Fuziunea va duce la integrarea activelor și obligațiilor într-o singură entitate, eliminarea suprapunerilor administrative și radierea Electrocentrale Grup SA, companie care a înregistrat pierderi în majoritatea anilor de funcționare. Reorganizarea este încadrată ca o „ieșire controlată din portofoliu” și are ca obiectiv consolidarea guvernanței corporative și îndeplinirea țintelor asumate la nivel european până în 2026.

„Criteriile politice, interesele de partid, interesele de grupuri din interiorul partidului fac ca problematica legată de întărirea apărării și securității naționale să fie amenințată din interiorul nostru, din interiorul sistemului politic. Lucru care nu este permis. Oare istoria îi va ierta pe cei care comit aceste atentate la capabilitățile de apărare a României?”, se întreabă generalul (r) Virgil Bălăceanu, președintele de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă.

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru iunie 2026. Primele termene importante sunt pe 2 și 8 iunie și vizează depunerea formularelor 397, 394 și D406 (SAF-T), dar și schimbarea perioadei fiscale pentru TVA sau scoaterea din evidența de TVA. Calendarul începutul lunii iunie îi vizează pe contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA, firmele și operatorii platformelor digitale de transport alternativ.