca de aceea l-au dat jos. Ce ne trebuie oameni informati? In alta ordine de idei, ma amuza cand vad unii care se dau atoatestiutori si comenteaza pe langa si/sau cu reavointa. Oare ne vom dezbara vreodata de ura si autosuficienta? Eu nu prea am sperante. Pentru cel care crede ca America e o societate democratica: o fi fost, dar acum aluneca intr-o veselie pe panta dictaturii neomarxiste.
„societatea civila(si „romaneasca”?pe fondul pe care functioneaza ,dar ea exista oare”independent”de ce zice autorul C.J. Hopkins in:Reichul Noii Normalități are un Călcâi al lui Ahile( 06 februarie 2024,active news)
„Am explicat acest lucru într-un articol precedent,„Totalitarism patologizat 101”, în noiembrie 2021.
„Totalitarismul Nou Normal – și orice formă de totalitarism global-capitalist – nu se poate prezenta pe sine ca totalitarism, nici măcar ca autoritarism.
„Nu își poate da de gol natura sa politică. Pentru a exista, el trebuie să nu existe.
„Mai presus de orice, trebuie să își ascundă violența (violență la care în final se rezumă orice formă de politică) și să pară ca o reacție esențialmente benefică și legitimă la o „criză sanitară mondială”, la o „criză de schimbare climatică”, la o „criză de rasism”, sau la orice alt fel de „crize mondiale” pe care GloboCapitaliștii le pun la cale pentru a teroriza masele, aducându-le într-o stare de isterie fără sens, dar supunându-se ordinelor…
„Această patologizare a totalitarismului reprezintă diferența cea mai semnificativă între totalitarismul Noii Normalități și totalitarismul secolului XX.”
Cu alte cuvinte, această nouă formă emergentă de totalitarism capitalist mondial nu își poate permite să semene cu „totalitarismul”.
Nu își poate pune cizme și haine de piele neagră și să înceapă să bată pas de gâscă, să îi pună pe oameni la zid și să-i împuște.
Cel puțin nu aici, în centrul Imperiului.
„Această formă de totalitarism nu va funcționa decât dacă indivizi precum judecătoarea mea și mii de germani nou-normali, care au ieșit în stradă, demonstrându-și supunerea față de Reich și cerând interzicerea opoziției politice și segregarea și persecutarea „Nevaccinaților”, sau manifestându-și solidaritatea cu neo-naziștii ucraineni sau sprijinind masacrul Israelului în Gaza sau orice altceva li s-a cerut să ceară sau să demonstreze… singura modalitate prin care acest nou totalitarism poate funcționa, zic, este ca oamenilor – nu numai germanii, ci și britanicii, canadienii, australienii și bunii „Nou-Normali” de peste tot din Occident – este să li se permită să își spună lor înșile și unii altora că ei sunt „băieții buni”, care „apără democrația” în timp ce mărșăluiesc spre totalitarism.
Da, știu, mă repet. Și o să continuu să mă repet.
Pentru că singura modalitate prin care toate acestea pot deveni un scenariu monstruos și distopic este de a îmbrățișa aceste „Bune Norme Noi”.
Nu vorbesc despre necesitatea de a-i convinge de nimic, nici de a câștiga dispute despre „virus”, sau „vaccinuri”, sau Israel, sau Trump. Ori de a-i insulta.
Vorbesc despre nevoia de a le pune în față ceea ce fac.
Vorbesc despre scurt-circuitarea programării lor mentale – chiar și pentru câteva clipe efemere – punându-le în față o oglindă și obligându-i să se privească în ea și să constate ce au devenit.”
„Asta am făcut în fața tribunalului penal, săptămâna trecută. De aceea, judecătoarea a fost nevoită să mă achite. Și de aceea s-a simțit obligată să rostească acea tiradă și să-și pună masca demonstrativ.
Ar fi putut să mă condamne. Probabil că ar fi vrut. În mintea ei – și a majorității Nou-Normalilor – indivizi ca mine reprezintă o amenințare existențială.
Însă, pentru a mă condamna, ar fi fost nevoită să se privească pe sine cum batjocorește legea și acționează ca o fascistă… ca un funcționar totalitar.
Puteți să mă considerați un idealist incurabil dacă vreți, însă cred că, în fond, chiar și în cei mai fanatici Nou-Normali (în orice caz, în majoritatea lor) se ascunde o ființă umană decentă, cu principii, care nu vrea să fie un fascist (sau cel puțin nu vrea să semene cu un fascist), dacă ajunge să fie pus în postura în care judecătoarea mea a fost pusă săptămâna trecută.
Sunt obligat să cred că fiecare scurt-circuit, fiecare privire pe care și-o aruncă lor înșile în oglindă, una după alta, de-a lungul timpului, erodează condiționarea lor mentală.
Oricum, este teoria pe care o aplic de o bucată de vreme. Cred că o voi aplica din nou cu ocazia viitorului meu proces-spectacol.”
ok boomer!
vad ca laudatorii cu sau fara simbrie, nici macar nu importa, ridica in slavi reforme educationale bazate pe retorica sistemului.
directia lumii de azi este data de dezechilibru generat de repudierea aspectului spiritual, care pare sa fie determinant pina la urma in ecuatia stiinta-lume. nimic din sistemul de educatie nu se axeaza pe spiritualitate ci pompeaza la greu in 1+1, obedienta, uniformizare, deposedare de sine… dezechilibrarea fiintarii prin subjugare tehnologica este produsul unui grup de indivizi intstrainati, deposedati de sentimente, materialisti pina in maduva oaselor, sclavii celor 5 simturi care sint considerate suficiente pentru control si manifestarea puterii. sintem condamnati de catre „elite”. cele mai frumoase recompense se ascund pe drumurile nebatatorite… altfel pare sa fie batuta pe loc…