Motto: „Destinul acestei ţări este acela de a fi în veci smerită“ (domnitorul Gheorghe Bibescu 1832-1847).
Străzile par a se prăbuşi în interior. Feţele oamenilor se prăbuşesc şi ele în orbitele ochilor, din neputinţă, dar mai ales de uimirea care-i înfricoşează. Mersul lor este lipsit de direcţie, lipsit de chef, lipsit de speranţă. A crescut îngrijorător numărul celor care vorbesc cu voce tare pentru un auditoriu imaginar, dar sunt şi foarte mulţi cu priviri încrâncenate, împietrite, prinse de câte un punct îndepărtat, imaginar şi el.
Se petrec lucruri. Prieteni care trădează pentru o poziţie, o funcţie uşor mai ridicată, colegi care o iau razna, învinuindu-te de răul pe care nu şi-l pot alunga, de rănile pe care nu şi le pot vindeca. Lumea se prăbuşeşte în interior. România alunecă încet, într-o dureroasă şi lungă implozie. Netemeinicia cuvintelor, indecizia faptelor, delăsarea, nepăsarea ucid milioane de suflete golite de reacţie, de furie, de viaţă.
De peste un deceniu am trăit sentimentul că respir în mijlocul unei populaţii vegetative, fără existenţă istorică şi lovită de sterilitate socială. Oricât ai scrie despre lucruri care nu merg, de ilegalităţi în curs de desfăşurare sau despre antidoturi împotriva cangrenei sociale, nu există reacţie în corpul social. Atomizarea socială pare a fi deplină.
Zilele care trec trase la indigo pentru cei mai mulţi dintre noi, chiar şi pentru aceia care îşi mai permit şi variaţia de peisaj, reprezintă consecinţa unei îndelungate convieţuiri în mijlocul unor cadavre vii, aduse în această stare tocmai pentru a nu mai pune probleme celor care nu le pot rezolva şi nu au chef să se implice în depistarea lor măcar.
Sentimentul de inutilitate istorică este trăit din nefericire doar la nivel insular de aceia care ştiu şi au puterea să schimbe câte ceva în peisajul apropiat, însă orice adiere de vânt reprezintă un semnal de alarmă, de posibilă prăbuşire pentru înţepeniţii sociali, stăpâni peste vieţile celor mulţi, fără voia lor.
Atunci nu trebuie să mire că „lupta pentru putere în Valahia ia forme hidoase“. La periferia Europei, unde Orientul strănută prea des de cincizeci de ani încoace peste chipurile noastre, „cutumele satrapice şi despotice sunt mai tari decât principiile constituţionale şi administrative“. Astfel că, totdeauna „capetele cultivate anapoda şi sufletele de neo-iobagi din puturoşenia meleagurilor noastre“ au suspinat „după despoţi luminaţi, după egalitarism rău înţeles şi după biciul vătafului“. Aceasta, probabil, şi din cauza faptului că „există multă ereditate tarată în Valahia: tâlhari, aventurieri-fantaşti, psihopaţi religioşi ai unui imperiu antic în decădere, ca acela roman, psihopaţi sectanţi ai unui Imperiu în creştere, cel rus.“
În perpetua „mişcare a cadavrelor“ după putere se distinge cu uşurinţă „fauna cea mai monstruoasă şi flora cea mai rău mirositoare“. De mai bine de trei generaţii, omul sănătos „tinde la satisfacţii elementare, în centrul cărora se află sexualitatea şi alimentaţia. Nici măcar munca nu este la el primul plan. Omul sănătos se epuizează în pat şi la masă. Iar restul energetic îl depune în muncă anodină. Inventivitatea, creaţia propriu-zisă încep din momentul unui surplus de energie, al unui neastâmpăr cerebral, scăldat de lichid seminal, indiferent dacă fiziologia este mizeră sau sănătoasă.“ Se constată mai pretutindeni o atitudine agresivă a majoritarului faţă de omul activ, care-şi respectă programul şi principiile, o atitudine antiveselie faţă de semenul care se bucură de viaţă. Omul activ este împins către o „tactică a supravieţuirii“ deoarece, „în Valahia, totul este frază, există o milenară împuţiciune levantină, asiatică, fanariotă, fără valorile aferente mandarinale şi mistice ale Orientului, un pospai occidental pretenţios şi moftangiu, care-i face (pe majoritari n.m.) incapabili de viaţă reală viguroasă.“
Dintre toţi cei care supravieţuiesc pe meleaguri valahe, „românii sunt cei mai laşi, având tradiţii iobage, şi dintre români, regăţenii şi, mai ales ţiganii.“ Din „învăţămintele cantemireşti“ reţinute de Pandrea, în Moldo-Valahia, răzeşii şi moşnenii au fost „singurele categorii umane care nu erau supuse unor şocuri psihice derivate din continua obedienţă politico-socială şi spaime intermitente.“ Liderii societăţii, domnitorii, prelaţii şi boierii cunoşteau „o înjosire morală fără de asemănare.“
În secolul valah care tocmai s-a încheiat, partidul heghemonic a spart naţiunea „în grupe de proletari heghemoni care conduc pe ţărani, pe micii burghezi şi pe intelectuali. Când privesc pe proletarii autohtoni, îmi vine să râd. Nu sunt nici măcar proletari adevăraţi. Sunt un fel de tinichigii, fiindcă nu lucrează, în majoritatea lor, în oţel, ci în tinichea. Iar oţelarii sunt idiotizaţi de munca grea fizică şi de trăscău, vinars sau adio, mamă. Au bicepşi pe braţe, pi picere şi pe creier.“ Dar iată că aceşti „broscoi metafizici, fariseici“ care au predicat „o doctrină de satrapie asiatică în beneficiul unor tinichigii nemernici“ au gâtuit totul: ţărănimea şi păturile sociale mijlocii. A lăsa pe mâna plebei care „nu are niciodată dreptate“ destinul ţării tale, unde destinul te-a lăsat prin hazard, viitorul societăţii în care supravieţuişti și, în ultimul rînd, paşii pe care vrei să-i realizezi în scurta şi imprevizibila ta viaţă valahă este o sinucidere anticipată şi traumatizantă.
Marea plebe care decide se structurează în interiorul ei precum o societate: avem o plebe „cu titluri, aşa-zişii inculţi cu diplomă“; avem o plebe conformistă“, adică „terna plebe guvernamentală“, şi apoi, marea masă, „fiara dezlănţuită“ de iobagi, şerbi şi robi, „cu instincte nezăgăzuite“.
România, aflată întotdeauna „în bătaia tuturor vânturilor istorice, cu tradiţii de instabilitate politică şi economică“, o cunoaştem în perpetua imagine a unei fiinţe „asuprite şi canonite“. Această suferinţă continuă a creat două subterfugii de existenţă: mascaraua şi letargia protoistorică: „mascaraua este la oraş şi protoistoria în ruralitate“.
Este foarte adevărat faptul că nicăieri, în nici un sistem, „cîinii nu aleargă cu covrigi în coadă“, dar numai în România există o cumplită tradiţie care depăşeşte istoria şi antropologia de bun-simţ: „doi la sută (2%) din populaţia ţării trăieşte din belşug. Ceilalţi se uită şi înghit în sec“.
Şi apoi, rămân „formele ilegale“ care înspăimântă şi dezgustă, „fiindcă sunt crime contra umanităţii, ne degradează la forme primitive, tribale, de canibalism penitenciar.“
În concluzie, „ţara mea este o ţară de hapsâni şi leneşi. Fiecare să aibă cu minimum de efort, maximum de beneficii. Când leneşului i se prezintă ocazia să aibă profituri mari, devine hapsân. Hapsân şi leneş sunt cele două faţete ale unei singure medalii: definiţia românismului.“ Între hapsâni şi leneşi, „licheaua română înfloreşte în putregaiul tuturor idealurilor sfărâmate.“ Idealuri distruse de o pecingine „de natură pur sociologică“. În Valahia contemporană găseşti la fiecare pas „disperarea clocotitoare în afunduri, ieşită la suprafaţă sub formă de bolboroseli chinuite. Fiecare vrea să ajungă în alt post, toţi îşi urăsc meseriile şi vor alt loc sub soare. Lipsa de stabilitate creează psihoze sociale. Nimeni nu mai aderă în branşa lui.“ Nu-i de mirare că „licheaua a devenit prototipul cetăţeanului din patria mea. E dureros. E adevărat.“ Faptul că ne aflăm „în inaniţie culturală“ nu mai surprinde pe nimeni, ce să mai vorbim de alarmare? Vom rămâne aici „înzăpeziţi şi vegetativi, cu braţele încrucişate, în inacţiune, pasivi şi resemnaţi“, asemeni unui „gandhism valahic“, ca singură soluţie la înzăpezirea în care ne găsim. Cât în ceea ce ar privi iluziile legate de schimbări politice, nu uitaţi „un singur lucru: partidul este o ficţiune juridică şi are exact valoarea oamenilor care-l conduc şi-l îndrumă“. De aceea, „lupta pentru putere în Valahia ia forme hidoase“, iar „mişcarea cadavrelor“ împrospătează mereu clica de lichele, în „ţara mea de hapsâni şi leneşi“ (Petre Pandrea).
Crede cineva că asemenea rechizitorii vor duce la o trezire spirituală ? Sau crede cineva că aceste năravuri nu se întâlnesc şi la alte popoare ? Numai că alţii nu permit asemenea radiografii subiective , pline de ranchiună şi subiectivism ! Un autor de talia lui Shalom Aleichin este dacă nu interzis, măcar cu grijă ascunse operele lui, mai ales satirice, în care şfichiuieşte tare asemănătoare ale conaţionalilor săi evrei ! Cui foloseşte să-ţi strigi durerea în stradă şi să-ţi baţi nevasta sau amanta, spre deliciul şi bucuria străinilor, dar sub privirile îngrozite ale celor din neamul tău ! Din fericire , nu numai judecăţile lui Petre Pandrea, poreclit Weber al României ( după Max Weber, Marx al capitalismului) sunt anacronice, ci şi intenţiile lui Adrian Majuru destul de dubioase ! Astăzi, când reţelele de socializare permit o radiografie destul de exactă a societăţii româneşti, numai cine nu vrea, nu vede calitatea naţională a românilor, superioară multor naţii ! Până şi cei care scriu la comandă, bieţii postaci nu duc lipsă de inteligenţă, ci de bun simţ şi de bani, binenţeles ! Cine ştie situaţia dramatică a celei care postează pe aici ca @Lili va înţelege foarte bine „ce-i mână pe ei în luptă „. Foarte puţini o fac din convingere ! Şi eu îi compătimesc sincer ! Dar prefer jignirile lor, unor astfel de păreri avizate aduse pe blog , am impresia, tot la comandă !
nu, asemenea rechizitorii sunt facute ca sa ne afunde si mai mult in mizerie. Tipic se iau defecte prezente in absolut toate natiile, timpurile si zonele geografice si se prezinta ca si cum ar fi monopolul Romanilor. Manipulare ieftina platita bine se pare.
@Gogu : doar ca ,din cand in cand-mai „apare”la suprafata acestui mal vascos cu care „elitele”au imbacsit tara ,cate un gest al vreunui „vierme” care isi ia de la gura ca sa puna o piatra pentru neuitarea unora care au murit pentru aceasta tara,atat de dispretuita de cei care o „examineaza”din fata unui ecran,din goana bolidului sau improscand-o in dialog cu cei care nu mai au organ pentru a percepe sublimul-si daca nu il percepi,inseamna ca nu exista?;vorba unui scriitor celebru :poate ca n-ar fi atat de lipsit de sens ca Dumnezeu sa fi facut un semn pentru a-i deosebi pe cei buni de cei rai ;ma intreb ce forta de coagulare (sociala,nationala)mai poate avea o urbe din tara a carei capitala(?!?) mai este judeca (si actioneaza)astfel? inchisi in birouri,autoturisme si cafenele ce mai mai putem cunoaste din jurul nostru? „Noi?reducem tot la pravul azi in noi,maine-n ruina…”
articol scris parca de patapievici
Ca suntem intr-o situatie tragica a istoriei noastre este demult clar. Ca de mai multe ori romano-valahii au devenit victime ale poftelor si intereselor marilor puteri euro sau noneuro iarasi o stim.Suferim cand constatam ca Statul nostrum e din nou statul strainilor sau statul dat in arenda,vandut de guverne improvizate, marionete ale unor Servicii ,corporatii sau alte organizatii externe…Vedem ca nu mai avem un stat pro-national.Iar acest fapt s-a petrecut sub privirile duplicitare ale unor intelectuali ce ar fi trebuit sa apere neamul romanesc si valorile sale.Avem prea multi “formatori de opinii” dubiosi care parca sunt platiti sa ne asasineze mental. In loc sa fie creuzet pt regenerarea increderii tineretului, pt reorganizarea bunelor atitudini nationale, “formatorii” falsifica si submineaza tot ceea ce ar mai putea fi privit ca authentic,fast si benefic la poporul nost. Ce avantaje materiale si beneficii spirituale au acesti profesionisti neobositi ai incertitudinii,ai dilemelor si depresiilor!! Tara si oamenii din societate nu se pot indrepta spre BINE daca suntem programatic expusi la antipedagogia asta sinistra.Cei care ne divizeaza societatea,ne divizeaza de noi insine, ei nu ne sunt de folos cand in joc e constiinta noastra,faptul de a fi roman in lume…
E mai mult pamflet. Cu efecte perverse, potential periculoase, daca nu e luat ca atare. Sau nu, daca duce la o trezire a intelectualitatii romane. La Pandrea ma refer, Majuru fiind in aceest caz pe post de gazeta, de emitator.
Memorialistica lui Petre Pandrea ajunge tardiv sa fie difuzată si spre generatia actuala. Totusi acest fapt reparatoriu trebuie interpretat cu masura,cu discernamant de catre tineri,de catre romanii care ar putea genera o innoire sanatoasa a gândirii politice de la noi.Receptarea corecta a jurnalelor avocatului Marcu-Pandrea ar fi foarte necesara pentru societatea civica românească, manipulată pe faţă sau discret de „analişti politici” perfizi, insolenţi. Petre Pandrea a scris destul de des intr-un stil declamativ, digresiv, impetuos şi patetic, sarcastic.
Viata lui de avocat oltean a fost una plina de confruntări dure . A scris insa cu luciditate, vexat de urgiile vietii socio/politice din anii ’40-’50; s-a confruntat si cu sărăcia extremă, cu suferinţa pricinuită de uciderea cumnatului av. Lucretiu Pătrăscanu, de consecintele si spaimele provocate de regimul stalinist instalat in RO,de incarcerarea sa, a scris profetind nenorociri politice viitoare. Paginile sale sunt incarcate cu întrebări existentiale sfâşietoare, cu intrebari religioase…Dar si cu recunoasterea unei „metode” salvatoare : prin fapte bune. Cu credinţa şi nădejdea afectate de privatiunile indurate, nu a renuntat totusi la iubirea de oameni, iubirea compatriotilor aflati sub dictaturi. Daca am inteles eu bine, printre ortodocşii timpului şi în cadrul bisericii străbunilor si-ar fi gasit linistea si raspunsul la multe intrebari ale sortii …
Ne pedepseste Dumnezeu pentru ce i-am facut lui Ceausescu si pentru anticomunismul „antiromanesc”. Uitati-va doar la China si Vietnam !Se traieste muuult mai bine decat in Romania.
Asa se traieste in Socialism. Nu avem ce face. Zevzecii si postacii socialisti conduc de mai bine de 50 de ani. Toata lumea crede ca asa e bine. Nu trebuie sa ne mai plingem si nici sa mai criticam pe altii care se pling de stara jalnica in care traim. O stim cu toti din ce cauza. Multi dintre propagandisti o duc bine si se simt extraordinar intr-o asemenea situatie. Prosti fiind se cred desteptii pamintului incercind din rasputeri sa aiba influenta printre capetele seci ale societatii romanesti. Daca nu va dati seama cum se manifesta un propagandist pe strada atunci il puteti indentifica dupa miros. Ei put. Le pute si gura si miinile cind scriul la tastatura computerului.
Ai dreptate. Îți pute postarea.
In fine, in tara sa „draga Valahia”, dupa eforturi sustinute- a la ND Sarbu,avandu-l la indemana pe Petre pandrea, dl Majuru a gasit „Hapsân şi leneş sunt cele două faţete ale unei singure medalii: definiţia românismului”-adica definitia romanismului pe care o cauta atatia de atata vreme:ahtiati dupa „adevar”!In timpul lui ceuasescu ,Ana Blandiana scria un vers celebru-„suntem un popor vegetal”, adica suntem o planta ,nu un om etc. Acum suntem „inzapeziti si vegetativi”pe langa hapsan si lenes …Dar il anunt pe dl majuru ca nici macar vegetale nu mai avem ,mancam otravuri cu pesticide, deci suntem niste intoxicati toxicomani…Padurile s-au cam dus si ele etc. Ar trebui, sa incepem sa fim Horia ,Closca si crisan,Ghe Doja, Tudor Vladimirescu,N.Balcescu,Rascoala de la 1907 si alte rascoale si rascolituri din partea „inzapezitilor si vegetativilor”, adica sa luam furci si topoare si alte arme albe si negre si sa facem pt. ca dl Majuru s-a ostoit asteptand -cevasilea…In ast timp, dansul si GDS si U Scriitorilor, Academiile si toti laureatii, istoricii, dostorii si elitrele cenusii sa stea si sa toace spleenul care pe unde poate cu mercenariatul…Un martir,doi ,trei, sute sa mai aiba ei pe cine sa mai scuipe…Caci”valahia”asta i-a facut pe ei de ras,le e rusine cu ea…De ce nu s edeschide o gropa adanca si neagra in pamanatul Valahiei si sa-i inghita pe toti astia care clempanesc,hulesc ,dar n-au facut nimic sa impiedice ceva din Raul produs!
Oau! Pace buna. Daca la vot s-a dus Tataie si Mamaie cu pesedeul si matale te-ai dus la gratarel cu mici la padure? Cu lada de bere rece. Pe motiv ca „Io nu votez”, ce 3,14 asteptai? Ciocu’ mic. Adica,”clac du bec”. Si azi,tragi un chef de sfantu Mitica…
e posibil ca omul sa fi simtit asta si atunci asta a scris. nu inseama ca e un adevar general valabil. ramine o opinie personala. ne poate reproduce cineva ce era important pentru Petre Pandrea? asta ca sa inteleg unde se plasa pe sine in contextul respectiv. pentru ca de la imperfectiune la otreapa ticalos sau strengar se defilieaza la brat cu foarte multe nuante…