Despre primele ore de spitalizare îmi amintesc foarte puțin. După ce am fost preluat de ambulanță, am fost sedat și aveam repetate stări de leșin. În dimineața zilei următoare am fost trezit de personalul medical din salonul de terapie intensivă al Spitalului Clinic de Urgență Cluj. La vizita medicală doctorul care m-a operat în acea noapte la coloana cervicală mi-a spus că viața mea nu mai este în pericol, dar că o să am nevoie de un program riguros de recuperare. Atunci am înțeles că măduva spinării îmi fusese afectată. Vestea a căzut ca un trăsnet și din acel moment am înțeles că viața mea urma să se schimbe radical.
Ca să înţelegeţi mai bine situaţia, iată ce spune un studiu de specialitate: „Traumatismele coloanei cervicale sunt evenimente cu potenţial devastator asupra pacienţilor… … Nu există, în mod sigur, o leziune mai dramatică decât tetraplegia prin traumatism cervical”.1) În urma tentativei de omor am rămas complet paralizat de la gât în jos, fiind încadrat în GRADUL I (UNU) DE HANDICAP GRAV- CU ASISTENT (doc.1).
Când reușește operația, te omoară cu spitalul
Primele zile de la internare respiram foarte greu. Pe lângă leziunea la coloană mai aveam coastele de pe partea stângă fisurate și atelectazie a plămânului stâng (plămân desumflat), ca urmare a trecerii cu roata mașinii peste mine. Eram transferat periodic la secția chirurgie pentru curățarea și restabilirea plămânului. La câteva zile situația mea medicală a început să se înrăutățească brusc din cauza infecțiilor intraspitalicești (nosocomiale), „dobândite” în Spitalul Clinic din Cluj. Pe atunci, nici eu nici familia mea nu știam care era cauza răului pentru că în România această problemă era ascunsă „sub preș”. Totul se întâmpla cu cinci luni înainte de evenimentul de la „Colectiv”, cazul care a pus pe agenda publică cumplita pacoste a infecţiilor intraspitaliceşti
Eram febril, făcusem septicemie, iar unul din medici i-a spus, destul de brutal, soției mele: „ia-ți gândul de la el”. Operația reușise, dar pacientul…
Ana Bocea: „Atunci mi-am dat seama de gravitatea situației și am luat legătura cu domnul Ionce pentru un eventual transfer (la Viena). La acel moment nu am știut despre infecțiile intraspitalicești, întrucât nu se vorbea despre această problemă. Acesta mi-a spus că este exclus transportul cu ambulanța și că este necesar transportul cu un avion special de terapie intensivă. Ulterior am fost în audiență la șeful de secție a spitalului Clinic din Cluj. Mi-a spus că se încearcă schimbarea medicației însă febra nu scade. Nu mi s-a spus la acel moment că soțul meu era în stare de septicemie. Îmi amintesc că pe lângă tubul de intubare ieșea puroi, iar soțul meu prezenta pe piciorul drept o escară de 6-7 cm, întrucât nu fusese întors” (declarație Ana Bocea tribunal).
Abia după internarea mea la centrul de traumatologie Meidling din Viena, am aflat cât de gravă era septicemia provocată de germenii patogeni luați în spitalul din Cluj. În documentele medicale este semnalată prezența a 10 (zece) infecții intraspitalicești. Cel puțin două dintre acestea putea conduce la moarte. Analizele de laborator făcute la Viena indicau, în antibiogramă, că infecția nu poate fi tratată cu antibioticele uzuale. Cei din Austria au fost nevoiți să comande un antibiotic în Germania.
Medicii vienezi au constatat că operația fusese foarte bine realizată în România, motiv pentru care îi sunt recunoscător domnului doctor Attila Kiss, un adevărat profesionist căruia îi mulţumesc şi pe această cale. Din păcate, evoluţia postraumatică s-a complicat din cauza condiţiilor de spitalizare. La scurt timp după operaţie, am făcut o septicemie extrem de severă şi aveam insuficiențe repiratorii recidivante, provocate de infecții intraspitalicești cu germeni multirezistenți. Mi se administra tratatament „după ureche”, fără antibiogramă, dintr-un motiv ce nu are nicio legătură cu medicina: dacă nosocomialele apar pe un buletin de analiză, ele trebuie declarate și declararea lor produce deranj în sistemul sanitar. Mie îmi este foarte clar că nu aș fi avut nicio șansă cu „schimbarea medicației” experimentată în Spitalul Clinic de Urgență Cluj. Transferul la Viena a fost „pașaportul” meu spre o nouă viață, și l-am obținut mai greu decât pare la prima vedere…
„Îngerii sunt printre noi”
Pentru transferul la Viena, familia a apelat la Liviu Ionce, un român stabilit în Austria, care, de peste 15 ani, se ocupă cu transportul pacienților din România spre spitale performante din occident. În cazul meu, Liviu Ionce a făcut mult mai mult: a depus 40.000 de euro din economiile sale în conturile clinicii din Viena, garanție pentru ca eu să fiu acceptat ca pacient. Nu mă văzuse niciodată, nu știa despre noi nimic în afară de faptul că aveam disperată nevoie de ajutor.
„Imediat după accident, doamna Bocea mi-a solicitat să caut un centru de recuperare pentru soțul dânsei. I-am spus că prima dată trebuia rezolvată situația critică în care se afla pacientul, și abia apoi să se facă demersuri pentru găsirea unui centru de recuperare. După câteva zile, mi s-a comunicat telefonic că starea medicală a pacientului s-a agravat, acesta intrând în sepsis. Mi s-a solicitat să organizez un transport al pacientului la o clinică din Viena. M-am ocupat personal de transportul și internarea părții civile. De asemenea, la solicitarea clinicii și pentru că familia nu dispunea în ziua respectivă de resurse financiare, am efectuat eu un transfer bancar în cuantum de aproximativ de 40.000 de euro pentru garantarea acoperirii costurilor tratamentului medical. Totodată am îndeplinit funcția de translator fiind un mediator între medic și aparținători. (…) Întrebare av.p.civ.: Transportul de la Cluj la Viena cum s-a efectuat? Răspuns – Pacientul a fost transportat cu un avion medical. Întrebare av.p.civ. – Ce presupune acest avion? Răspuns – A fost nevoie de un pilot, de un copilot, de un medic specialist în ATI și doi paramedici, întrucât pacientul era intubat și era nevoie de asigurarea monitorizării acestuia. La Viena a fost preluat de o ambulanță și transportat până la clinică. Personalul medical l-a însoțit până la clinică. Întrebare av.p.civ.: – În opinia sa, s-ar fi putut realiza …un altfel de transport de la Cluj la Viena? Răspuns – Având în vedere că de peste 15 ani mă ocup de transportul pacienților în străinătate, apreciez că având în vedere starea părții civile, respectiv faptul să se afla în septicemie, nici un medic specialist nu și-ar fi dat acordul pentru transportul acestuia pe cale terestră.
Întrebare av.p.civ. – Care au fost primele constatări ale stării pacientului când a fost adus de la Cluj? Răspuns – Starea pacientului era critică, aspect care rezultă și din documentele medicale. Avea mai multe infecții intraspitaliceşti. Primele două săptămâni au fost foarte critice, medicii neștiind dacă acesta își va reveni și dacă va putea să respire fără să fie susținut mecanic. Familia a discutat zilnic cu personalul medical și abia după două săptămâni li s-a spus că există șanse de ameliorare” (Liviu Ionce, declarație tribunal). A doua zi după internarea de la Viena, familia mea a returnat garanția plătită de Liviu Ionce, dar gestul său a fost și va rămâne neprețuit.
Și totuși, sunt un om norocos…
Uneori, cele mai grele bătălii ale tale le duc alții pentru tine. Dacă ai noroc. În săptămânile ce au urmat atacului criminal de pe Râul Alb, greul a căzut pe Ana Bocea – soția mea, care trebuia să facă față asaltului DNA, linșajului mediatic și să se opună aşa-zişilor „prieteni” care urmăreau să preia afacerile noastre. În plus, trebuia să stea permanent lângă mine. „Aproximativ la 5 zile după ce am ajuns în Austria, ni s-a spus că pacientul prezintă probleme multiple și că prezintă mai multe infecții la nivel de gât și frunte. A fost intubat. La prima discuție cu medicul neurolog mi s-a explicat că soțul meu nu v-a putea respira decât cu ajutor mecanic și că va fi dependent de un scaun manevrat electric. Din acel moment am început să caut pe internet diverse programe de recuperare pentru starea lui de sănătate. Inițial mi s-a comunicat că este nevoie de o traheostomie. După procedura de intubare, i-am explicat soțului meu că vor urma aproximativ 7 ani de recuperare. S-a arătat revoltat la o astfel de veste. Mi s-a permis la acea clinică să stau zilnic cu soțul meu în intervalul 7-22, să particip la igiena de dimineață, la întreținerea tuburilor, a cateterelor. Îl îngrijeam împreună cu o asistentă. Într-o dimineață, după aproximativ trei săptămâni de intubare a început să tușească și ne-am impacientat. Personalul medical ne-a spus că este o veste bună, aceasta însemnând că poate fi deintubat. A fost menținut însă într-un balon de plastic, mediu în care i s-a asigurat un nivel ridicat de oxigen” (Ana Bocea)
Timp de 45 zile la terapie am fost hrănit și am respirat cu ajutorul aparatelor. Am fost nevoit să stau la pat, aproape permanent întins pe spate. Prin fereastra salonului puteam să văd doar un petic de cer vienez, sfârtecat periodic de avioane în zbor. Auzeam freamătul străzii și încercam să-mi închipui viața celor ce trec pe sub geamul salonului meu. Eram slăbit și leșinam foarte des din cauza tensiunii scăzute. Aproape fiecare încercare de a mă ridica în șezut se încheia cu pierderea cunoștinței. Înainte cu câteva zile de plecarea din centru am fost pus pentru prima dată într-un cărucior cu rotile și am cerut să fiu dus la fereastră. În sfârșit puteam să mă uit spre viața de afară. Abia atunci am văzut că peste drum de spital era CIMITIRUL. Ochii mi s-au umplut cu lacrimi, dar în același timp m-am bucurat că mai sunt de partea „vie”, însufleţită, a drumului…
O nouă viață
De la terapie intensivă am fost transferat pentru trei luni în centrul de recuperare Weisser Huf, unde am învățat să mă adaptez la noua mea viață. Corpul îmi era complet inert de la găt în jos. Puteam mișca braţele foatre puțin din umeri, dar ele erau paralizate în proporție de 70% și nu puteam ţine nimic în mâini. Clinica este specializată pe afecțiuni neuro-motorii și aproape toţi pacienți de aici îşi duc zilele în scaun rulant. În ciuda problemelor medicale, ei erau veseli și concentraţi la programul de recuperare. Cei mai mulți nu se aflau la prima internare, se cunoșteau între ei și formau o adevărată comunitate. La Weisser Huf instructorii sunt prietenoși, dar foarte riguroşii pe timpul antrenamentelor individuale și colective. Mi-au arătat exercițiile pe care puteam să le fac singur sau cu ajutorul unui kinetoterapeut, precum şi ce aparate medicale îmi erau de folos la mișcările pasive. Am învățat mai multe trucuri pentru deplasarea și depăşirea unor obstacole cu căruciorul. Pentru mine era o lume nouă, care de la început m-a făcut să înțeleg că trebuie să mă adaptez rapid la noua situație, dacă vreau să supraviețuiesc.
Puţin câte puţin, pe parcursul acelor luni, cu întreg corpul paralizat, am reușit să reînvăț câteva mici deprinderi. În brațe nu aveam forță, dar cu timpul am putut să mă sprijin în ele, atât cât să mă pot transfera în scaun. Am început să prind cu mâna dreaptă lingura pentru a mă hrăni singur și să scriu cu un deget la tastatură. Palmă stângă nu am mai putut să o folosesc la nimic.
În acele momente sprijinul familiei a contat cel mai mult pentru mine. Au fost momente când aveam nevoie de ajutor pentru a îndepărta o muscă sâcâitoare. Toate gesturile banale care compun viaţa – şi sunt mii în fiecare zi! – trebuiau regândite cu implicarea celor din jur. Pe timpul recuperării, soția s-a internat alături de mine. Împreună o luam de la zero, „de la lingură şi furculiţă” ca în tinereţe, dar în condiţii infinit mai dureroase pentru noi. Prima ieşire cu familia în oraş a fost sărbătoare. Câştigasem bătălia pentru viaţă, chiar dacă…
Nimic nu mai era ca înainte. Începusem o nouă viaţă, dar, pe atunci, nici nu bănuiam ce urma să descopăr la revenirea în țară.
1„Traumatismele coloanei cervicale sunt evenimente cu potenţial devastator asupra pacienţilor.Într-un cadru general de creştere a frecvenței traumatismelor, traumatismele vertebro-medulare reprezintă o categorie aparte, fiind, dacă nu cele mai grave, printre cele mai grave din întreagă patologie traumatică. Nu există, în mod sigur, o leziune mai dramatică decât tetraplegia prin traumatism cervical” (doc.) https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2011/Recomandari-ATI-med-urgenta/24 Trauma coloana vertebrala.pdf).
PRECIZARE: „Scandalul de pe Râul Alb”, cazul care a şocat România în 24 mai 2015, a apărut public la momentul respectiv în zeci de articole, cu părerea exclusivă a activiştilor de mediu (numai platforma ONG-istă România Curată a scris peste 30 de articole pe acest subiect). Cotidianul.ro prezintă povestea şi din perspectiva celui care a fost victimă a tentativei de omor. Mărturia îi aparţine lui Mihai Bocea şi este preluată cu acordul său de pe siteul raulalb.ro
Felicitari ptr episodul al XX-lea. Succes in continuare.
Sper ca cititorii sa nu se impacienteze daca pana la terminarea serialului s-ar putea ca Raul Alb sa sece si sa dispara de pe harta hidrografica a Romaniei. Are toate sansele……[Rumburak]