Armament vândut de România în zonele fierbinți din Orient

România a exportat din 2013 până acum produse militare în valoare de peste 100 milioane euro în Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite și Turcia, state considerate principalii furnizori de arme către zonele de conflict din Siria și Yemen.

În 2017, valoarea exporturilor de armament în Orientul Mijlociu s-a ridicat la aproape 30 milioane euro, conform datelor desprinse dintr-un raport al Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Țara noastră a fost inclusă recent într-un plan mai mare de 1,2 miliarde euro, prin care țările din Europa Centrală și de Est au vândut armament în Orientul Mijlociu și Turcia, care apoi mergea mai departe în zonele de război, conform Asociației de Investigații Media din Balcani (BIRN) și Consorțiului Internațional „Proiectul pentru Relatări despre Crima Organizată și Corupție“ (OCCRP).

Principalele țări

În Afganistan s-au vândut în 2017 lovituri antitanc, calibru 74 mm (cu fragmentare), în valoare de 4,3 milioane euro. ANCEX susține că licențele au fost  emise în conformitate cu Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU pentru utilizarea produselor. În Arabia Saudită, stat considerat de BIRN și OCCRP furnizor de arme pentru Siria și Yemen, România a vândut produse militare în valoare de 13,9 milioane euro: aruncătoare calibru 40 mm cu aparat de ochire (702 bucăți), lovituri antitanc calibru 40 mm, lovituri calibru 73 mm, lovituri calibru 130 mm (cu proiectil exploziv şi focos), muniţie pentru arme de calibru mic, bombă fumigenă calibru 81 mm. În Emiratele Arabe Unite au fost trimise produse militare în valoare de 2,29 milioane euro: lunete pentru arme de vânătoare, piese de schimb pentru elicopter militar de transport, 9 elicoptere militare de atac (revizie şi inspecţie în regim de perfecţionare activă), componente optice pentru echipamente militare.

În Irak au fost trimise 20.000 de puști de asalt, 265 de bucăți aruncătoare grenade antitanc calibru 40 mm, lovituri calibru 73 mm (cu fragmentare). Valoarea totală a exporturilor s-a ridicat la 8,9 milioane euro. Licenţele au fost emise în conformitate cu Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU pentru utilizare de către guvernul din Irak. În Liban au fost exportate produse militare în valoare de 1,5 milioane euro: echipamente şi componente pentru elicopter militar de transport (regim de perfecţionare activă), piese de schimb pentru elicopter militar de transport, piese de schimb pentru elicopter militar de transport (regim de perfecţionare activă).

În Turcia, stat aflat de asemenea pe lista furnizorilor de armament în zonele de conflict, România a vândut produse și licențe în valoare de aproape un milion de euro: componente de luptă calibru 300 mm, focos de proximitate pentru rachete, componentă de luptă calibru 122 mm (modificată) (perfecţionare activă), un produs pentru vehicul militar, exploziv militar, bandă explozivă, componente optice pentru echipamente formare de imagini și contraacţiune, profile extrudate din aliaj de aluminiu.

România, exportator important

În Raportul BIRN și OCCRP se spune că, înainte de 2012, Arabia Saudită, Iordania, Turcia și EAU nu au cumpărat nicio armă de la statele din Europa Centrală și de Est. Armele și munițiile din Europa au fost identificate și prin analiza a peste 50 de clipuri video și a nenumărate fotografii postate pe social media de către armata siriană liberă și de către luptători din diverse grupuri islamiste, Ansar al-Sham, Jabhat al-Nusra sau Stat Islamic, facțiuni care luptă cu președintele sirian Bashar al-Assad și cu forțele sunnite din Yemen. Prin analiza marcajelor de pe unele dintre arme s-a constatat că avem de-a face cu cantități semnificative ce au ieșit de pe liniile de producție în 2015.

România este unul dintre exportatorii importanți de armament din lume, dar și un importator fervent. În primele două luni ale acestui an, țara noastră a vândut mărfuri în valoare de 10,88 miliarde euro și a importat de 12,53 miliarde euro, au transmis marți reprezentanții Institutului Național de Statistică. În perioada 1.01-28.02 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,7% la export şi 37,1% la import) şi alte produse  manufacturate (32,0% la export şi, respectiv, 30,7% la import). În raport cu mărimea populației României, exportul de bunuri și servicii la finele anului 2017 era de 3.130 euro/locuitor, nivel situat la doar circa un sfert din media Uniunii Europene (11.600 euro/locuitor), respectiv chiar mai puțin în comparație cu statele dezvoltate din UE (12.937 euro/locuitor). Comparativ cu statele membre UE, România se situa pe ultimul loc la acest indicator, fiind devansată și de Bulgaria (3.846 euro/locuitor), ceea ce face dificilă recuperarea decalajelor în această privință.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4568 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Faptul ca armament romanesc a fost gasit in mainile teroristilor sirieni este cunoscut,mai putin cunoscut este armamentul vandut de romani…americanilor, care in final tot la teroristi a ajuns.

  2. Romania produce armament sub patronajul celor din afara tarii, si este folosita ca paravan in vinzarile de armanent. Romania participa la producerea de armament doar cu forta de munca, liniile de asamblare si tehnologiile nu ne apartin. Punct.

  3. Moralitatea romanească a lui satan,.. cică e țară care nu atacă pe nimeni și nici nu provoacă,.. cu o moralitate ortodoxă de apărare,.. Măcare de nu s-ar lăuda cu astfel de vorbe mincinoase ticăloșii.

    • Toate tarile cit de cit dezvoltate produc si comercializeaza armament da tu nu esti mare URS EDITAT. EDITAT atita ura fata de romani.

  4. Auziti, da’ fabrica aia de biciclete de la Mîrșa, parca, tot biciclete calibrul 7.62 produce ?

  5. Foarte bine, inseamna ca sunt calitativ superioare altora… Ce atata vanzoleala pt 100 mil dolari!?
    Altii vand de miliarde de dolari, ba se mai si lauda cu asta!

  6. Armamentul de infanterie este cel mai vandut produs al industriei de razboi din intreaga lume. Tarile arabe dar in mod special tarile cu un grad de securitate extrem de redus precum Afganistan, Pakistan, India, Philipine si unele din tarile din Indochina sunt ” beneficiarele” acestor arme de aparare si atac pentru amaratii si saracii lumii a treia.
    Africa si America de sud sunt alte zone unde armamentul usor de infanterie se vinde ca painea calda.
    In urma presingului exercitat de producatorii, comerciantii de armament si politicenii avizi de imbogatire din comertul cu armament dar si ca urmare al haosului generat ulterior, de insecuritate, castiga pe acest lant alte companii si grupuri de interese dispuse sa profite de orice ocazie. Asta nu ne intereseaza , de loc, pana nu ne afecteaza si pe noi caci asta-i logica supravietuirii, cel puternic decide soarta celor slabi. Fara nici un pic de ironie, asta-i realitatea societatii umane de astazi, divizata si disproportionat impartita de nivelele de educatie si cultura, in general.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.