Tribunalul București a decis plasarea sub control judiciar a celor șase persoane reținute în dosarul azilelor ilegale din Bihor, decizie care nu este definitivă. DIICOT susține că ancheta vizează un grup infracțional organizat acuzat de trafic de persoane și exploatarea unor persoane vulnerabile, ascunsă în spatele unei aparente activități umanitare.

”Achită pe inculpatul BURCI CRISTIAN IONEL sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la evaziune fiscală în formă continuată (…) achită pe inculpatul BURCI CRISTIAN IONEL sub aspectul comiterii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat (…). (raportat la intervalul 2013-2015)”, arată instanța Curții de Apel București.

Un bărbat de 36 de ani din județul Ilfov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații din Găești, după ce a provocat un haos total în timpul unui control în trafic pe DN7. Oprit de polițiști în comuna Mătăsaru, individul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, a fugit pe un câmp și, în momentul în care a fost prins, l-a atacat violent pe unul dintre agenți. Ulterior, acesta a refuzat și recoltarea probelor de sânge la spital.

Ancheta, coordonată de Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a scos la iveală un mecanism prin care sume mari de bani și bunuri au fost oferite direct în incinta instituției pentru soluționarea favorabilă a unor cauze penale sau administrative.