Şase bătrâni de la un cămin din oraşul Roman au ajuns la spital, în această dimineaţă, după ce tavanul camerei în care se aflau s-a prăbuşit peste ei, transmite Digi24. Bucata de tavan fals care s-a desprins a căzut peste o femeie, care a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportată la spital. În […]
Social
Avocatul Remus Borza, care s-a înscris în ALDE, şi va candida pe listele acestui partid la alegerile…
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București înregistrează anual 15.000 – 16.000 de petiții din partea salariaților cu privire la nerespectarea de către angajatori a reglementărilor de pe piața muncii, a declarat, miercuri, Marilena Balabuti, inspector-șef adjunct al ITM București, la Congresul Național al Blocului Național Sindical (BNS).
România va semna un acord de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 500 de milioane de euro.
Trei persoane au fost rănite, miercuri, în urma unei explozii care a avut loc la un bar din Sighişoara, din cauza unei butelii cu gaz, şi au fost transportate la spital, victimele prezentând arsuri de gradul I şi II pe feţe şi mâini, transmite corespondentul MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Gagyi Mihai, a […]
Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) se va înfiinţa în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și va funcţiona ca structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
Public această scrisoare deschisă în speranţa că cel puţin o parte dintre dvs veţi binevoi să o citiţi şi, ulterior, să acţionaţi aşa cum veţi considera de cuviinţă ţinând cont de faptul că (încă) trăim în democraţie şi nu într-o dictatură.
MAI a anunţat primele concluzii ale exercițiului de intervenție a autorităților în cazul unui cutremur de peste 7 grade pe Richter, cu impact la București și Iași, declanşat dimineață, la ora 8.04. „După primele 12 ore ale exercițiului avem următoarele repere ale zilei: Efectele înregistrate — În București au fost înregistrate 3.910 persoane rănite, 1.500 […]
Atunci când PNL i-a propus celebrului neurochirurg Leon Dănăilă, cel mai îndrăgit academician, să candideze pentru prima poziție a liberalilor la Senat, iar acesta a acceptat, multă lume a fost luată prin surprindere.
Facebook introduce opţiuni noi pentru camera foto a aplicaţiei mobile. Utilizatori vor putea să folosească un număr de filtre şi măşti, similare aplicaţiei Snapchat. În plus, pozele făcute vor avea o valabilitate de 24h. Noua cameră foto va fi plasată pe pagina de mesagerie, iar utilizatorii vor putea să transmită fotografii într-o căsuţă privată, separată […]
A fost cândva o perioadă din viaţa fiecăruia dintre noi care se numea “emancipare”. Noi am prins doar refrenul unui cântec folk după versurile lui Topârceanu, despre dorul pe care-l cuprinse pe autor, departe de oraş, după fetele emancipate de la oraş.
Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate este din nou indisponibil Potrivit unor informații publicate pe site-ul CNAS, problemele tehnice au apărut începând cu ora 9.00. Potrivit sursei citate, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line. „Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate […]
De asemenea, compania a precizat că a purtat discuții cu reprezentanții RATB…
Protestele din spitale continuă pentru a doua zi consecutiv şi nu vor înceta…
Un șofer a murit, iar alte trei persoane care se aflau în mașina acestuia au fost grav rănite într-un grav accident rutier care a avut loc în județul Timiș, conform b1.ro. Cei patru se îndreptau spre Comloșu Mare, din județul Timiș. „Un autoturism marca Fiat Punto, în care se aflau 4 persoane, a ieșit de […]
Terorismul revizionist ungar a fost conceptualizat înainte de încheierea formală a Primului Război Mondial. După venirea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler, politica externă a guvernului de la Budapesta s-a raliat deschis revizionismului militarist-revanşard promovat de noul regim politic instalat la Berlin.
Orchestra Naţională Radio îşi lansează noua stagiune (2015-2016) la Sala Radio după o frumoasă participare la Festivalul Internaţional „George Enescu”.
Conform legislației, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la data de 30 septembrie vor suporta penalități de întârziere de….
În cursul lunii octombrie 2006, presa centrală îl cita pe Traian Băsescu, preşedintele de la acea vreme: “Munaf a fost preluat şi este în custodia americanilor.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs, marți după-amiază, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la ora locală 18,53 la o adâncime de 121 de kilometri. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (36 de kilometri), Mărășești (42 de […]
Senatorul independent Valer Marian îi adresează ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, o interpelare privind…
Proiectul expoziţional Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştrii şi imagini din secolul al XIX-lea îşi propune să prezinte publicului, începând cu anul 2015, operele maeştrilor fotografi care au lucrat în Bucureşti începând cu anii 1853-1856.
Muzeul Naţional de Artă al României, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Muzeul Fotografiei din Charleroi, Belgia, organizează între 1 octombrie 2015 şi 31 ianuarie 2016 expoziţia Gustave Marissiaux.
Apa descoperită pe Marte este în stare lichidă și este sărată. Un cercetator susține că prezența apei în stare lichidă pe Marte are implicații astrobiologice, geologice și hidrologice și poate influența major explorările umane ulterioare, transmite Digi24. Probele sugerează că apa apare și dispare pe Marte odată cu anotimpurile marțiene. Studiul a fost făcut de […]
Miercuri, 30 septembrie, la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul portughez Rui Zink, autorul celebrului roman…
„La Moscova! La Moscova!” este strigătul-leitmotiv al celor trei surori, eroinele dramei cehoviene, puse în scenă de regizorul Dominic Dembinski, la Teatrul din Constanţa. Casa de producţie a TVR, a preluat în platou, cu ocazia aniversării a 155…